13 May 2025
Chisinau
Social

„ABC”–ul sindical, pe înțelesul noilor președinți ai organizațiilor primare

Loading
Social „ABC”–ul sindical, pe înțelesul noilor președinți ai organizațiilor primare
„ABC”–ul sindical, pe înțelesul noilor președinți ai organizațiilor primare
facebook.com

Federația Sindicală a Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Produce­rii de Mărfuri „Sindindcomeservice” a desfășurat, recent, un seminar cu genericul „ABC sindical”, destinat președinților organizațiilor sindicale primare, care au fost aleși recent.

Evenimentul a avut drept scop de a sprijini noii lideri sindicali în procesul de integrare și familiarizare cu activitatea sin­dicală, oferindu-le instrumentele necesare pentru ca ei să poată exercita cu încrede­re și competență rolul de reprezentanți ai salariaților. Activitatea a fost gândită ca o platformă de învățare, schimb de experiență și dialog constructiv între noii lideri și con­ducerea federației de ramură.

Ecaterina Manastîrschi, președinta Federației „Sindindcomservice”, a subliniat importanța rolului pe care îl joacă organizațiile sindicale primare în consolidarea întregii mișcări sindicale. Liderul sindical a menționat că e nevoie de a cultiva o cul­tură sindicală bazată pe responsabilitate, solidaritate și implicare activă.

Sesiunea de instruire a fost condusă de Sergiu Suruceanu, vicepreședinte al federației de ramură, care, în calitate de for­mator, a prezentat tematici fundamentale, cum ar fi: noțiuni introductive despre mișcarea sindicală, cadrul legal de funcționare a sindicatelor, structura și funcțio-narea unei organizații sindicale primare, modul de luare a deciziilor, importanța di­alogului social.

Participanții la seminar au avut ocazia să adreseze întrebări, să împărtășească provocările cu care se confruntă la început de mandat, să afle soluții practice pen­tru o activitate sindicală eficientă și trans­parentă.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
link slot gacor
Slot
slot thailand