16 aprilie 2024
Chisinau
Social

Situația din Ucraina, discutată la o ședință a Comitetului de Femei PERC

Loading
Social Situația din Ucraina, discutată la o ședință a Comitetului de Femei PERC
Situația din Ucraina, discutată la o ședință a Comitetului de Femei PERC
greenbelarus.info

Comitetul de Femei al Consiliului Regi­onal Pan-European (PERC) este solidar cu femeile, cu toți cetățenii din Ucrai­na, țară care se află acum în război. Zeci de mii de familii din țara vecină au fost nevoite să-și lase casele, unele din ele deja distruse de obuze, și să se refugieze în alte țări, între care și Repu­blica Moldova. Discuții la acest subiect au avut loc în una din zilele trecute, în cadrul ședinței Comitetului de Femei PERC.

Liuba Rotaru, președinta Comisiei de Femei a Confederației Naționale a Sindica­telor din Moldova (CNSM) și reprezentantă a CNSM în Comitetul de Femei PERC, ne-a spus că, în mare parte, la ședință s-a dis­cutat anume despre acest subiect, dar și despre planul de activitate al PERC în ur­mătoarea perioadă. În cadrul discursului ținut la reuniune, Liuba Rotaru a menționat măsurile pe care le-au luat sindicatele, în special, privind ajutorarea refugiaților ucraineni.

„Indiferent de măsurile pe care le iau politicienii, noi, sindicaliștii, trebuie să dăm dovadă de solidaritate și unitate în acest sens. Le-am vorbit colegilor din PERC despre acțiunile și îndemnul Comitetu­lui Confederal, care a chemat sindicatele de ramură să acorde sprijin prin acțiuni concrete, ceea ce s-a și întâmplat ulterior. Au fost deschiыse ușile tuturor celor trei sa­natorii pentru a adăposti refugiați din Ucraina. În discursurile lor, colegii sindicaliști din Ucraina ne-au mulțumit mult pentru ajutorul pe care l-am acordat conaționalilor lor. Ne-am implicat să aju­tăm nu doar la nivel central, dar și în particular. Avem mulți colegi care au adăpostit în casele lor refugiații, i-au trans­portat de la vamă spre oraș, spre alte localități. Nu mai pomenesc aici de sprijinul informațional, de consultanța pe care le-o oferim refugiaților ucraineni”, ne-a spus Liuba Rotaru.

Mulțumiri aparte pentru ajutorul oferit de sindicate refugiaților ucraineni au fost transmise, din partea președintei Comi­tetului de Femei al PERC, Sabine Slegers, dar și a secretarului executiv al PERC, Anton Leppik. „Colegii de la sindicate­le libere din Ucraina ne-au vorbit des­pre ce se întâmplă acolo, despre acțiunile de solidaritate de care au dat dovadă sindicatele din toată lumea, fapt pentru care ne-au mulțumit mult. De asemenea, au fost remarcate și acțiunile de solida­ritate pentru Ucraina, care au avut loc la Bruxelles chiar zilele trecute”, ne-a mai mărturisit Liuba Rotaru.

 

Declarația PERC

În context, s-a pomenit și despre Declarația Comitetului Femeilor din cadrul PERC privind invadarea Ucrainei de către Rusia. Comitetul de Femei a condamnat ferm agresiunea militară împotriva Ucrainei lansată de către Rusia și a solicitat înceta­rea atacurilor, instaurarea păcii, a dialogului și a justiției. „Este deosebit de important să se asigure un răspuns pentru dimensiunea de gen la invadarea Ucrainei, țară victimă care respectă drepturile fundamentale ale femeilor și copiilor. Comitetul de Femei PERC solicită statelor membre ale Uniunii Europene și țărilor vecine să ofere sprijin financiar și logistic pentru a răspunde ne­voilor femeilor și fetelor refugiate în toată diversitatea lor, de exemplu, pentru a asi­gura o cazare adecvată, acces la asistență medicală, acces la îngrijirea copilului, la servicii specializate. De asemenea, include­rea îngrijirii psiho-sociale sensibile pe crite­rii de gen și, cel puțin, a consilierii juridice; stabilirea unor coridoare umanitare care să permită refugiaților să părăsească țara în condiții de siguranță și stabilirea unor pla­nuri de primire și de transfer în cadrul UE”, se menționează în declarație.

În cadrul ședinței a fost prezentat și pla­nul de acțiuni al Comitetului de Femei PERC pentru anul 2022, s-a discutat pe marginea acestuia și s-au trasat sarcinile pentru vii­tor. Acestea se referă la lobby pentru ratifi­carea Convenției OIM 190 privind violența bazată pe gen; investiții și crearea de locuri de muncă în economia îngrijirii; migrația Est-Vest a lucrătorilor de îngrijire, scăde­rea diferențelor de remunerare între femei și bărbați și înlăturarea decalajului dintre pensiile acestora în regiunea PERC, precum și alte obiective.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand