5 December 2024
Chisinau
Stop fals!

Ştire „Россия 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia: jumătăți de adevăr și trunchierea declarațiilor

Loading
Stop fals! Ştire „Россия 1” despre fructele și legume exportate în UE și Rusia: jumătăți de adevăr și trunchierea declarațiilor

Postul TV de stat din Federația Rusă „Россия 1” a difuzat un reportaj întitulat ”Запрещенный репортаж Россия-1: „Сделано в Молдавии”: Европа не заинтересована” (în traducere: „Reportajul Rossia 1 interzis: ”Fabricat în Moldova”: Europa nu este interesată”), în care jurnalistul rus afirmă că cea mai mare cantitate de fructe și legume din R. Moldova este exportată în Federația Rusă,  în pofida existenței Acordului de Asociere dintre Moldova și UE. Autorul a evitat însă să spună care este valoarea acestor exporturi. Datele statistice oficiale arată că în prima jumătate a anului trecut, țara noastră a exportat în UE fructe în valoare de circa 51 de milioane de dolari, față de 36 de milioane de dolari obținuți din exportul fructelor în țările Comunității Statelor Independente (CSI). Reportajul postului „Россия 1” a fost preluat și promovat de câteva portaluri de limbă rusă din Moldova: 1News.md, Bloknot-moldova.md, Press.try.md, fără însă a verifica informația prezentată de jurnaliștii ruși.

fals-export-russia

Sursa: Captură video/Postul TV „Rossia 1”

Chiar de la începutul reportajului, jurnaliştii ruşi blamează relația R. Moldova cu UE: „Împiedicată în contradicții, Europa își pierde din ce în ce mai mult atractivitatea în ochii vecinilor săi. Moldova este unul din cele mai elocvente exemple. Acum trei ani și jumătate, autoritățile de la Chișinău au semnat un Acord de Asociere cu UE, însă acum, visează să se întoarcă spre piața rusă”. În reportaj se insistă pe „date statistice” fără a indica sursa acestora, cum că în prima parte a anului 2017, exportul de legume din Moldova spre țările UE a fost de aproximativ 500 de tone, iar în Federația Rusă – de peste 8000 de tone, iar exportul de fructe – 1000 de tone pe piața comunitară și peste 100.000 de tone pe piața rusească.

 

Asociația Presei Independente (API) a solicitat de la Î.S. „Centrul Informațional Agricol” informaţii privind exportul fructelor şi iată care este situaţia reală: în prima jumătate a anului trecut, R. Moldova a exportat peste 15629  tone de fructe în Federația Rusă și peste 1340 de tone în Uniunea Europeană. Cantitatea de legume exportată în Federația Rusă a fost de 1601 tone, față de 1499 tone comercializate în UE. Aceste cifre oficiale,  oficiale, într-adevăr arată că în Federația Rusă au fost exportate cantități mai mari de fructe și legume față de UE, dar nu în proporţiile indicate în reportajul postului de televiziune „Россия 1”. În acelaşi timp, produsele agricole de la noi au fost vândute pe piaţa UE la preţuri mai avantajoase decât pe piața rusă, lucru pe care jurnaliştii ruşi nu au dorit să-l menţioneze. Astfel, datele Biroului Național de Statistică din Moldova (BNS) arată că în prima jumătate a anului trecut, Republica Moldova a exportat fructe și legume în UE în valoare de circa 51 milioane de dolari, iar în țările CSI – de circa 36 milioane dolari. Valoarea bănească a tuturor produselor exportate în UE în aceeași perioadă de timp depășește de aproape  trei ori suma exporturilor în țările CSI: în prima jumătate a anului trecut, Moldova a exportat în UE produse de peste 652 milioane de dolari, iar în țările CSI – de circa 218 milioane de dolari.

 

Protagonistul reportajului difuzat de Rossia 1 – cumătrul lui Igor Dodon

În reportajul difuzat de postul TV de la Moscova este intervievat şi Mihail Vladicescu, directorul Fabricii de Conserve din Călărași, care vorbește despre obstacolele pe care le întâmpină un agent economic la exportarea produselor agricole în UE. „Pe noi nimeni nu ne așteaptă, deoarece este o piață nouă. Dar pentru acest lucru e necesar timp”, specifică directorul acestei fabrici. Anterior, Ziarul de Gardă a publicat o investigație în care Igor Dodon a confirmat că Mihail Vladicesu este cumătrul său.

 

Jurnalistul rus a trunchiat declarația lui Victor Ciobanu

De la situația din agricultură, în reportaj se trece la cea din industria Republicii Moldova, iar jurnalistul argumentează că în locul uzinelor, în Chișinău se construiesc benzinării și blocuri de locuit. Aici este  inserată opinia expertului economic Victor Ciobanu, care critică actuala situație din Moldova: „Nu ne trebuie nici producție, nici populație. Este suficient să existe un sistem judiciar controlat, mai multe bănci cu acționari dubioși de prin off-shoruri și o capitală unde se înmulțesc hotele și restaurante. Și atât”. Solicitat de API, Victor Ciobanu a declarat că mesajul său a fost denaturat. „Răspunsul a fost trunchiat și plasat întrun alt context și anume, al impactului negativ al Acordului la Asociere, relatat în subiectul redacțional, însă eu m-am referit la guvernarea actuală”, ne-a spus Victor Ciobanu.

Atât în titlul, cât și în conținutul reportajului se spune că difuzarea acestui acestui material ar fi fost interzisă în Moldova, ceea ce la fel nu corespunde adevărului. Probabil s-a avut în vedere legea prin care este interzisă retransmiterea unor tipuri de emisiuni din ţările care nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, însă această lege abia a fost promulgată şi încă nu a fost publicată, deci nu a intrat în vigoare.

 

Lilia Zaharia

 

Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informației false şi tendențioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API). Alte materiale despre informaţii false şi manipulatorii citiţi pe site-ul www.stopfals.md

 

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand