
Foto: bizmology.hoovers.com
În luna iunie curent, Federaţia de Şah din Bulgaria a reuşit să organizeze două competiţii de amploare pentru profesioniştii şi amatorii de şah.
Turneul Internaţional „Grand Europe open Albena – 2013” s-a desfăşurat recent, în cadrul căruia au participat 163 de reprezentanţi ai diferitor ţări: Italia, Rusia, China, Brazilia, Marea Britanie, Argentina ș.a. Din partea Republicii Moldova la turneu au participat Vasile Sanduleac (locul 42 în clasament), Sergiu Bargan (78), Diana Baciu (83), Constantin Arabadji (146) și Alexei Murinet (154). Menţionăm că fondul total de premiere a constituit 30 mii de euro, organizatorii acordând 70 de premii. Acestea au fost din start garantate, indiferent de numărul de participanţi. Astfel, locul III a fost obţinut de reprezentantul Armeniei, Melkumyan Hrant, care a fost premiat cu 2500 de euro. Pe poziţia a II-a s-a plasat Peligras Mircea-Emilian din România, câştigând 3500 de euro. Premiul Mare i-a revenit participantului din Armenia, Petrosian Tigran L., care a obţinut punctajul maximal şi a fost premiat cu 5000 euro.
În perioada 10-18 iunie curent în Golden Sands Resort (Bulgaria), o mare staţiune de pe litoralul de pe coasta de nord a Mării Negre din Bulgaria, s-a desfăşurat ediţia a 2-a a Turneului Internaţional „Grand Europe Golden Sands Bulgaria -2013”. Acest turneu a fost organizat sub patronajul preşedintelui Uniunii Europene de Şah în colaborare cu preşedintele Federaţiei de Şah din Bulgaria şi Clubul de Şah Bankya. Fondul total de premiere a constituit 40 mii de euro. Din partea RM la turneu au participat Dmitri Svetushkin, Vasile Sanduleac, Diana Baciu, Valerii Iovcov, Olga Hâncu. Dintre ai noştri, cel mai bun rezultat l-a obţinut Dmitri Svetushkin (locul 21). Locul III i-a revenit reprezentantului din România, locul II – Cehiei, iar primul loc a fost ocupat de şahistul din Suedia.
De la turneu nu au lipsit micile incidente: din buzunarul unui participant a fost extras un telefon mobil pe ecranul căruia se regăsea poziţia activă din partida de şah. Participantul în cauză a fost eliminat din competiţie, însă vârsta acestuia (12 ani) a trezit numeroase controverse în rândul observatorilor. Cu toate acestea, turneul a continuat şi a oferit şansa tuturor participanţilor (inclusiv celor din R. Moldova) să-şi demonstreze talentele.
Valeria Stoianov,
eleva clasei a XII-a a Liceului „M. Berezovschi”, Chisinău