3 iulie 2024
Chisinau
Без рубрики

Tariful la energia electrică poate fi redus cu 9 la sută

Loading
Без рубрики Tariful la energia electrică poate fi redus cu 9 la sută
contoare-energie

Foto: noi.md

 

Aceasta este concluzia cercetătorilor Institutului de Energetică al Acade­miei de Științe a Moldovei. Recent, aceștia au prezentat niște calcule care demonstrează că reducerea prețului la energia electrică poate fi absolut reală.

 

Potrivit savanților, calculele lor s-au bazat pe niște adevăruri simple. Astfel, pentru a obține produsul finit, este necesar să se țină cont de trei componente: materia primă, retribuția muncii și profitul. În cazul energi­ei electrice, în calitate de materie primă sunt folosite gazele naturale. Deci, savanții mol­doveni au luat drept bază costul cel mai înalt la gazele naturale – 157 de dolari SUA pen­tru mia de metri cubi – la care este cumpărat acesta de către Centrala de la Cuciurgan, în prezent singurul furnizor de electricitate în Moldova.

„Dacă ardem gazele în Centrala termoe­lectrică cu un randament de 36 la sută, dintr-un metru cub de gaze vom obține cca 3,348 kWh de energie electrică, ne inițiază în deta­liile calculelor efectuate Mihai Tîrșu, direc­torul Institutului de Energetică al Academiei de Științe. Dacă vom raporta prețul pentru gazele naturale la 1 kW, vom obține 92 de bani sau 4,7 cenți americani. În acest caz ne-am orientat după cursul de schimb pentru data de 19 noiembrie, care a constituit 19,68 lei. Dacă adăugăm că o companie sau o cen­trală trebuie să poată funcționa, vom separa costurile materiei prime și vom adăuga la prețul la gaze cele 10 la sută care constituie și profitul, și retribuția muncii, atunci vom constata că în cadrul Centralei termoelectri­ce costul unui kWh ar trebui să fie egal cu 5,2 cenți sau un leu și ceva”.

Acum să comparăm cu prețul real: 6,795 de cenți sau 1,35 lei. Deci, este clar că tariful pentru energia electrică poate fi modificat și dacă se va face recalcularea, studiul efectu­at denotă că economia ar constitui circa 9 la sută. „Din câte pricep eu, această diferență ajunge în buzunarele companiei „Energoca­pital”, cea care asigură livrările de la Centra­la termoelectrică până în Moldova.

Dacă e să încheiem contractul direct cu Centrala electrică de la Cuciurgan, indiferent de cine va participa în negocieri – de la Mi­nisterul Economiei sau alţi reprezentanţi ai guvernului, furnizori, distribuitori de ener­gie electrică, oricine ar putea să se înţeleagă direct cu Centrala, atunci este posibilă redu­cerea preţurilor de import, poate chiar mai mult decât cu 9%. Asta depinde de preţul la care Centrala de la Cuciurgan cumpără gaze­le”, menţionează el.

În opinia savanţilor, este necesară schim­barea metodologiei de calculare a tarifelor şi implicarea în dezbaterile asupra noii formu­le a unui cerc larg de reprezentanţi ai tutu­ror organizaţiilor, inclusiv ai societăţii civile. „Metodologia actuală ne oferă posibilităţi de a folosi coeficienţi, indici diferiţi, iată de ce ea trezeşte mai multe semne de întrebare, consideră directorul Institutului de Energe­tică. Dacă oamenii ar fi achitat pentru ser­viciile comunale doar 20% din salariu, nu ar fi apărut probleme, dar atunci când ei se văd nevoiţi să achite mai mult de jumătate de salariu, iar cineva chiar 90% din venituri, atunci apar nemulţumirile. Şi atâta timp cât metodologia nu va fi revizuită, oamenii nu vor fi de acord cu rezultatul”.

 

g_economie

Savanţii consideră că este necesară schimbarea metodologiei de calculare a tarifelor

 

Potrivit lui Mihai Tîrşu, începând din 2014 şi până în prezent, leul s-a devalorizat faţă de dolar cu 62%. „Este procentul cu care am sărăcit. Preţurile la produse au crescut, salariile şi pensiile au rămas aceleaşi, iar asta înseamnă că puterea de cumpărare acum e mai mică. Valoarea energiei electri­ce s-a ridicat la 2,16 lei şi, de fapt, diferenţa dintre tariful vechi de 1,58 lei şi cel actual ar fi trebuit să şi-l asume statul, nu să-l pună pe umerii cumpărătorilor. Statul trebuie să ajute consumatorii să achite aceste servi­cii până în momentul în care vom fi capa-bili să majorăm salariile şi pensiile”, este sigur el.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand