Sindicatul şi Inspecţia Muncii din Norvegia l-au ajutat pe un moldovean să-şi obţină salariul

Andrei, de 35 de ani, are studii tehnice superioare. Aabsolvit Universitatea Tehnică din Moldova, iar înainte de aceasta a făcut şi o şcoală de meserii. Avea cunoştinţe solide în domeniul construcţiilor, dar salariul pe care îl primea acasă nu-i ajungea să-şi întreţină familia. Aşa că a decis, ca şi alţi concetăţeni de ai noştri, să ia calea străinătăţii. A ales Norvegia.

 

O pretinsă agenţie

 

De fapt, sugestia de a alege anume această ţară i-a făcut-o o pretinsă agenţie privată de an­gajare în câmpul muncii peste hotare din Moldova, pe al cărei site din Internet a găsit şi oferte de muncă în Norvegia.

Este vorba de ”Bursa Muncii” şi spunem ”pretinsă”, deoarece, după cum afirmă reprezentanţii Camerei de Licenţiere, o agen­ţie cu o astfel de denumire nu a avut niciodată licenţă de activi­tate.

Andrei spune că s-a adresat la ”Bursa Muncii”, deoarece, după denumire, i-a părut că această agenţie este una de stat. Pentru mai multă credibilitate, agenţia din Chişinău i-a organi­zat lui Andrei şi un interviu pe skype cu ”viitorul angajator”. Se întâmpla acum mai puţin de un an, în februarie 2013.

 

Andrei a fost îndrumat că, după angajare, primul lucru pe care trebuie să-l facă în ţara de destinaţie este să adere la sindicat

 

”Firma este estoniană, dar activează în Norvegia”, i-a spus persoana cu care a discutat pe skype. Fiind sigur ca este an­gajat la modul serios, Andrei a achitat cei 200 de euro ceruţi de ”Bursa Muncii”, a solicitat o re­cipisă, precum că a plătit suma respectivă, a luat contractul de mediere de la agenţie şi se pre­gătea de drum.

Dar înainte de plecare, s-a gândit să treacă şi pe la Centrul de Informare a Muncitorilor Migranţi (CIMM), pentru a afla ce drepturi de muncă va avea în Norvegia, care e salariul minim în construcţii, cum să se prote­jeze într-o ţară străină etc. Con­sultând sursele pe care le are la dispoziţie, colaboratorii CIMM l-au informat pe Andrei ce drep­turi are în Norvegia – care e sa­lariul minim, la ce instanţe poa­te apela un muncitor migrant în situaţii de criză. Andrei a fost îndrumat că, după angajare, primul lucru pe care trebuie să-l facă în ţara de destinaţie este să adere la sindicat. În caz că drep­turile sale vor fi încălcate, sin­dicatul va putea interveni şi va soluţiona orice litigiu de muncă. De asemenea, să se adreseze şi la Inspecţia Muncii, dacă vor apărea astfel de probleme.

 

Surprizele au început chiar din prima zi

 

Andrei deţine cetăţenia ro­mână, nu a avut nevoie de viză, şi-a făcut bagajele şi a plecat în Norvegia. Surprizele au început chiar din prima zi. La faţa lo­cului, la adresa pe care o avea înscrisă în contractul de medi­ere, nu l-a găsit pe angajatorul cu care discutase pe skype, ci o altă persoană, care nici nu au­zise de el. A rămas să lucreze, în speranţa că poate totul va fi bine. Şi-a amintit de sfaturile pe care i le-au dat colaboratorii CIMM din Chişinău şi s-a în­scris în Sindicatul Fellesforbun­det. Apoi, la întreprinderea lor a sosit într-o zi un reprezentant al Inspecţiei Muncii din Norvegia şi le-a dat muncitorilor cartea de vizită cu rugămintea să se adreseze oricând, dacă dreptu­rile lor vor fi încălcate. Andrei s-a gândit că a luat toate mă­surile de precauţie. A fost cazat într-un cămin al întreprinderii, munca îi plăcea. Semnele de nelinişte au reapărut însă odată cu primul salariu – angajatorul îi plătise doar o parte din suma stipulată în contract. La între­barea lui Andrei ”Unde e restul salariului?” acesta nu i-a putut da un răspuns clar. Atunci pen­tru prima dată tânărul s-a gân­dit, dacă nu cumva este victima unei escrocherii. Amintindu-şi de persoana cu care a discutat pe skype la Chişinău, el a telefo­nat-o să afle la ce întreprindere l-a trimis, pentru că, iată, nu a primit salariul întreg. La celălalt capăt al firului, respectivul i-a răspuns că nu poartă nicio vină pentru asta şi că, în general, el nu are nimic cu întreprinderea din Norvegia, pur şi simplu, a fost rugat să-i caute muncitori peste hotare…

În următoarele luni, situaţia lui Andrei a început să se înră­utăţească tot mai mult, pentru că angajatorul nu i-a oferit nici loc de lucru, nici salariu. Nu era el singurul care suporta un ase­menea tratament, în situaţii si­milare se aflau şi alţi muncitori migranţi de la întreprindere. Angajatorul nici nu-i disponi­bilizase, dar nici nu le oferea de lucru, motivând că nu dispune deocamdată de

posibilităţi. La sfârşitul lui aprilie, a avut loc un incident cu totul grav: într-o seară, în camera lui a intrat di­rectorul întreprinderii însoţit de doi bărbaţi de constituţie spor­tivă şi i-a ordonat să părăsească imediat încăperea. Întrucât în Norvegia în această perioadă a anului este foarte frig, Andrei s-a rugat să-l lase cel puţin până dimineată. A doua zi, a elibe­rat camera şi s-a stabilit într-o casă părăsită. A stat acolo vreo doua săptămâni, până a găsit un centru de adăpost, unde şi-a mai venit în fire – a putut lua o masă caldă, face baie etc.

În acest timp, Andrei a ape­lat la ajutorul Sindicatului şi al Inspecţiei Muncii din Norvegia. Cele două organizaţii s-au im­plicat imediat în soluţionarea litigiului său de muncă. A fost întocmit un dosar cu toate do­vezile care confirmau angaja­rea, neplata salariului etc. S-a stabilit că întreprinderea la care lucrase era insolvabilă şi se afla în proces de falimentare. Prin urmare, a fost făcută o sesiza­re către avocatul pentru insol­vabilitate, care i-a menţionat drept creditori ai întreprinde­rii falimentare şi pe muncitorii migranţi care rămăseseră fără salarii. Ulterior, Andrei a îm­puternicit avocatul să-i repre­zinte interesele în proces, iar Sindicatul s-a angajat să-i asiste cazul în judecată. Procesul de judecată urma să continue în Norvegia, iar Andrei s-a întors în Moldova.

Ajuns acasă, tânărul a reve­nit la CIMM pentru a povesti ce i s-a întâmplat în Norvegia. De această dată el a apelat la CIMM pentru a menţine legătura cu organizaţiile norvegiene care îi apărau drepturile. Colaborato­rii CIMM l-au ajutat să întreţină corespondenţa în limba engleză cu Sindicatul şi Inspecţia Mun­cii, pentru a fi la curent cu ac­ţiunile întreprinse de acestea în apărarea drepturilor lui. În luna august, 2013, deja aflându-se la Chişinău, el a primit înştiinţa­rea avocatului din Norvegia: ju­decata îi dăduse câştig de cauză. Mai mult decât atât, deoarece fusese concediat cu încălcarea legislaţiei muncii, instanţa nor­vegiană a decis că contractul său de muncă a fost întrerupt legal în luna iunie 2013, odată cu intentarea procedurii de fa­liment a întreprinderii, şi nu în februarie, când fusese lipsit de locul de muncă. Prin urmare, dintr-un fond special de stat, îi va fi achitat salariul deplin pen­tru patru luni.

 

Sindicatul şi Inspecţia Muncii din Norvegia s-au implicat imediat în soluţionarea litigiului de muncă

 

În Moldova, Andrei a reîn­ceput căutările pentru un loc de muncă. În cele din urmă, a fost angajat la o întreprindere din capitală. A lucrat aici timp de o lună, apoi povestea din Norvegia s-a repetat şi în Mol­dova: angajatorul nu i-a plătit salariul, pe motiv că nu dispune de bani. Având deja experienţa din Norvegia, el s-a adresat la Inspecţia Muncii, în Moldova. Potrivit spuselor sale, cei de la Inspecţia Muncii i-au declarat că ei nu se ocupă de aşa ceva şi l-au sfătuit să se plângă la Poliţie şi la Procuratură. ”În Norvegia, anume Inspecţia Muncii şi Sin­dicatul s-au implicat şi mi-au făcut dreptate. Nu înţeleg cu ce se ocupă Inspecţia Muncii din Moldova, dacă afirmă că astfel de încălcări ale drepturilor, le­gate de aspectul muncii, nu ţin de competenţa ei?” se întreabă Andrei.

Acum, tânărul vrea să se în­toarcă din nou în Norvegia. El spune că nu se simte protejat la el acasă şi are convingerea că în Norvegia, spre deosebire de RM, legea funcţionează, Inspec­ţia Muncii îşi face datoria.

 

www.muncitorimigranti.md