Nici nu a apucat bine a fi adoptată Legea cu privire la comitetele sectoriale pentru formarea profesională, că reprezentanții structurii în cauză din domeniul agricultură și industria alimentară s-au și pus pe treabă. Ei au stabilit trei sarcini principale ce trebuie îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, preconizată pentru 2018, în cadrul unui seminar organizat recent de Federația „Agroindsind”, în conlucrare cu ceilalți membri ai comitetului.
Conform noii legi, comitetele sectoriale vor căpăta statut juridic, dar vor avea și noi obligații și responsabilități, a remarcat Leonard Palii, șeful Direcției educație din cadrul „Agroindsind”. Documentul obligă aceste structuri să schimbe accentele în activitatea lor și să se axeze, în principal, pe veșnica misiune – asigurarea corelării dintre cererea și oferta de forță de muncă calificată.
Nu în ultimul rând, este vorba și despre activarea pieței muncii, care este în prezent destul de pasivă. Or, încă nu are loc formularea cererii din partea angajatorului sau a pieței muncii sub formă de comandă către sistemul de învățământ, a adăugat Leonard Palii.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare