5 December 2024
Chisinau
Social

Voucher pentru instruirea șomerilor: proceduri mai simple și fără birocrație

Loading
Social Voucher pentru instruirea șomerilor: proceduri mai simple și fără birocrație
Voucher pentru instruirea șomerilor: proceduri mai simple și fără birocrație
Vocea poporului

Şomerii din Republica Moldova ar putea să-şi aleagă un curs de pregătire profe­sională în baza unui sistem de voucher. Un proiect în acest sens a fost elaborat de un grup de deputaţi ai Partidului Ac­ţiune şi Solidaritate (PAS) și prezentat în Parlament. Potrivit autorilor, proiectul simplifică accesul la serviciile de perfec­ţionare profesională.

Dorian Istrati, unul dintre autorii pro­iectului de lege, susține că noul concept ar urma nu doar să simplifice procedura, dar și să elimine birocrația. Până acum, șomerii beneficiau de cursuri de instruire, numai că erau nevoiți să aleagă din ceea ce le pu­nea la dispoziție Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), care avea încheiate contracte cu instituțiile de învățământ acreditate, desemnate învingă­toare în concursul de achiziții publice.

„O diferență dintre sistemul de achiziții publice și utilizarea voucherelor este că, la ora actuală, ANOFM alege furnizorul de ser­vicii educaționale pentru beneficiar, în timp ce cu voucher beneficiarul singur poate alege cursul de pregătire și prestatorul de servicii de formare pe piața muncii. Acest lucru face posibilă creșterea responsabilității șomerului însuși pentru pregătirea sa, pentru dezvoltarea abilităților profesionale necesare și angajarea ulterioară sau dezvoltarea carie­rei”, a menționat deputatul Dorian Istrati.

„Astfel, eliminându-se procedura de achiziții publice, va crește numărul de fur­nizori de formare profesională a șomerilor, autorizați conform legii”, a declarat o coau­toare a proiectului de lege, Maria Pancu.

 

Acces mai mare la piața muncii

Autorii proiectului de lege susțin că sis­temul de vouchere va permite un acces mai mare la piața muncii. Totodată, va permite alegerea furnizorului care va oferi cele mai relevante și eficiente programe de formare, care se încadrează în prețul voucherului.

De asemenea, va crește numărul furnizo­rilor de cursuri de pregătire profesională, se va asigura prezența acestora în diverse zone geografice ale Republicii Moldova, precum și o diversificare sporită a acestora. Va spori interesul șomerilor pentru înscrierea la cur­surile profesionale, obținerea unei calificări, prestarea unei munci calificate. Mai mult, autorii proiectului cred că va crește și inte­resul investitorilor străini pentru personalul calificat, fiind astfel asigurată o scădere a nu­mărului de șomeri în țara noastră.

În anul 2020, doar 26,5% (183) din numă­rul total al șomerilor instruiți au beneficiat de cursuri la locul de trai, 73,6% (509) dintre aceștia fiind instruiți în altă localitate. În anul 2021, în scopul implementării măsurii de formare profesională a șomerilor, ANOFM a încheiat contracte cu 10 furnizori de astfel de servicii.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocu­parea Forţei de Muncă, pe parcursul anului 2020, 50 de mii de persoane erau înregis­trate cu statut de şomer. Din numărul total al acestora, 83 la sută nu aveau calificare profesională, 692 dintre ei au beneficiat de instruire, iar 57% din numărul șomerilor s-au încadrat în câmpul muncii.

Contactat de ziarul „Vocea poporului”, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldo­va (CNSM), a menționat că proiectul de lege nu a fost consultat deocamdată cu sindica­tele, dar spune că este unul bun, necesar pe piață.

Documentul urmează să fie discutat în comisiile parlamentare, dezbătut şi supus votului în Parlament. În prezent, cursuri de specializare şi perfecţionare sunt organiza­te de ANOFM şi de Centre de Instruire ale ministerilor, departamentelor, patronatelor şi sindicatelor, de agenţi economici, indiferent de forma de proprietate.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand