20 November 2024
Chisinau
Social

Tinerii, instruiți cum să gestioneze o organizație sindicală de succes

Loading
Social Tinerii, instruiți cum să gestioneze o organizație sindicală de succes
Tinerii, instruiți cum să gestioneze o organizație sindicală de succes
sindicate.md

Dacă este adevărat și toți sunt de acord cu afirmația că tinerilor le aparține vi­itorul, membrii Comisiei de Tineret a CNSM susțin cu tărie și cred că acesto­ra ar trebui să le aparțină și prezentul, pentru a pune temelia unui viitor sigur acestei societăți, aflate încă în derivă.

Problemele cu care se confruntă tinerii la angajare, raporturile de muncă, precum și relațiile acestora cu sindicatele au fost principalele subiecte puse în discuție de către Comisia de Tineret a CNSM joi, 23 februarie, în cadrul unui seminar cu genericul „Gestionarea organizației sindicale de succes”, desfășurat la Institutul Muncii. La eveniment au participat peste 30 de tineri sindicaliști din Chișinău și din raioanele țării.

În cuvântul de salut adresat celor prezenți, Lilia Franț, vicepreședinte al CNSM, i-a îndemnat să fie activi, să abordeze pro­blemele care îi dor și chiar să lase în pauză un mesaj pentru CNSM. Domnia sa a rele­vat că, în urma discuțiilor cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), s-a constatat că există multe încălcări ale legislației mun­cii în privința tinerilor, numai că acestea de cele mai multe ori nu sunt raportate. Lilia Franț i-a îndemnat pe tinerii sindicaliști să descarce aplicația mobilă „Drepturi­le salariaților” și să-i învețe și pe alții cum să o facă, astfel încât drepturile salariaților să fie monitorizate și respectate.

Totodată, dânsa le-a sugerat membrilor Comisiei de Tineret să acceseze pe site-ul Confederației Strategia CNSM, în special, compartimentul 8, care vizează tineretul. „Doar împreună, cu eforturi comune, vom reuși să facem astfel ca drepturile de muncă ale tuturor salariaților să fie respectate de toți angajatorii”, a conchis Lilia Franț.

Sergiu Suruceanu, specialist principal în probleme de drept al Federației „Sindind­comservice”, a prezentat succint principalele legi și acte normative din domeniul muncii. Printre acestea, el a menționat Constituția, ca garant suprem al drepturilor omului în R. Moldova; Codul muncii; Legea nr.105 din 14.06.2018 cu privire la promo­varea ocupării forței de muncă și asigura­rea de șomaj; Legea nr.186 din 10.07.2008 privind securitatea şi sănătatea în muncă; Legea nr.756 din 24.12.1999 privind asi­gurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale; Legea nr.847 din 12.02.2002 a salarizării; Legea nr.289 din 22.07.2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asi­gurări sociale; Legea nr.121 din 25.05.2012 privind asigurarea egalității; Convențiile co­lective de nivel național și ramural ș. a.

 

Principii fundamentale în dreptul muncii

De asemenea, el a adus la cunoștința co­legilor principiile fundamentale care guver­nează dreptul muncii, printre acestea enu­merându-se: libertatea muncii; interzicerea muncii forţate; egalitatea și nediscriminarea; protecţia împotriva şomajului; asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echita­bile de muncă; garantarea dreptului fiecă­rui salariat la achitarea la timp, integrală şi echitabilă a salariului; garantarea dreptului la asigurarea socială şi medicală obligatorie a salariaţilor ș. a.

Totodată, Sergiu Suruceanu a sublini­at că drept act principal de administrare a raporturilor juridice de muncă constituie Contractul individual de muncă, forma scrisă a acestuia fiind o condiție obligato­rie.

La angajare, salariatului trebuie să îi fie puse la dispoziţie, suplimentar, convenţiile colective care îi sunt aplicabile, contractul colectiv de muncă, regulamentul intern al unităţii, precum şi informaţia privind cerin­ţele de securitate şi sănătate în muncă afe­rente activităţii sale.

Tinerii au participat la o sesiune de în­trebări și răspunsuri, în cadrul atelierului de lucru, la care Polina Fisticanu, șefa De­partamentului protecție social-economică și Elena Anton, șefa Departamentului orga­nizare, educație și informare de la CNSM, au vorbit despre problemele social-economice în viziunea tinerilor.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand