21 November 2024
Chisinau
Sanatate

Stațiunea balneară „Nufărul Alb” își așteaptă, cu drag, oaspeții

Loading
Sanatate Stațiunea balneară „Nufărul Alb” își așteaptă, cu drag, oaspeții
Stațiunea balneară „Nufărul Alb” își așteaptă, cu drag, oaspeții
Vocea poporului

La Sanatoriul „Nufărul Alb” domnește liniștea și voia bună. Cel puțin așa i-am găsit pe pacienți și personalul medical în ziua când am pășit pragul instituției balneare. Ampla­sat în cea mai pitorească zonă a orașului Cahul, pe malul râului Frumoasa, protejat de aglomerația orașului, îți taie parcă respirația când cobori drumul spre poarta imensă a sanatoriului.

„Poftiți! Sunteți pacient?”, ne întrea­bă zâmbind și binevoitor bărbatul de la pază și ne deschide poarta să intrăm. „Acum să vă iau temperatura. Mască aveți? Imediat vă conduc spre policlini­că”, adaugă bărbatul.

De aproape doi ani, așa sunt întâlniți pacienții care doresc să ajungă aici, la tratament. Măsurile de restricție, în con­textul situației epidemiologice actuale, sunt respectate cu strictețe. „Această pandemie de Covid-19 ne-a impus să luăm totul de la zero. A fost ceva nou pentru noi. Din luna martie 2020 și până în iulie, nu am activat. Ne sunau oamenii și întrebau când ne redeschidem, pentru că doreau foarte mult să ajungă aici, dar noi nu aveam dreptul să activăm. Acum, primim pacienți la capacitatea de 50 la sută și respectăm cu strictețe toate mă­surile de protecție împotriva Covid-19”, ne asigură medicul-șef al sanatoriului, Alexandru Scutelnic.

 

Întreprindem tot ce putem astfel încât oamenii să se simtă protejați

 

Peste 70 la sută dintre angajați sunt vaccinați, iar administrația își propune ca până pe 1 decembrie rata de vaccinare din sanatoriu să fie de 90 la sută.

„Avem și măsuri de stimulare a vacci­nării, cum ar fi zile libere sau alte facilități. Întreprindem tot ce putem astfel încât oamenii să se simtă protejați, iar țara să scape de această pandemie și să pu­tem activa normal”, adaugă Alexandru Scutelnic.

Capacitatea sanatoriului este de 500 de paturi, însă, din cauza pandemiei, nu­mărul de pacienți acceptați a fost limitat la jumătate. Pentru moment, aici își între­mează sănătatea 250 de pacienți.

„Nu ducem lipsă de pacienți, oame­nii vin mereu. Avem contract până la sfârșitul anului cu Casa Națională de Asigurări Sociale”, a relevat medicul-șef. Pe lângă pacienții din Republica Moldova, pragul sanatoriului este trecut și de mulți alți cetățeni străini, inclusiv din SUA.

 

La sanatoriu, doar cu vaccin și test Covid-19

Pentru a veni la sanatoriu, pacienții au nevoie obligatoriu de fișa balneosana­torială de la medicul de familie, să aibă vaccinul făcut, dar și testul la Covid-19, valabil pentru o perioadă de 48 de ore. Accesul pe teritoriul instituției are loc doar conform listelor de înscriere și bile­telor de tratament, trecând printr-un triaj medical.

„Avem aici nouă medici care pri­mesc pacientul și urmează examinarea primară. Aceștia indică primele exame­ne medicale și procedurile. Sanatoriul dispune de aparat de ultrasonografie, electrocardiografie și de laborator cli­nic. În afară de analizele pe care le fa­cem aici, avem contract și cu o clinică privată din oraș, unde pacientul poa­te să meargă să facă unele analize pe care nu le putem avea aici”, susține șeful Policlinicii „Nufărul Alb”, Anatolie Malcov.

În sanatoriul „Nufărul Alb” sunt trata­te afecțiunile sistemului nervos central și periferic, afecțiunile aparatului locomo­tor, ale aparatului cardiovascular, trac­tului digestiv, ginecologie și afecțiuni ale pielii. Aici pacienții au parte de mai multe secții de băi, de fizioterapie, hi­droterapie, masaj clasic și subacvatic, tratament cu ozocherită și parafină. Stațiunea este cunoscută și prin apele sale naturale.

„Stațiunea are două ape minerale. Apa minerală de uz extern, care se aplică sub formă de băi generale și locale, com­prese și irigații vaginale și apă minerală cu uz intern „Nufărul Alb”. Compoziția apei minerale de la Cahul denotă că aceasta are o influență diversă asupra organismului uman. Acțiunea ei se mani­festă prin interacțiunea factorilor termic și mecanic, dar îndeosebi al factorului chimic. Acesta fiind constituit de sulf și sulfizi, clorură de natriu, iod și brom”, mai adaugă Anatolie Malcov.

Pe lângă alte proceduri, în 2016, aici a fost deschisă și camera de salină. Este o salină unică în Republica Moldova, având o capacitate pentru 100 de pacienți con­comitent. „E o salină cu un puternic im­pact terapeutic: îți aduce liniște, pe lângă faptul că tratează astmul bronșic, pneu­moniile cronice, sinuzita, neurodermita, psoriazisul etc. Pacienții se relaxează aici, citesc cărți, reviste. Am pus și muzică de relaxare”, ne spune asistenta medicală Tamara Miron.

„Procedurile la sanatoriu încep de dimineață, de la ora 9, și durează până la ora 14.00. După asta, pacienții au liber să se odihnească de sine stătător. Dat fi­ind faptul că suntem în pandemie, le este interzis să iasă din curtea sanatoriului. Înainte de pandemie, le organizam se­rate, spectacole, concerte, excursii, dan-suri, acum însă toate aceste activități sunt sistate”, adaugă medicul Anatolie Malcov.

 

Viața nu se oprește odată cu această pandemie

 

Chiar dacă unele măsuri de relaxare au fost sistate, pacienții au posibilitatea să joace biliard, șah și să se plimbe prin parcul frumos și îngrijit din jurul sana­toriului.

„Viața nu se oprește odată cu aceas­tă pandemie. Da, ne-a îngreunat unele acțiuni, intenții, însă continuăm să ne dezvoltăm. Ne-am dorit ca anul acesta să construim un bloc nou de proceduri subacvatice, deoarece clădirea actuală este veche, are peste 37 de ani și înce­pe să se degradeze, dar nu am reușit. Situația pandemică ne-a dat peste cap multe planuri. Sperăm că totul va fi bine și vom depăși măcar la anul viitor această năpastă”, remarcă șeful de gospodărie de la „Nufărul Alb”, Vasile Șeremet.

Anual, sanatoriul este vizitat de peste opt mii de pacienți.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand