3 October 2024
Chisinau
Social

Sindicatele urmăresc îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor

Loading
Social Sindicatele urmăresc îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor
Sindicatele urmăresc îmbunătățirea condițiilor de muncă ale lucrătorilor
sindicate.md

Începând cu anul 2023, salariul minim pe economie ar putea fi ma­jorat doar cu 500 de lei, adică de la 3500 la 4000 de lei. Proiectul a fost dezbătut, acum câteva zile, în ședința Comisiei naționale pentru consul­tări și negocieri colective (CNCNC). Reprezentanții sindicatelor au tras, însă, și de această dată un semnal de alarmă, insistând că majorarea este prea mică, pentru a putea face față scumpirilor în lanț. La rândul lor, res­ponsabili din cadrul Guvernului au recunoscut acest lucru, dar au spus că nu au mai mulți bani, pentru că resursele financiare sunt direcționate spre gestionarea crizelor cu care se confruntă Republica Moldova.

„Dacă, în termeni nominali, avem o creștere a salariului mediu cu 13,8 la sută, apoi, după termenii reali și pornind de la inflație, va fi o di­minuare a capacității de cumpărare a salariilor. În combinație cu faptul că în politica bugetar-fiscală pentru anul viitor nu se preconizează ca să fie indexate scutirile personale ale salariaților, care era un mecanism foarte bun anterior pentru a menține veniturile celor care muncesc, probabil, va fi cam problematic, pentru anul viitor, ca lucrătorii să rămână să activeze la noi în țară, acasă”, a declarat, în cadrul ședinței, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM.

Cu alte cuvinte, sindicaliștii sunt de părere că majorarea salariului minim pe economie cu doar 500 de lei este mult prea mică în raport cu prețurile de la ziua de astăzi, mai ales că rata inflației a depășit 30 de procente. În opinia lor, salariul minim ar trebui să fie de cel puțin 5000 de lei. Autoritățile centrale recunosc, însă, că nu au mai mulți bani.

 

Probabil, va fi o problemă mare ca să-i convingem pe angajații cu salarii mici să rămână în țară

 

„Eu sunt de acord că această sumă de patru mii de lei nu răspun­de așteptărilor sociale. Pentru ca să avem un fond de salarizare mai mare, nu trebuie să creștem scutiri­le, pentru ca să putem să majorăm salariile. În acest caz, îi favorizăm pe cei de la bază. Ar fi bine să vedem și soluția cu care va veni Ministerul Finanțelor pentru creșterea salari­ilor, în acest an”, a menționat Marcel Spatari, ministrul Muncii și Protecției Sociale.

 

Constrângerile bugetare sunt mai mari

„Veniturile la buget sunt mai mici. Con­strângerile bugetare sunt mai mari decât au fost la începutul acestui an. Ne așteptăm, la începutul anului viitor, ca ele să fie și mai drastice. Noi încercăm, cu sprijinul parte­nerilor externi, să acoperim acele necesități pe care le avem pe toate programele de cheltuieli. Fără o sursă de finanțare din exterior, plus sursele proprii, noi nu vom putea face față necesităților, să asigurăm finanțarea pentru anul 2023”, a relevat, în cadrul ședinței, ministrul Finanțelor, Dumi­tru Budianschi.

CMSM nu a susținut din start acest pro­iect de decizie cu privire la modificarea punctului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 670/2022, care prevede stabilirea pentru anul viitor a unui salariu minim de 4.000 de lei. Discuțiile au început încă în vara anului curent. Un aviz în acest sens a fost expe­diat recent și pe adresa Ministerului Mun­cii și Protecției Sociale și Cancelariei de Stat. De altfel, acest subiect a fost discutat și în ședința extraordinară a CNCNC, unde membrii Comisiei au examinat proiectul Legii privind modificarea unor acte nor­mative (politica fiscală și vamală pentru anul 2023), al Legii bugetului de stat pen­tru anul 2023, Legii bugetului asigurări­lor sociale de stat pentru anul 2023, Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2023, prezentate de Dumitru Budianschi, ministrul Finanțelor.

În cadrul ședinței, referindu-se la sta­bilirea, de la 1 ianuarie 2023, a salariului minim pe țară în mărime de 4000 de lei, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Igor Zubcu, și-a exprimat regretul că solicitările sindicatelor nu se iau în calcul.

 

Am constatat că noi nu avem un dialog social eficient, fiindcă mai departe de un schimb de informații nu am ajuns niciodată

 

„Scopul nostru nu este să punem gu­vernarea într-o situația proastă, dar să îmbunătățim condițiile de muncă și de trai ale lucrătorilor. Am analizat cam ce s-a întâmplat într-un an de zile și am consta­tat că noi nu avem un dialog social efici­ent, fiindcă mai departe de un schimb de informații nu am ajuns niciodată. Noi nu am ajuns la consultări, la negocieri, așa cum se numește comisia noastră. Am ve­nit cu o inițiativă de stabilire a unui salariu minim pentru anul viitor, judicios, care va permite și stabilirea unei pensii mai bune, suport pentru business, ieșirea din criză a salariaților. Cu regret, constatăm că nu se ține cont de nici o solicitare a noastră. Noi nu am ieșit la acțiuni de proteste pentru a nu destabiliza situația care este așa cum este acum în țară, dar asta nu înseamnă că atmosfera în rândul oamenilor muncii este una pozitivă și progresistă. Da, înțelegem că se vorbește de război și de crize, dar dacă contribuabilii vor spune nu contribuției, tot din cauza războiului, a crizei, atunci ce se va întâmpla?”, a menționat în cadrul ședinței Igor Zubcu.

În context, ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, a spus că solicitarea CNSM cu privire la creșterea salariului minim va fi examinată în anul viitor.

De asemenea, liderii sindicali din administrația publică, învățământ, agricultură și construcții s-au pronunțat pe mar­ginea necesității de a se înlătura inechitățile care încă mai există în sistemul de salarizare în sfera bugetară, pentru acor­darea garanțiilor sociale, protecția drepturilor și a intereselor membrilor de sindicat.

 

CNSM a propus o serie de amendamente la unele legi

Cât privește proiectele de legi discuta­te în ședința CNCNC, este vorba de Legea privind modificarea unor acte normati­ve (politica fiscală și vamală pentru anul 2023), a Legii bugetului de stat pentru anul 2023, Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023, Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medica­lă pe anul 2023, la care CNSM a venit cu amendamentele proprii.

După avizul Guvernului, cele patru pro­iecte de lege, discutate de membrii CNCNC, vor fi remise Parlamentului spre examinare și aprobare.

Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective este un organ tripar­tit autonom de interes public al partene­riatului social, care se constituie pentru soluţionarea problemelor ce ţin de do­meniul muncii şi al problemelor social-economice, pentru dezvoltarea partene­riatului social la nivel naţional. Aceasta are un rol consultativ în elaborarea strategiilor şi politicilor social-economice, în aplanarea situaţiilor de conflict la nivel naţional dintre partenerii sociali.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand