3 iunie 2023
Chisinau
Social

Sindicatele polițiștilor din R. Moldova și România și-au fortificat legătura printr-un acord de colaborare

Loading
Social Sindicatele polițiștilor din R. Moldova și România și-au fortificat legătura printr-un acord de colaborare

Problemele polițiștilor sunt cam aceleași în toate țările eu­ropene, iar unite, sindicatele pot găsi mai ușor soluții. Anu­me aceste principii le are Federația Sindicatelor din Moldo­va „SINDLEX”, care a încheiat, recent, un acord de colaborare cu Federația Sindicatelor Naționale a Polițiștilor și Personalului Contractual din România.

sindlex-acord-romania

Cele două părți și-au luat an­gajamentul să întreprindă acțiuni comune, în numele organizațiilor sindicale pe care le reprezintă. Și anume, să facă schimb sistematic de informații, atât despre actele legislative și cu caracter norma­tiv în vigoare, cât și cu privire la cele în curs de elaborare la nivel național, în domeniul ordinii și securității publice, protecției so­ciale, securității muncii etc. De asemenea, fiecare parte se obli­gă, în caz de necesitate, să acorde protecție juridică sau de altă natu­ră membrilor de sindicat ai celei­lalte părți privind orice problemă legată de activitatea sindicală sau dreptul muncii, apărută pe terito­riul său ș. a.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi

slot hoki gacor