Foto: patriot.zt.ua
Anul acesta, pe 26 aprilie, s-au împlinit 28 de ani de la producerea accidentului nuclear de la Cernobîl, Ucraina. Este cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei Centrale și de Est. Suprafețe mari au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.
Accidentul a pus în discuție grija pentru siguranța industriei sovietice de energie nucleară, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și determinând guvernul sovietic să devină mai puțin secretos. E dificil de estimat un număr precis al victimelor produse de evenimentele de la Cernobîl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citarea termenului „radiație” din certificatele de deces, potrivit Wikipedia.
În acel an, sute de moldoveni au fost trimiși la Cernobîl pentru lichidarea consecințelor avariei. Foștii „lichidatori” care au supraviețuit până în ziua de astăzi toată viața luptă cu boli, consecință a expunerii la radiații.
În fișa medicală a chișină-uianului Ion Lazăr, invalid de gradul I, la rubrica diagnoză e scris: „Cernobîl”. În 1986, el avea 23 de ani. A fost chemat de urgenţă la Comisariatul militar din Chişinău şi i s-a spus că va fi dus la exerciţii militare în Ucraina. „Eram 50 de tineri în acea zi la Ialoveni. Nimeni nu știa că urma să participăm la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl”, povesteşte Ion Lazăr.
„Singurul lucru pe care ni l-au spus înainte de a începe lucrul a fost că peste două zile vom avea dureri insuportabile de cap, dar să nu ne adresăm la punctul medical că nu au ce să ne facă”, îşi aminteşte bărbatul. „Lucram îmbrăcaţi în haine militare. Ni se dădea câte un respirator pe zi, care seara arăta de parcă ar fi fost trecut prin iod. Ne-au dat dozimetre ca să măsurăm nivelul de radiaţie, dar ni le-au luat peste trei zile. În registre notau un nivel de radiaţie admisibil ca să ne ţină acolo cât mai mult timp posibil”, mai spune Ion Lazăr.
Timp de o lună, cât s-a aflat acolo, bărbatul a spus că doar o singură dată li s-au dat salopete speciale pentru protecție împotriva radiaţiei, dar le-au fost luate peste două zile. „Vin nu ni se dădea. Unii obţineau spirt din clei care urma să fie pus pe marginea drumurilor ca să nu se răspândească radiaţia. Un tânăr a băut într-o seară astfel de spirt, s-a culcat şi nu s-a mai trezit”, își amintește bărbatul.
„Pe 1 mai 1986, exact în ziua în care norul era deasupra Moldovei, toată lumea era afară. Nu am fost anunţaţi, nu ni s-a spus nimic”, povesteşte Natalia Hasan, preşedintele Fundaţiei „Ecoul Cernobîlului”. Natalia îşi aminteşte că, în acelaşi an, moldovencele gravide au fost lipsite de dreptul de a deveni mame. Fără a fi întrebate, femeile erau silite să facă avort ca să nu nască prunci cu malformaţii.
