28 October 2024
Chisinau
Social

Țaul, localitatea care prosperă datorită proiectelor câștigate

Loading
Social Țaul, localitatea care prosperă datorită proiectelor câștigate
Țaul, localitatea care prosperă datorită proiectelor câștigate

primaria-taul

 

În raionul Dondușeni, la 177 de ki­lometri de capitala Republicii Mol­dova, se află localitatea Țaul, vestită datorită parcului imens și frumos. De fapt, sunt mai multe lucruri ce face această comună atractivă, dar pentru început vă ofer doar un sin­gur lucru îmbucurător – la Țaul, crește natalitatea. Aceasta spune multe. Autoritatea publică locală nu stă cu mâna întinsă la stat. De mult timp, oamenii de aici și-au dat seama că salvarea constă în atrage­rea proiectelor. Au o echipă ener­gică, tânără, care-și pune mintea la contribuție pentru a face viața con­sătenilor frumoasă și a-i determina pe tineri să rămână acasă.

 

Locuitorilor satului le place stabilitatea și progresul. Poate din acest motiv i-au și încredințat cârma primăriei lui Mitrică An­dronii trei mandate la rând. „Prima oară mi-am înaintat candidatura la primărie în anul 2007. Am câștigat încrederea a 70% din locuitori, apoi m-au votat 84%, iar în 2015 am obținut peste 85% din sufragii”, afirmă Mitrică Andronii. Nu a fost ușor să câștige încrederea sătenilor, mai ales că nu este din partea locului. Mitrică Andronii a învățat la colegiul agricol din Țaul și, îndrăgostindu-se de acest ținut, a rămas în această comună frumoasă.

Primul lucru care te impresionează vizi­tând pentru prima dată această localitate din nordul Moldovei este sediul primăriei, aflat în conacul boierului Pommer, clădire veche de 112 ani. Pe timpul acestuia, aici era școală, apoi edificiul a fost transformat în muzeu. Destinaţia clădirii a fost schimbată în urma adunării satului, în baza unei de­cizii a consiliului local Ţaul. Acesta a trans­format conacul în Primărie, renovat cu bani din Fondul Național pentru Dezvoltare Re­gională.

 

Proiecte care au redat a doua viață unor monumente arhitecturale

 

Acum se lucrează pentru ca localitatea să devină o importantă atracție turistică. Turiștii sunt atrași de Parcul Țaul. Acesta a fost fondat la începutul secolului XX de către bancherul și proprietarul acelei moșii, Andrei Iacob Pommer din Odesa, originar din Grecia. Primăria, care, după cum vă spuneam, se află chiar în fața parcului, este fostul conac al acestuia. Parcul a fost ame­najat de talentatul pomicultor-decorator Ipolit Vladislavski-Pedalko. Acesta este Parc monument, aflat sub ocrotirea statului din anul 1956. Are peste 150 de specii de arbori, arbuști și liane, dintre care două treimi sunt exotice, reprezentanți ai diferitelor zone ale Terrei.

„Mergem mai departe cu proiectul de amenajare a parcului întins pe 62 de hectare și cu 10 clădiri ale boierului, care în prezent sunt în balanța primăriei. Încercăm să des­chidem uși ca să mergem înainte. Începem restaurarea conacului boieresc grație unui proiect. Pe urmă avem proiectul „Parcul de sus”. Vrem să facem o zonă turistică și sana­toriu, cum a fost înainte. Parcul va fi amena­jat exact cum a fost în timpul boierului”, zice primarul. „Toate clădirile care sunt constru­ite au un stil aparte. Sunt executate într-un stil baroc”, a declarat secretarul Consiliului local din Ţaul, Corneliu Ţâcu, profesor de is­torie cu un ascuțit spirit analitic.

Boris Slesari, președintele Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Dondușeni, prezent la întâlnire, afirmă și el că

, „pe timpuri, la Țaul era un sanatoriu foarte puternic. Veneau aici și pacienți de peste hotare. Parcul este o minune”.

Concomitent, este dezvoltată și infra­structura localității. Sunt reparate drumu­rile, străzile – iluminate, se acordă mare atenție curățeniei. „Bugetul e unul auster. Dar ne descurcăm. Trebuie să lucrăm ne­apărat cu proiecte. Avem o echipă care se ocupă nemijlocit de asta. Timp de doi ani, cu aproape două milioane de lei, am făcut drumurile în sat. Am restaurat fostul „gard al boierului”. Am restaurat fosta școală a boierului. Am deschis un centru social nou pentru nevoiași. Practic, 80% din sat este iluminat”, își amintește Mitrică Andronii.

 

Schimbul de mâine e pe mâini bune

 

60% din săteni au apă potabilă, adică circa 300 de gospodării, dar nu toate sunt branșate la rețeaua de canalizare. Acum se lucrează la un proiect mare de aproviziona­re cu apă și de canalizare cu două stații de epurare. Adică tot satul să fie aprovizionat cu apă și să aibă canalizare. Timp de doi ani va fi realizat acest proiect.

Fenomenul migrației nu a ocolit nici această localitate. Circa 800 de persoane din Țaul lucrează peste hotare. Conducerea satului susține familiile tinere ca să le deter­mine să rămână acasă sau să revină de unde sunt plecați și să investească, să creeze lo­curi de muncă etc. Există o conlucrare strân­să între gimnaziu, Colegiul Agricol, Centrul de sănătate, biserică. Căci oamenii trebuie să fie elevați, sănătoși și să aibă împlinire sufletească. „Suntem toți ca o familie, de aceea lucrurile merg bine”, spune edilul-șef al comune.

Un capitol aparte în istoria și dezvolta­rea satului o constituie grădinița. Dintr-o clădire sovietică fără condiții, aceasta a fost transformată într-o instituție primitoare, unde copiii vin cu plăcere. Grădinița a fost recent renovată, grație unui proiect finanțat de Guvernul României, dar și cu contribuția autorităților publice locale.

În prezent, instituția preșcolară este frec­ventată de aproape 100 de copii. Apropo, la școală sunt 240 de elevi, iar la Colegiul Agricol încă 400. Așa că la Țaul este multă veselie provocată de copii. Dar să revenim la clădirea grădiniței. Aceasta a fost reabili­tată aproape în totalitate. Au fost schimbate acoperișul, geamurile, ușile. De un an de zile, copiii frecventează o grădiniță frumoasă.

„Grădinița funcționează din 1967 și este destinată pentru 120 de copii. Prin 1990, natalitatea a scăzut și au fost reduse câteva grupe. Numărul copiilor a continuat să sca­dă. Acum sunt patru grupe. În 2014, a fost câștigat un proiect de renovare a instituției preșcolare, acordat de Guvernul României. Au fost alocați bani și de la Guvernul Repu­blicii Moldova, care au fost utilizați pentru procurarea mobilierului. Și primăria locală ne-a ajutat. Reparația capitală a durat un an. În acest timp, grupa pregătitoare a fost amplasată în sediul școlii. Grădinița și-a început activitatea la 16 noiembrie 2015, având trei grupe. Apoi a fost deschisă și a patra grupă”, spuse directoarea instituției, Victoria Caramâș.

La instituția preșcolară sunt 20 de sala-riați – șapte cadre didactice și 11 lucrători auxiliari, toți fiind membri de sindicat. Angajații sunt mulțumiți de condițiile de muncă, dar nemulțumiți de salarii, mai ales personalul auxiliar. Bucătăreasa Ange­la Bunescu s-a plâns că de prin 2000 nu se plătește adaosul pentru nocivitate. „E cald, salariul e mic, primesc doar vreo 900 de lei lunar”, afirmă aceasta. Profitând de prezența presei la ei la instituție, angajații au venit cu mai multe întrebări. De exemplu, educatoa­rea Aliona Racu s-a interesat de restituirea cheltuielilor pentru studiile de formare con­tinuă, care au loc la Institutul de Științe ale Educației. De asemenea, s-a vorbit și despre odihna de vară a copiilor, cum au fost repar­tizate biletele pentru tabere. Boris Slesari le-a răspuns la toate întrebările apărute și a promis să organizeze un seminar, unde va chema specialiști din diverse domenii, care să le răspundă membrilor de sindicat la toa­te întrebările care-i frământă.

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand