Foto: vocea.md
Interviu fulger cu Valeri Hobotkov, șeful Secției informare și activitate redacțională a Federației Sindicatelor din ținutul Krasnoiarsk.
În numărul trecut al publicației noastre am scris că, timp de două zile, la Institutul Muncii s-a desfășurat, în cadrul rețelei infor-maționale unice, o reuniune a mass-media sindicale din spațiul CSI. Am reușit să discutăm cu unul dintre participanții la eveniment, Valeri Hobotkov. În cele ce urmează vă propunem un interviu fulger cu domnia sa.
− Este o opțiune mai puțin obișnuită. Ce anume v-a atras și v-a făcut să veniți la sindicate? Într-un fel, dvs., practic, toată viața v-ați dedicat-o activității sindicale.
– Să știți că mi-am pus și eu de mai multe ori această întrebare. Din câte se pare, la mijloc a fost tendința spre echitatea socială. Aveam 28 de ani când fostul lider sindical a plecat și urma să fie înaintată o nouă candidatură. Atunci eram într-o ședință, dar a fost o pură întâmplare. În acea zi au fost înaintate mai multe candidaturi, însă acestea nu erau eligibile din cauza mai multor criterii. La un moment dat, cineva din cadrul comitetului sindical a venit cu următoarea idee: poate e cazul să-și încerce puterile un tânăr pe care-l cunoaștem deja? A fost rostit numele meu. Am meditat trei zile și, într-un final, am acceptat să candidez și am fost ales. Atunci, la întreprindere erau circa 4.500 de salariați, dintre care 4000 erau membri de sindicat. Pentru că nu știam nimic despre sindicate, evident, am încercat să găsesc anumite informații. Bineînțeles, pe atunci Internetul nu era dezvoltat ca acum, respectiv, era destul de dificil să faci rost de niște date. Toate materialele erau pentru mine o sursă de informare și de meditare. În cazul meu, ziarul „Solidarnost” („Solidaritatea”) a avut un cuvânt greu de spus. Atunci am citit Acordul tripartit de la Moscova. Adunând informațiile pic cu pic, chiar am început să schițez și unele puncte din contractul colectiv de muncă. Totodată, studiam și legislația. Nu pot afirma că mi-a fost ușor, însă activitatea m-a copleșit, am îndrăgit această muncă și uite că, la 24 ianuarie 2015, am ajuns să marchez și un jubileu, 20 de ani de activitate sindicală.
– Cum are loc asigurarea informa-țională a activității sindicale în ținutul Krasnoiarsk?
– Toată activitatea informațională este găzduită, stocată în același loc. Noi suntem o subdiviziune subordonată direct Federației Sindicatelor din ținutul Krasnoiarsk, anume aceasta este sursa din care beneficiem de finanțare. Noi ne ocupăm de toate – dezvoltăm site-uri, colaborăm și interacționăm cu mass-media, tipărim materiale promo-ționale, la fel, noi singuri producem filme, desfășurăm activitatea redacțională, tipărim broșuri etc.
Foto: vocea.md
− Una din cele mai acute probleme caracteristice tuturor redacţiilor este abonarea şi recuperarea cheltuielilor de editare a ziarului. Cum lucraţi pe direcţia respectivă? V-aş ruga să vă împărtăşiţi experienţa.
– În ceea ce ţine de abonare, punem accentul pe organizaţiile primare, care abonează ziarul în mod obligatoriu şi necondiţionat. Avem o persoană specială, managerul pentru abonare, care lucrează în regim permanent cu organizaţiile primare. De exemplu, ziarul „Solidarnost” există din subvențiile Federației Sindicatelor din ținutul Krasnoiarsk, din banii de pe abonamente la domiciliu şi resurse extrabugetare. Resurse nebugetare sunt considerate fabricarea producţiei de publicitate şi comercializarea acesteia. Este vorba de cești sau alte suveniruri, cărţi, broşuri, în care sunt publicitare dialoguri sindicale. Vreau să menţionez că această activitate este un capitol substanţial de venituri. Totuşi, în opinia mea, ziarul sindical nu este o publicaţie comercială. Respectiv, el urmăreşte cu totul alte scopuri – propagandistice, ideologice, informaţionale, şi anume în mediul sindical. Dacă e aşa, atunci nu putem cere de la el să-şi recupereze cheltuielile, să-și asigure autofinanţarea. Nu mi se pare logic să ceri așa ceva. Clar lucru, ziarul nu poate exista fără bani. Nu există ziare gratuite, problema e ce nivel al structurii va finanţa editarea lui. Dacă este finanţat din diverse surse – mi se pare soluţia optimă, de exemplu din bani pe abonamente, din mijloacele confederaţiei, din publicarea altor materiale de agitaţie etc., acest lucru este normal.
Totuşi, aş menţiona că orice organizaţie necomercială, dacă ea urmăreşte alte scopuri decât cele comerciale, trebuie să cheltuiască banii şi să aducă randament în urma acestor cheltuieli nu sub formă de bani, ci în forma de ridicare a nivelului de conştientizare a membrilor de sindicat, de promovare a mişcării sindicale. Sunt scopurile şi cauzele pentru care organizaţia trebuie să-şi cheltuiască banii, dar nu să ceară recuperarea lor. În acest caz trebuie să schimbăm din start viziunea, pentru că nu există ziare corporative care şi-ar acoperi în totalitate cheltuielile, şi nu asta este scopul lor, de fapt. Scopul, aşa cum am mai spus, rezidă în a face propagandă şi a trezi interesul, pentru a atrage cât mai mulţi membri de sindicat.
− Vă mulţumim pentru interviu şi sperăm la o colaborare ulterioară la nivel de reţea informaţională.
