Viitorul învăţământului profesional și tehnic se află sub semnul întrebării

 

Soarta învăţământului profesional și tehnic din Moldova trezeşte mari îngrijorări, aflându-se sub un mare semn de întrebare. Codul educaţiei, adoptat anul trecut, vorbeşte foarte puţin despre strategia şi consolida­rea statutului şcolilor de meserii. De fapt, acestea sunt practic scoase din sistemul de pregătire a cadrelor în ţară. La ce se poate aştepta Moldova în cazul în care vor intra în vigoare modificările prevăzute de docu­mentul principal, care stabilește politicile procesului educaţional? Am încercat să aflăm răspunsul la în­trebarea respectivă de la Vasile Nogai, care în perioada sovietică a fost specialist principal în Comitetul de Stat pentru învăţământul profesional-tehnic – cea mai importantă instituție de pe acest segment din fosta RSSM. După proclamarea independenţei, acesta a activat la Ministerul Învățământului, pe parcursul a mai mulţi ani, reprezentând instituţia de profil de pe lângă Fondul european pentru învăţământul profesional.

 

Puţină istorie…

 

Până în anul 1989, sistemul educaţional al Moldovei avea trei structuri de condu­cere: Ministerul Învăţământului, în a cărui subordine intrau grădiniţele şi şcolile medii generale, Comitetul de Stat pentru învăţă­mânt profesional tehnic, care se ocupa de problemele şcolilor de meserii şi de instru­irea cadrelor pentru economia naţională, şi Ministerul Învăţământului Superior şi Me­diu Special, în subordinea căruia se aflau in­stituţiile de învăţământ superior şi colegiile. Apoi ele au fost comasate într-un singur mi­nister, care pe parcursul anilor şi-a schimbat denumirea de câteva ori.

 

…și statistică

 

În sistemul învăţământului general din perioada de dinaintea destrămării URSS erau puţin peste 1 milion 170 de mii de elevi, fiind vorba de cei care învăţau în clasele I-X (XI). La 1 septembrie 2014, în sistem preuni­versitar erau încadraţi ceva mai mult de 350 de mii de elevi.

 

Sistemul unic al școlilor de meserii ar putea fi distrus din cauza neînţelegerii de către autorităţi a importanţei acestuia

 

În sistemul educaţiei profesionale, redu­cerea este la fel de spectaculoasă. Dacă, an­terior, pe acest segment activau 115 instituţii de învăţământ, unde erau încadraţi peste 100 de mii de elevi, planul anual de înmatri­culare în şcolile de meserii constituind 62-64 de mii (în  funcţie de rata de natalitate), în prezent, în ţară funcţionează 59 de instituţii de acest gen, unde învaţă circa 15 mii de co­pii, iar planul anual de înmatriculare consti­tuie circa 10 mii. Potrivit lui Vasile Nogai, în prezent, şcolilor de meserii le vine destul de greu să înmatriculeze până şi 9 mii de copii. De ce? Răspunsul e simplu – nu sunt elevi, ei nu există fizic.

„Şi dacă situaţia nu se va schimba, numă­rul candidaţilor se va reduce şi mai mult”, este sigur Vasile Nogai. Dacă autorităţile nu vor întreprinde nimic și nu vor schimba abordările, învăţământul profesional și teh­nic va fi distrus, acest proces deja a început în ultimii ani”.

Ar mai fi ceva de spus. Pe vremuri se ela­bora un program concret privind profesiile necesare economiei ţării, în baza căruia era formată reţeaua şcolilor profesionale. În Mol­dova, pe timpuri, erau pregătiţi specialişti la 300 de profesii. După 2005, numărul lor s-a redus până la 90, acum constituind doar 70 de specialități. Totodată, nu se ţine evi­denţa unde anume s-au angajat absolvenții şcolii.

Învăţământul profesional are statutul şi structura lui specială, deosebită de ale celor­lalte tipuri de studii – mediu general, mediu special şi superior.

„Ce avem în şcoala medie? Directorul, adjunctul, orarul lecţiilor de până la prânz sau de după prânz, în funcţie de numărul de elevi. Şcoala profesională are un sistem cu totul special, spune Vasile Nogai. Trei nive­luri de cadre pedagogice. Unii predau teoria tehnică în profesia respectivă, alţii – mate­riile de cultură generală, necesare pentru studierea profesiei alese, iar alții se ocupă de pregătirea practică a cadrelor de muncitori atât în cadrul instituţiilor de învățământ, cât şi la întreprinderi. Este vorba de aşa-numi­tul sistem dual de pregătire: iniţial, teoria în clasele de studii sau în laboratoarele şcolare, după care urmează asimilarea deprinderilor practice la locul de muncă. Pe timpuri, legea obliga întreprinderile de profil să le ofere elevilor de la școlile de meserii posibilitatea de a desfășura stagiul practic. La fel, mai există și noțiunea de „stabilitate în domeniul profesiei”. Astfel, după absolvirea școlii de meserii, peste 80 la sută din tineri rămâneau să activeze în domeniu”. Acum, în conformi­tate cu Codul educației, urmează să fie create așa-numitele centre de excelență. Și dacă, la început, se presupunea că aceste centre vor reuni instituții de învățământ de același pro­fil și vor fi create pe suportul bazei tehnice a școlilor de meserii, pe parcurs, intenția s-a schimbat. Deja școlile de meserii își doresc să adere la colegii.

De menționat că cele din urmă au o struc­tură cu totul diferită. Acestea pregătesc, pre­ponderent, specialiști pentru veriga medie, care au o pregătire teoretică excelentă, însă nu dispun de o practică solidă. Vasile No­gai este de părerea că acest tip de instituții, adică colegiile, sunt depășite, ele nu își mai au locul în structura economică actuală. În schimb, întreprinderile se plâng că nu au muncitori calificați.

 

Țara are nevoie de muncitori calificați

 

„De ce are nevoie un angajator? De un in­giner bun sau de un muncitor bun. Pe când colegiile „produc” salariați care țin de veriga medie, adică maiștri, brigadieri. Aceștia sunt șefi. Da, în cadrul economiei sovietice, care era una de tip planificat, ei erau necesari, însă în cadrul actualului sistem economic ei sunt o povară. Țara are nevoie de muncitori calificați,  care sunt pregătiți de către școlile de meserii”, consideră Vasile Nogai.

 

 

În acest sens, dumnealui evocă exemplul României, care pe timpuri a comis aceeași greșeală pe care acum are de gând s-o ad­mită Ministerul Educației. Într-un final, țara vecină s-a ales cu un sistem distrus al învățământului profesional și tehnic. Acum, românii caută muncitori calificați, care s-au împrăștiat prin lumea largă. Bunăoară, ei „împrumută” electrogazosudori de la Bul­garia, fiindcă specialiști români aproape că nu au mai rămas în țară. În acest sens, Vasi­le Nogai ne adresează o întrebare rezonabi­lă: De ce nu suntem în stare să învățăm din greșelile altora? De ce să nu păstrăm siste­mul care chiar și în aceste condiții dificile din țară permite să pregătim cadre calificate?

Cu atât mai mult cu cât deja avem pro­bleme grave la capitolul numărul necesar de muncitori simpli. Și care ar fi motivul? Este unul cunoscut de toată lumea. Migrația masivă peste hotare în încercarea de a găsi condiții mai bune și salarii decente.

Ar mai fi încă un factor – tinerii nu mai doresc să învețe. Acest fenomen se observă și în Europa, în general, în lume. Vasile No­gai ne explică: fenomenul respectiv a  luat naștere acum 12 ani, nemții l-au sesizat din start și imediat s-au apucat să remedieze problema, elaborând tot felul de proiecte de motivare a tinerilor, de altoire a dragostei de carte. Apropo, în fosta URSS exista Institu­tul de orientare profesională, care funcționa sub egida Ministerului Muncii. Acest institut începea activitatea cu tinerii încă din școala medie. Un sistem similar există în mai multe țări europene. De menționat că și Ministe­rul Educației se ocupa în cadrul sistemului învățământului mediu de orientarea profe­sională a elevilor. În acest sens erau create combinate de instruire și producție de profi­luri diferite – pentru cusătorese, tractoriști, șoferi etc. Combinatele respective activau în diferite orașe și raioane din țară. O dată pe săptămână, aici erau aduși elevii care pe par­cursul unei zile erau familiarizați cu tainele unei anumite profesii. În paralel, tinerii erau întrebați ce profesie ar dori să-și aleagă în vi­itor. Respectiv, încă de pe băncile școlii, co­pilul încerca să-și aleagă viitoarea profesie.