Viaţă cu pensia de invalid în ţara celor mai harnici oameni de pe glob

Nu ştie să scrie şi să citească şi spu­ne că nimeni nu vrea să-l angajeze la serviciu pentru că nu este în sta­re nici măcar să-şi pună semnătura. Vorbim despre Nicolae Ciocoi, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Bălţaţi, raionul Ialoveni.

El povesteşte că, acum patru ani, a fost totuşi acceptat la muncă în calitate de constructor auxiliar la o firmă din Chişinău. Atunci, s-ar fi accidentat grav, iar după luni bune petrecute prin spitale, acum nu este în stare să stea prea mult în picioare, dar nici aşezat. În consecinţă, trăieşte din plăţile sociale, care se ridică la puţin peste 800 de lei lunar şi contează pe mila celor din jur.

Nicolae Ciocoi spune că de mic ar fi fost mai mereu bolnav. A mers la şcoală, dar nu a prea acumulat ştiinţă de carte. Sufe­rea de un fel de somnolenţă permanentă, crede el. Drept urmare, a învăţat la şcoală doar patru clase, după care a fost trimis să pască vaca şi la lucru în câmp.

Decizia mamei sale

Mama sa, care a lucrat toată viaţa la sovhoz, ar fi luat această decizie după ce a văzut că el nu ştia să scrie şi să citească. Acum, Nicolae spune că ar vrea să înveţe carte, dar crede că acest lucru îi este cu ne­putinţă. Asta, pentru că ar fi încercat o dată şi nu i-a reuşit. Or, litera odată învăţată, o uită foarte repede şi trebuie s-o ia de la capăt.

„Eu singur nu ştiu ce-i cu mine. M-a cerut o dată la şcoala specială o persoană din alt sat, dar mama 

n-a vrut să-mi dea voie să merg acolo. Acum mie mi-i greu, iar părinţii şi-au trăit deja traiul. Nu pot să lucrez nici ca paznic, nici în altă parte nu mă primeşte nimeni. Din cauza că mi-a fost traumatiză coloana vertebrală, nici după vite nu pot să alerg”, menţionează Nicolae Ciocoi.

El este convins că nu e singurul din ţara noastră care nu ştie să scrie şi să citească. Mai mult chiar, a urmărit la televizor o emi­siune de unde a aflat că ar mai fi încă cel puţin 300 de moldoveni în situaţia lui.

Angajat în construcţii

Deşi nu are nici un fel de calificare pro­fesională, cu patru ani în urmă, Nicolae a mers pe la şantierele de construcţii din capitală şi a căutat de lucru până când a fost acceptat să muncească. A lucrat acolo ca muncitor auxiliar timp de o vară cu un salariu de 150 de lei pe zi. Făcea tot ce i se spunea. De obicei, căra sau tăia armătură, mătura sau scotea cuie.

Şi cu toate că angajarea lui s-a făcut fără forme legale, el spune că i s-ar fi cerut ca, în caz de vreun control, să spună că abia în ziua respectivă a început să lucreze şi că urmează să fie angajat oficial, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Nicolae Ciocoi susţine că, în fiecare vi­neri, angajatorul său le făcea lucrătorilor instructaj privind normele de securitate şi sănătate în muncă. Totodată, toţi ei erau asiguraţi cu bocanci speciali, ca să nu le intre cuie în picioare, şi îmbrăcăminte de lucru.

El mai povesteşte că, într-o zi, în tim­pul prânzului, ar fi căzut de la etajul doi în puțul liftului, care nu ar fi fost îngrădit, în timp ce se juca cu un coleg de muncă. Şi astfel s-ar fi ales cu fractură la coloana vertebrală, iar mai târziu i-a fost atribuită dizabilitate de gradul doi.

Ce-i drept, din spusele primarului localității, cauzele fracturii ar fi contestate chiar de unul dintre fraţii victimei. Şi aceas­ta se pare că nu-şi mai poate aminti unde se află construcţia la care s-a ales cu trau­matismul.

Solicitări de ajutor

Primarul localităţii spune că, aşa cum nu ştie carte, Nicolae Ciocoi se ţine de expe­diat scrisori la tot felul de instituţii şi orga­nizaţii după ajutor.

„În primul rând, noi l-am ajutat cât a fost posibil şi chiar imposibil. I-am dat şi piatră ca să-şi reconstruiască un perete avariat de la casă, şi ciment, şi transport, dar şi bani”, a precizat primarul.

Primarul a opinat cu referire la faptul că Nicolae Ciocoi nu ştie să citească şi să scrie că, pe vremea când acesta era de vârstă şcolară, toţi copiii învăţau, nu abandonau şcoala după clasa a patra.