Câteva zeci de tineri au luat în dezbatere, recent, în cadrul Forumului municipal al tinerilor din Chișinău, problemele cu care se confruntă. Activitatea a fost realizată de Consiliul Municipal al tinerilor din Chișinău, în baza programului de asistență pentru consolidarea și dezvoltarea consiliilor raionale/municipale ale tinerilor, implementat de Rețeaua Națională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova, cu suportul financiar al Ministerul Educației și Cercetării, iar în calitate de partener în cadrul forumului a fost Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova.
În cadrul Forumului s-au desfășurat patru ateliere, la care tinerii au identificat mai multe probleme din diferite domenii, reflectând asupra acestora. Ei au propus și soluțiile care urmează să fie transmise autorităților publice locale, care ar trebui să găsească resurse pentru a fi rezolvate. În mare, participanții la forum au discutat despre implicarea tinerilor la procesul decizional, încadrarea acestora în câmpul muncii, ghidarea în carieră și despre migrație. S-a discutat și despre oportunitățile economice ale tinerilor, provocările cu care se confruntă tinerii antreprenori, dar și despre starea de sănătate a tinerilor și serviciile prietenoase pentru ei.
„Prin acest eveniment sperăm să aducem mai multe recomandări administrației publice locale pentru a promova tinerii în mai multe domenii de activitate. Consider că evidențierea acelor probleme pe care le-am depistat, precum şi soluțiile pe care le-am propus, vor putea avea o adevărată valoare, dacă vor avea o finalitate corectă. Sperăm din toată inima să putem aduce o schimbare prin intermediul unor astfel de evenimente, să facem să fie auzite problemele tinerilor”, a declarat Sorin Afanasiu, vicepreședinte interimar al Consiliului Municipal al Tinerilor din Chișinău (CMTC).
„Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a susținut mereu sectorul de tineret și am încercat să sprijinim tinerii, implementând diferite proiecte, programe de ghidare în carieră, în angajarea în câmpul muncii și apărarea drepturilor la locul de lucru”, a menționat în discursul său Ana Lipsiuc, vicepreședinte al Comisiei de Tineret a CNSM.
Cu un mesaj de salut a venit și Petru Grecu, reprezentant al Centrului Municipal de Tineret Chișinău. „Astfel de evenimente sunt benefice și cred că acestea ar urma să fie organizate mai des. Vocea tinerilor este importantă și trebuie să se facă auzită mai frecvent. Sunt sigur că tot ceea ce se va discuta în cadrul forumului va fi o temă pentru acasă, ca în anul 2022 să notăm și să planificăm acele noutăți și servicii de care au nevoie tinerii din capitală. Schimbarea se face împreună, tot împreună trebuie să dezvoltăm și sectorul de tineret, să fim uniți și, cu siguranță, vocea tinerilor va fi auzită”, susține Grecu.
În discursul său, președinta CMTC, Oxana Bordian, s-a referit la situația tinerilor din țară și i-a încurajat să devină activi, pentru că vocea lor contează și poate schimba mersul lucrurilor în domeniul care îi vizează. „Pentru ce a fost organizat forumul municipal? Pentru a identifica problemele tinerilor cu care se confruntă în municipiul Chișinău și ulterior a veni cu soluții. De obicei, auzim că avem probleme, dar venim oare cu soluții ca să rezolvăm aceste probleme? Problemele, dar și soluțiile pe care le vom identifica, se vor regăsi într-o ulterioară rezoluție, pe care o vom înainta autorităților publice locale. Tinerii sunt viitorul țării, dar și prezentul acesteia, și consider că în tineri trebuie de investit, de elaborat programe, mai multe activități, astfel încât să dezvoltăm acest sector. Foarte mulți tineri pleacă peste hotare și asta este un lucru îngrijorător, pentru că tinerii sunt cei care asigură continuitatea și mie îmi este frică să mă gândesc ce va fi peste 5-10 ani în Republica Moldova dacă nu se va lua atitudine la cel mai înalt nivel”, a remarcat Oxana Bordian.
Consiliul Municipal al Tinerilor din Chișinău este o structură de reprezentare, consultare și de împuternicire a tinerilor, care asigură participarea la dezvoltarea comunitară, în special, în procesul decizional.
Necesitățile tinerei generații
De asemenea, în cadrul forumului a fost prezentat Sondajul de opinie cu privire la necesitățile tinerilor din municipiul Chișinău. Grupul țintă l-a constituit cetățenii cu vârsta de 14-35 de ani din municipiul Chișinău. Fiind întrebați care sunt problemele cu care se confruntă, majoritatea dintre cei intervievați, peste 70 la sută, au menționat posibilitățile limitate de afirmare a tinerilor acasă. De asemenea, au remarcat posibilitățile limitate de a emigra peste hotare, nivelul scăzut de informare cu privire la sănătatea reproductivă, lipsa de posibilități de asigurare financiară a necesităților familiei, dar și dificultatea de a obține un loc de muncă.
La întrebarea care sunt cele mai frecvente comportamente de risc pentru viață și sănătate în rândul tinerilor, marea majoritate a menționat consumul de alcool – 85 la sută, urmat de consumul de droguri și acte de huliganism. Cât privește problemele cu care se confruntă tinerii pe piața muncii din localitatea lor – salariul mic a fost răspunsul indicat de 83 la sută din respondenți. Nepotismul și cumătrismul a fost pe poziția a doua, iar a treia – refuzul angajatorului de a angaja tineri fără experiență de muncă. Aceștia au mai fost întrebați despre motivele care îi determină să emigreze, participarea la procesul decizional, dar și despre viziunea tinerilor privind autoritățile publice locale. La sondaj au participat 3041 de tineri.