Federaţia Sindicală a Lucrătorilor din Comerţ, Alimentaţia Publică, Cooperaţia de Consum, Servicii, Restaurante şi Hoteluri din R. Moldova („SindLUCAS”) marchează, la 19 decembrie curent, 15 ani de la constituire. Cu acest prilej, i-am solicitat Valentinei Chiriac, preşedinta federaţiei, un blitz-interviu.
– Doamnă Chiriac, în aceşti 15 ani de activitate a federaţiei, au fost realizări, dar v-aţi confruntat şi cu anumite probleme…
– Rezultatele activității Sindicatului „SindLUCAS” ar fi fost mai evidente, daca în anul 2006 nu ar fi existat cazuri de imixtiune a autorităţilor publice locale în activitatea entității sindicale. Astfel, în loc să ne concentrăm eforturile pe apărarea membrilor de sindicat, am fost nevoiţi să luptăm pentru existenţa sindicatului. Prin şantaj şi presiune, s-a făcut ca din componenţa „SindLUCAS” să iasă mai multe organizaţii sindicale, cu un număr total de peste 1000 de membri de sindicat. Unele organe de stat erau gata să folosească orice metode, ca să distrugă Sindicatul „SindLUCAS”, dar am rezistat, graţie membrilor de sindicat şi liderilor organizaţiilor sindicale membre. Situaţia respectivă ne-a făcut să fim mai puternici şi mai responsabili.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare