3 iulie 2024
Chisinau
Social

Ziua Mondială a Muncii Decente, un prilej de mobilizare a sindicatelor

Loading
Social Ziua Mondială a Muncii Decente, un prilej de mobilizare a sindicatelor
Ziua Mondială a Muncii Decente, un prilej de mobilizare a sindicatelor
Vocea poporului

În anul curent, la 7 octombrie, Ziua Mondială a Muncii Decentese desfășoară sub genericul „Este timpul pentru a crește salariul”.

Această chemare, lansată de Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC), pornind de la situația în care se află salariații la nivel global, are ca premisă nece­sitatea de a reduce presiunea asu­pra oamenilor muncii și familiilor lor, care a fost provocată de inflația exagerată, de creșterea prețurilor și de impactul acestora asupra nivelu­lui de trai.

În ultimii doi ani, inflația la nivel global a depășit 10 la sută, iar în Republica Moldova, în perioada ia­nuarie 2022 – august 2023, preţurile medii de consum au crescut de circa 1,3 ori sau cu peste 30%.

Totodată, se constată că ponde­rea salariilor în produsul global a scăzut cu 13% în ultimii 40 de ani, chiar dacă economia mondială a crescut de patru ori.

Secretarul general interimar al ITUC, Luc Triangle, a declarat: „Sa­lariile sunt esențiale pentru Noul Contract Social și constituie baza pentru economii durabile și echi­tabile. Mulți angajatori refuză să împartă profitul cu lucrătorii care produc bunuri și oferă servicii care generează bogăție. În același timp, evaziunea fiscală corporativă a atins niveluri record, sectorul public este, de asemenea, lipsit de resurse­le de care are nevoie pentru a asigu­ra niveluri decente de salariu”.

 

Salariile sunt esențiale pentru Noul Contract Social și constituie baza pentru economii durabile și echitabile

 

La nivel global, aproximativ 20% dintre lucrători primesc doar sa­lariul minim. În R. Moldova, circa 12% dintre salariați ridică salarii mai mici sau egale cu salariul minim, de 4000 de lei. În aceste condiții, guvernele trebuie să intervină prin garantarea unor salarii minime care să permită un nivel acceptabil de viață.

Astfel, revendicarea de bază a sindicatelor, la această etapă, este de a fi stabilit un salariu minim în mărime de 5850 de lei pentru anul 2024, ceea ce ar constitui 50% din salariul mediu prognozat pentru anul 2023.

Concomitent, sindicatele, în acea-stă zi, desfășoară acțiuni de sensibilizare pentru promovarea principii­lor muncii decente.

Ele pledează pentru a fi asigurate urmă­toarele principii, care definesc noțiunea de muncă decentă:

  • un loc de muncă stabil şi sigur – pentru salariați este important să fie asigurată per­spectiva unui loc de muncă de durată;
  • salariu decent care să permită angaja­tului să trăiască demn – majorarea salariu­lui până la nivelul la care vor fi acoperite necesitățile salariatului și ale familiei lui;
  • muncă în condiţii de egalitate a drep­turilor fundamentale: libertate, securitate şi demnitate – sindicatele promovează exclu­derea oricăror discriminări în domeniul mun­cii, inclusiv în domeniul salarizării;
  • muncă în condiţii de securitate şi sănă­tate – sindicatele promovează educarea unei culturi în domeniul securității și sănătății în muncă;
  • posibilitatea de a învăţa pe tot parcursul vieţii şi de a te dezvolta din punct de vede-
  • re profesional – dreptul la formare și perfec-
  • ționare profesională este foarte important în condițiile progresului tehnologic;
  • dreptul de a alege munca şi de a schim­ba serviciul dacă nu ţi se potrivesc – pentru salariați, este important să își poată alege munca, aceasta nefiind impusă de nimeni;
  • garantarea unei protecţii sociale în caz de boală, de sarcină şi alte riscuri sociale – sindicatele urmăresc asigurarea dreptului salariaților de a beneficia de toate tipurile de prestații sociale;
  • posibilitatea cetățenilor de a se organi­za între ei pentru a-şi reprezenta interesele în mod colectiv prin sindicate – asigurarea oricărui salariat a dreptului de a întemeia şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea in­tereselor sale, a negocia și încheia contracte colective de muncă.

De asemenea, în vederea promovării unui dialog mai eficient cu partenerii soci­ali pe subiectul asigurării muncii decente, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova desfășoară, pe data de 6 octombrie curent, masa rotundă cu genericul „Salariu minim conform standardelor europene”. În cadrul acesteia se propune de a fi abor­date problemele social-economice cu care se confruntă salariații, membri de sindicat, acțiunile care sunt necesare a fi întreprinse pentru a contribui la asigurarea unei munci decente în Republica Moldova.

Cu aceeași idee de sensibilizare a populației, despre necesitatea revendicării muncii decente, în Scuarul Europei din Gră­dina Publică Ștefan cel Mare și pe strada pi­etonală Eugen Doga vor fi amplasate câte un cort la care vor fi distribuite pliante, ziare și acordate consultații populației.

 

Igor ZUBCU, președintele CNSM

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand