3 iulie 2024
Chisinau
Без рубрики

Unii doctori de la sate au salariile micșorate

Loading
Без рубрики Unii doctori de la sate au salariile micșorate
medici-vorniceni

Foto: moldova.org

Deși li se promit salarii mai mari, de la o zi la alta, salariile unor doctori se micșorează, iar cel mai elocvent exemplu este la Spitalul de tuberculoză din Vor­niceni, Strășeni. Acolo, toți asistenții medicali, laboranții, dar și infirmierele, s-au pomenit peste noapte cu lefuri mai mici, deoarece coeficientul anterior de salarizare era prea mare, iar câștigul unei asistente îl ajungea pe al unui medic.

 

 

Recent, la redacția „Vocea poporului” a parvenit o scri­soare, în care un grup de lucră-tori medicali se arată dezamă-git de decizia luată de con­ducerea spitalului de a redu­ce coeficientul de salarizare pentru asistentele medicale și laboranți. Potrivit lor, motivul care a stat la această reducere este decalajul apărut la sala­rizarea asistentelor de la In­stitutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, instituție cu care Spitalul de tuberculoză din Vorniceni a fost comasat acum un an.

 

Lăsați la mila Domnului

 

Asistenții și laboranții de la Spitalul de tuberculoză din Vorniceni au menționat în scrisoarea expediată pe adresa publicației „Vocea poporului” că nu se așteptau pentru nici o clipă că ar putea rămâne cu leafa tăiată, deoarece locul de muncă este unul ce presupune riscuri, zilnic muncind printre bolnavii de tuberculoză. Ba mai mult, aceștia afirmă că sperau la o majorare. Ei au mai adăugat că nu sunt la prima experiență de acest gen: acum doi ani, s-au ales cu o reducere de salariu.

 

g_sanatate

Dacă salariilevor fi reduse, spitalul riscă să rămână fără angajați

 

„Și conducerea spitalului, și cei de la Ministerul Sănătății afirmă că este o reducere ne­semnificativă. Reducerea co­eficientului de salarizare de la 2,5 până la 1,5 n-așzice că e nesemnificativă. Asta înseam­nă minus 500 de lei. Așvrea să văd cum ar lucra cei de la con­ducerea ministerului cu o re­ducere salarială, în spitalul de tuberculoză. Nouă nu ne este asigurată viața, dar ne expu­nem zilnic pericolului de a ne îmbolnăvi, iar asta este răspla­ta pentru munca noastră”, spu­ne o laborantă.

„Poate că aceste optimizări sunt binevenite în sistem, dar să se taie din alte cheltuieli su­plimentare, nu din salariul unor amărâți de angajați. Nu sun-tem de acord cu această redu-cere, ei taie ca-n curechi stând în birouri, dar nu ar lucra nici o zi în secțiile cu bolnavi”, afirmă o asistentă medicală.

 

Lucrau puțin pentru salariu mare?

 

Contactată de „Vocea po­porului”, Liliana Domenti, di­rectoarea Institutului de Fti­ziopneumologie, a afirmat că această reducere nu putea fi evitată, dar crede ca până la ur­mătoarea majorare de salariu această reducere să nu-i afecte­ze pe salariați.

„Instituția noastră se află la autofinanțare. Trebuie să cal­culăm bănuțcu bănuțpentru întreținerea instituției. Acum, la începutul anului, am făcut toate calculele de rigoare și am ajuns la această decizie, de a le reduce salariile doar laboranților și asistenților me­dicali. Știm că nu le convine asta, dar calculele s-au efectuat în funcție de volumul de muncă depus. Asistentele de la Insti­tutul de Ftiziopneumologie au mai mulți bolnavi, care se află în stare mult mai gravă. Aici sunt bolnavi și în secția de te­rapie intensivă, pe când la Vor­niceni nu există asemenea cate­gorii de bolnavi.

La 1 iulie este prevăzută o nouă majorare de salarii, așa că aceasta reducere nu se va simți prea mult”, a afirmat Liliana Domenti.

Liderul sindicatului primar de ramură de la Spitalul de tu­berculoză din Vorniceni, Elena Cojocari, a spus că ne-înțelegerile dintre actuala con­ducere a clinicii și angajați au apărut din primele zile de la comasarea spitalului cu insti­tutul. „Noi ne-am arătat foarte indignați de această decizie. Și așa sunt puțini angajați, dacă vor tăia din salarii, nimeni nu va veni să lucreze aici. Cu doamna Domenti ne-am cioc­nit atunci când a refuzat să ne ofere zi liberă de hramul satu­lui. Dânsa era gata să încalce legea, care prevede că ziua în care localitatea dată își serbea­ză hramul, este liberă. Am lup­tat pentru interesul lucrătorilor de aici și am câștigat. Dacă se vor încinge spiritele, vom ex­pedia o scrisoare către condu­cerea sindicatului „Sănătate”, pentru a interveni și să rezolve această problemă”, a mai spus Elena Cojocari.

 

Gata de proteste

 

Angajații Spitalului din Vor­niceni afirmă că vor boicota decizia luată de conducerea spitalului. Ei spun că nu vor suporta la nesfârșit fărădelegile conducerii spitalului și, în cazul unor acțiuni punitive împotriva angajaților, vor ieși la proteste.

Reprezentanţii Sindicatului „Sănătatea”, din cadrul Confe­deraţiei Naţionale a Sindicate­lor din Moldova afirmă că ac­tuala conducere a Ministerului Sănătăţii va pierde toţi anga­jaţii, dacă va continua şirul de reforme care nu are o continu­itate bună.

„Sindicatul din sănătate nu se opune acestor reforme, dar de pe urma lor să aibă de câş­tigat angajatul, nu angajatorul. Noi intervenim pentru a apla­na situaţiile de conflict. Atunci când ei au luat această decizie de a reduce coeficientul de sa­larizare, trebuia să-şi pună în­trebarea: vor rezista oamenii aceştia în aceste condiţii sau nu? Dar ei s-au ghidat de une­le aspecte personale şi au mers mai departe. De fapt, optimiză­rile care se fac prin comasarea mai multor spitale din ţară duc la reducerea personalului me­dical şi la creşterea personalu­lui administrativ şi atunci de ce fel de optimizare putem vorbi? Noi am venit cu o serie de re­comandări la Ministerul Sănă­tăţii de a evita pe cât e posibil optimizările pe baza parteneri­atelor publice-private, deoare­ce acolo serviciile se prestează contra plată, sumele sunt mari, iar oamenii renunţă la spitali­zare. În consecinţă, populaţia devine tot mai bolnavă şi creş­te incidența morbidităţii. Însă actuala conducere se gândeşte doar la profituri. Prin inter­mediul presei, sindicatele din sănătate recomandă în mod repetat conducerii Ministerului Sănătăţii să renunţe la şirul de remanieri început, deoarece au pornit într-o direcţie greşită, iar consecinţele pe viitor ar pu­tea fi destul de mari”, a declarat pentru „Vocea poporului” pre­şedintele Sindicatului „Sănăta­tea”, Victor Benu.

Menţionăm că aceasta nu este prima problemă apărută în urma fuzionării unor institu­ţii medicale.

Anterior, publicaţia „Vocea poporului” a abordat în repe­tate rânduri, în paginile sale, tema reorganizării mai multor instituţii medico-sanitare pu­blice. Au fost realizate repor­taje de la protestele organizate de cadrele medicale care acti­vează la organizațiile ce urmau să fie absorbite de instituţii mai mari. Atunci, ca şi acum, salari­aţii erau indignaţi de faptul că nimeni dintre oficiali nu le ex­plică ce urmează, de fapt, să se întâmple, care este viitorul lor în instituţia nouă şi dacă vor fi disponibilizaţi sau urmează să se pomenească peste noapte cu salariile reduse. Reprezen­tanţii sindicatelor din medicină au expediat scrisori la Guvern şi Parlament pentru a atrage atenţia asupra anumitor încăl­cări ale drepturilor salariaţilor de pe urma reorganizărilor.

Acum o săptămână, Curtea Constituţională a declarat ile­gal un proiect de lege ce preve­dea comasarea mai multor in­stituţii medicale. Decizia Curţii vine în susţinerea medicilor, iar acum urmează ca Guvernul să elaboreze o altă strategie prin care se va crea un sistem me­dical eficient și, în acelaşi timp, să le fie respectate drepturile tuturor angajaţilor din dome­niu, indiferent de funcţie.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand