2 October 2024
Chisinau
Dialoguri

Viorica STURZA: „Ne străduim să oferim salariaților, membrilor de sindicat, protecție și sprijin”

Loading
Dialoguri Viorica STURZA: „Ne străduim să oferim salariaților, membrilor de sindicat, protecție și sprijin”
Viorica STURZA: „Ne străduim să oferim salariaților, membrilor de sindicat, protecție și sprijin”
sindicate.md

Interviu cu Viorica Sturza, președinta Organizației sindicale primare de la Liceul „Mihai Eminescu” din satul Sipoteni, raionul Călărași, reprezentantă a Federației Sindicale a Educației și Științei.  Acesta a fost realizat în cadrul campani­ei „Organizația primară – energia mișcării sindicale”, parte a unei serii de interviuri cu genericul „Istorii de succes ale femeilor lideri de sindicat din mediul rural”.

– Doamnă Sturza, cum ați devenit lider de sindicat?

– Activez în cadrul Liceului „Mihai Emi­nescu” din satul Sipoteni, raionul Călărași, în calitate de profesoară de limba și literatura română. Sunt director adjunct pentru instru­ire și, concomitent, lider al organizației sin­dicale. După ce mandatul fostei președinte a organizației primare s-a încheiat, am pri­mit votul din partea colectivului, care mi-a încredințat această funcție.

– Care sunt prioritățile în activitatea pe care o desfășurați?

– Prioritățile pe care mă concentrez sunt cele de a proteja interesele angajaților, de a le oferi suport și de a-i susține în orice situație. Dacă devine membru de sindicat, un salariat are parte de mai multe beneficii. În primul rând, beneficiază de prevederile Contractului colectiv de muncă. În al doi­lea rând, este protejat prin lege și primește suport din partea organizației sindicale. Ne străduim să oferim salariaților instituției protecție și sprijinul de care poate avea ne­voie în diferite situații.

– Care sunt principalele prevederi ale Contractului colectiv de muncă?

sindicate.md

– În cadrul instituției noastre a fost în­cheiat Contractul colectiv de muncă, valabil până în anul 2025, negociat cu conducerea instituției. Pe această cale, îi mulțumim di­rectorului liceului „Mihai Eminescu”, Du­mitru Bob, pentru susținere și implicare. În urma încheierii acestui contract, salariații, membri de sindicat, pot beneficia de con­cediu anual, concediu paternal pentru tați, de diverse facilități pentru mame, zile su­plimentare de odihnă acordate salariaților pentru diferite ocazii.

– Vă rog să vă referiți și la problemele cu care se confruntă cadrele didacti­ce?

– Ceea ce ține de problemele cadre­lor didactice, este vorba în primul rând de problema salariului mic. Aceasta ar fi prin­cipala, care necesită a fi soluționată, pen­tru a avea un trai decent, pentru ca să ne întreținem familia, să putem merge la odih­nă, să ne asigurăm cu cele necesare pentru o viață mai bună. Avem un colectiv bine închegat, avem o coeziune și solidaritate. Colaborarea cu administrația este una efi­cientă, bazată pe un parteneriat solid, bine pus la punct. Dacă apar careva probleme, le discutăm și identificăm soluții. O altă problemă cu care se confruntă cadre­le didactice este că nu sunt suficient de protejate în caz de diverse situații care pot să apară în cadrul activității școlare. Nu avem cazuri de violență împotriva ca­drelor didactice în instituție, dar consider că ar trebui să se acorde o mai mare atenție acestui aspect, pentru o mai bună protecție a cadrelor didactice la nivel național. O altă problemă la nivel de țară este motivarea ti­nerilor specialiști. Din cauza salariilor mici, tinerii aleg să plece din țară.

– Cum sunt respectate drepturile feme­ilor în mediul rural?

– Egalitatea de gen înseamnă deopotri­vă drepturi și oportunități egale atât pentru femei, cât și pentru bărbați, în toate sfe­rele vieții publice și private. Lucrurile s-au îmbunătățit la acest capitol, dar mai sunt multe de făcut. Femeile din mediul rural își cunosc într-o oarecare măsură drepturile, dar avem și persoane care nu sunt suficient de bine protejate. O problemă importantă ar fi munca femeilor de la sate în condiții informale, fără o protecție adecvată. Sunt necesare mai multe măsuri, pentru a le pro­teja din punct de vedere social-economic. În același timp, femeile de la sate se con­fruntă cu o insuficiență a locurilor de mun­că. Sindicatele pot să le susțină prin înain­tarea unor propuneri și revendicări menite să le îmbunătățească condițiile de muncă și de viață.

– Care ar fi mesajul dvs. pentru femeile sindicaliste?

–  Am ales această meserie pentru că îmi place să lucrez cu copiii și pentru copii. Muncă profesorilor în ziua de astăzi nu este deloc ușoară. În instituțiile educaționale au rămas cei mai curajoși dascăli și specialiști dedicați profesiei. În pofida tu­turor greutăților, mergem înainte. Cu acest prilej, le urez femeilor sindicaliste din țara noastră, tuturor cadrelor didactice, emoții pozitive, frumoase și succes în activitățile desfășurate.

– Vă mulțumim pentru interviu și vă urăm succes!

 

Interviu realizat de Ion SCLIFOS

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand