Sindicatele, un partener de dialog pentru toţi angajatorii sau sindicatele stau ca un os în gâtul angajatorului

Foto: mk.ru

A fi sau a nu fi membru de sindicat?

La momentul când scriu aceste rânduri, nu sunt membru de sindicat de aproape cinci ani. Din cei 25 de ani de activitate, 20 am fost membru de sindicat la o întreprin­dere unde munceau peste 80 de angajaţi. Ce rol au jucat sindicatele, care mai erau botezate şi “şcoală a comunismului”, în viaţa mea şi a colectivului, îmi vine greu să spun. În mare măsură a depins de liderul sindical. Când el a fost de treabă, colectivul a avut parte de excursii, ajutoare materia­le, bilete de tratament, tabere de odihnă, eram şi apăraţi dacă ni se încălcau drep­turile. Atunci când sindicatul era condus de un papă-lapte, care nu ieşea din cu­vântul patronului, colectivul era hrănit cu vorbe goale.

Trebuie să vă spun că organizaţia sin­dicală a dat ortul popii din două motive. Prima cauză a fost situaţia economică din ţară. Numărul angajaţilor scădea de la an la an, până a ajuns la circa 20. A doua ca­uză. Dat fiind numărul mic de angajaţi, într-o bună zi, conducerea sindicatului de ramură ne-a anunţat că întreprinderea nu mai poate beneficia de ajutorul de altădată. Adică, adio ajutor material, bilete de trata­ment şi alte beneficii! Astfel, s-a decis să punem cruce pe sindicat. Votul a fost una­nim. Consecinţele acestui vot nechibzuit, însă, aveam să le resimţim puţin mai târziu, atunci când administraţia a început un nou val de disponibilizări şi mulţi colegi s-au trezit că n-are cine să-i apere de „piciorul” administraţiei. Au fost aruncaţi în stradă după ce mai toată viaţa şi-au dedicat-o acestei întreprinderi. Răspunsul la întreba­rea – a fi sau a nu fi membru de sindicat, cred că este evident. Trebuie să chibzuiţi mult când vine vremea să luaţi o asemenea decizie. Puterea organizaţiei sindicale, în ultima instanţă, depinde de unitatea colec­tivului. O organizaţie sindicală cu un lider puternic oricând poate pune la respect o administraţie coruptă, ghidată de interese meschine.

Cum scăpăm de osul din gâtul bossului

Dumitru B., angajat la o fabrică de pro­ducere a biscuiţilor cu capital străin, mi se plângea acum ceva timp, că angajatorul îi obligă pe muncitori să lucreze câte 12 ore pe zi, ceea ce constituie o încălcare gravă a legislaţiei muncii. La întrebarea de ce nu se revoltă, Dumitru mi-a răspuns că bossul are pentru toate revendicările o sigură so­luţie: Dacă nu vă place, la sapă! Aici trebuie să vă mărturisesc că administratia fabricii a folosit o tactică foarte ingenioasă la angaja­re. La întreprindere, în mare parte, au fost angajaţi oameni de la sate. În ce condiţii trăiesc şi muncesc ţăranii o ştim nu numai noi, dar o cunosc în detalii şi investitorii străini. Astfel, ei se folosesc de această rea­litate tristă şi-i exploatează (da, acesta este cuvântul cel mai potrivit) pe bieţii angajaţi după bunul lor plac. Patronul fabricii cre­de că muncitorii se bucură de condiţii de muncă formidabile, atunci când lucrează câte 12 ore pe zi (o săptămână în schimbul de noapte, alta, în cel de zi) cu un salariu de 2000-3000 de lei. Pentru comparaţie, salariul mediu al angajaţilor la o asemenea întreprindere, în ţara de origine a investito­rului, e de circa 1000 de euro.

Comentariile sunt de prisos. La între­barea, dacă la fabrică există organizaţie sindicală, Dumitru a zâmbit sarcastic, mărturisindu-mi că bossul nici nu vrea să audă de aşa ceva. A fost o încercare din partea a doi colegi, dar în scurt timp nu i-am mai zărit. Astfel, muncitorii sunt nevoiţi să înghită noduri, nu biscuiţi, şi să îndure, zi de zi, condiţiile de muncă “ ide­ale”, impuse de angajator.

În Uniunea Europeană ne putem integra doar cu întreprinderi unde drepturile angajaţilor sunt respectate

Cu regret, trebuie să constatăm că asemenea exemple sunt foarte multe. Pro­fitând de faptul că Republica Moldova este cea mai săracă ţară din Europa, angaja­torii închid ochii la legislaţia muncii şi la alte drepturi de care trebuie să se bucure angajaţii, îi exploatează pe moldoveni, ur­mărind doar un singur scop – de a obţine un profit cât mai mare. Doresc să menţi­onez un lucru important, în opinia mea. Fabrica, care este una cunoscută în ţară, a fost vizitată de mai mulţi demnitari de stat. Bineînţeles, când se organizează asemenea vizite, demnitarii se interesează nu numai de rezultatele obţinute, dar şi de condiţiile de muncă. Dumitru, însă, mi-a spus că, de fiecare dată când se aştepta un asemenea oaspete, bossul îi aduna şi-i ameninţa că, dacă vor deschide gura, nu vor mai miro­si biscuiţi, ci vor sta la coada sapei. Acum cred că vă daţi seama de ce n-am nomina­lizat fabrica în cauză. Pentru ca Dumitru să nu-şi piardă locul de muncă.

Întrebarea vine de la sine. Cine îi poa­te ajuta pe angajaţii de la întreprinderile unde patronii se poartă ca nişte feudali? Meditând asupra acestui fenomen dureros, am ajuns la concluzia că unica organizaţie care se poate implica activ, pentru a-i pu­ne la punct pe angajatorii lacomi, poate fi Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova. Fiind o organizaţie care se bucură de respect în rândurile populaţiei, CNSM poate înainta, pentru început, Guvernului şi Parlamentului un proiect de lege care să prevadă că activitatea organizaţiei sindicale este obligatorie la întreprindere autohtone şi cu capital străin, unde numărul anga­jaţilor este mai mare de 20. Credem că o asemenea lege nu va diminua autoritatea angajatorului, ba dimpotrivă, îl va face mai responsabil, iar unde este responsabilitate este şi succes.

În acest context, am să citez o declara­ţie a preşedintelui Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza, rostită în cadrul unei ședințe de evaluare a activității Inspectoratului Muncii al Sindi­catelor (IMS).

“Noi, sindicatele, nu vom închide ochii la problemele care pun în pericol viața și sănătatea salariaților. Vom insista în conti­nuare ca în prim-plan să fie legea care, spre regret, nu este respectată de toți patronii”.

Ar fi bine ca o asemenea poziţie să ad­opte fiecare dintre liderii sindicali, fiecare membru de sindicat. Numai prin acţiuni comune, ferme şi curajoase, îi vom putea impune pe toţi patronii să respecte legisla­ţia. Dat fiind că politica statului Republica Moldova este orientată spre integrarea în Uniunea Europeană, cred că a venit tim­pul ca atât administraţiile întreprinderilor autohtone, cât şi cele cu capital străin să-şi revizuiască atitudinea privind drepturile şi condiţiile de muncă ale muncitorilor, iar dialogul cu organizaţia sindicală trebuie să devină unul constructiv.