În mod tradițional, FederaţiaSindicatelor Lucrătorilor din Cultură (FSLC) desfășoară, împreună cu organizațiile membre, Spartachiada de ramură, care a ajuns la a XVII-a ediție. Competițiile finale s-au desfășurat în perioada 1-2 octombrie curent la baza de odihnă „Perlele Nistrului” din Vadul lui Vodă.
La eveniment au participat peste 140 de sportivi, care au reprezentat centrele și organizațiile sindicale membre ale FSLC de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice; Aparatul și serviciul tehnic al CNSM; Biblioteca Naţională, Centrul de Cultură şi Artă „Ginta Latină”, Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”, Direcția Cultură mun. Chișinău, Staţiunea balneoclimaterică „Codru”, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, Tipografia Centrală.
Drapelul Republicii Moldova și cel al FSLC au fost arborate de reprezentanții echipelor sportive din cadrul Stațiunii balneo-climaterice „Codru” SRL și Aparatului și serviciului tehnic al CNSM, învingătoare ale Spartachiadei precedente.
Nicolae Garaz, președintele FSLC, a menționat că scopul acestei activități este de a promova un mod de viață sănătos în colectivele de muncă și în instituțiile din ramură, de a propaga sportul drept mijloc de fortificare a sănătății, profilaxie a bolilor.
În cadrul competițiilor sportive, echipele au concurat la probele: volei, dame, șah, tenis de masă, darț, sărituri în lungime de pe loc.
Participanții la Spartachiada FSLC au demonstrat că, pe lângă activitatea profesională pe care o desfășoară zi de zi, membrii de sindicat sunt buni și la activități sportive, punând în evidență abilitățile fizice și calitățile sportive.
În urma evaluării prestației sportivilor de către colegiul de arbitri, au fost desemnați următorii învingători în clasamentul general: pe locul I s-a clasat echipa sportivă a Aparatului și serviciului tehnic al CNSM; pe locul II – echipa sportivă din cadrul Stațiunii balneoclimaterice „Codru” SRL; iar pe locul III – echipa sportivă din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Acestor echipe le-au fost înmânate Cupa, medalia și diploma FSLC, precum și premii bănești din partea Federației.
De asemenea, deținătorii locurilor I, II, III la cele șase probe sportive au fost premiați conform Regulamentului Spartachiadei, după cum urmează:
Volei:
locul I – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM;
locul II – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”;
locul III – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Tenis de masă:
locul I – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”;
locul II – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM;
locul III – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Sărituri în lungime de pe loc:
locul I – Tipografia Centrală;
locul II – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM;
locul III – Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca.
Darts:
locul I – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”;
locul II – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM;
locul III – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Jocul de dame:
locul I – Colegiul de Arte „Nicolae Botgros” din Soroca;
locul II – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM;
locul III – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”.
Șah:
locul I – Aparatul și serviciul tehnic al CNSM;
locul II – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice;
locul III – Stațiunea balneoclimaterică „Codru”.
În semn de recunoștință pentru contribuție și devotament în promovarea mesajului sindical, propagarea sportului și a modului de viață sănătos, bună organizare și participare activă la Spartachiada a XVII-a a FSLC, au fost distinși conducătorii tuturor echipelor sportive din cadrul federației.