Cea de-a noua ediţie a Şcolii de vară a Consiliului Regional Pan-European (PERC) a avut loc la Frankfurt, Germania, în perioada 26-28 septembrie.
Din partea ţării noastre, la eveniment au participat Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, şi Tatiana Marian, preşedinta Comitetului de Tineret al PERC şi preşedinta Comisiei de Tineret din cadrul CNSM. Forumul a reunit lideri sindicali și oficiali din toată Europa, pentru a discuta provocările cu care se confruntă mișcarea sindicală europeană și pentru a contura idei pentru dezvoltarea sindicalelor.
„Aproximativ 13 la sută dintre tinerii din Republica Moldova sunt afectați de şomaj şi emigrează. În Grecia, acest indicator este de 50 la sută, În Austria – de 10 la sută, iar în Germania – de 7%. La nivel global, 71 de milioane de tineri sunt şomeri, ceea ce denotă că majoritatea sunt potenţiali emigranţi. Trebuie să le oferim spaţiu tinerilor, ca ei să se poată implica la luarea deciziilor, ca să contribuie la soluţionarea problemelor cu care se confruntă, inclusiv prin dialog social”, a menţionat Tatiana Marian.
Reuniunea a început cu o re-cepție, organizată de Comitetul Executiv Federal al Confederaţiei Sindicatelor din Germania, în colaborare cu Europäische Akademie der Arbeit (Academia Europeană a Muncii). Un discurs de bun venit a ţinut Reiner Hoffmann, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor din Germania.
Într-o primă sesiune de dimineață, sindicatele din Germania au informat despre
activitățile proiectului „Mobilitate echitabilă” şi Centrul de Consiliere pentru Refugiaţi „Der Laden”. În timpul acestei sesiuni a fost prezentat, de asemenea, proiectul „Mach meinen Kumpel nicht un” (“Nu-mi atinge amicul”), un proiect sindical împotriva rasismului, pentru integrare și respect.
În după-amiaza zilei, a avut loc o sesiune, cu genericul „Migrația în Europa: provocări, politici și instituții”. În cadrul acestei sesiuni, au fost prezentate prognozele şi punctul de vedere al reprezentanţilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în ceea ce priveşte procesele migraţionale. Totodată, experţi europeni s-au referit și la aspecte privind geografia şi economia procesului de imigrare, date privind transferurile băneşti.
La eveniment au fost prezentate chestiuni care s-au discutat la Conferinţa Internaţională a Muncii, eveniment care a avut loc la Geneva, Elveţia, în luna iunie. În cadrul unei alte sesiuni, s-a discutat despre priorităţile şi acţiunile pentru anul 2017 ale Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor şi Confederaţiei Europene a Sindicatelor.
În ultima zi a Şcolii de vară PERC, au fost discutate aspecte privind salarizarea în companiile transnaţionale, lacune privind ocuparea forţei de muncă în sectoarele transporturi şi construcţii, iniţiative sindicale în sistemul de livrări. De asemenea, reprezentanţi ai secretariatului PERC au vorbit despre situaţia privind drepturile omului şi ale sindicatelor, despre dinamica privind Acordurile de Asociere la Uniunea Europeană şi reexaminarea politicii de bună vecinătate cu UE.