Comitetul Național Olimpic și Sportiv (CNOS) a organizat, la finele săptămânii trecute, Cina Olimpică. Evenimentul a reunit într-o atmosferă caldă membrii unei mari familii – familia Olimpică din Republica Moldova, sportivi, antrenori, reprezentanți ai Federațiilor Sportive, parteneri și sponsori.
În cadrul evenimentului, sportivii anului 2023 au fost aleși luptătoarea Anastasia Nichita, canoistul Serghei Tarnovschi și judocanul Denis Vieru. Sportivii sunt acum cu gândul la competițiile din 2024, iar Jocurile Olimpice de la Paris reprezintă marea lor provocare.
„Să zicem că Cina Olimpică este asemenea galei premiilor Oscar, doar că în sport. Chiar și în Republica Moldova avem o luptă crâncenă între sportivi pentru titlul de cel mai bun”, a menționat canoistul Serghei Tarnovschi.
„Mă bucur foarte mult să fiu aici, printre cei mai buni olimpici. Sper că și eu voi fi, în viitor, premiantă olimpică, a spus, la rândul său, luptătoarea Anastasia Nichita.
„Suntem tineri, puternici, energici, cu un potențial măreț și asta vom demonstra, în curând, la Jocurile Olimpice de la Paris”, a declarat și judocanul Denis Vieru.
În cadrul evenimentului au fost premiați și alți sportivi, inclusiv cei care au obținut deja calificarea la Olimpiadă sau care vor lupta la următoarele turnee de anvergură. Deocamdată, șapte reprezentanți ai Republicii Moldova și-au asigurat oficial prezența la Jocurile Olimpice.
Nicolae Juravschi, președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova, în discursul său, a declarat următoarele: „Așteptăm la fel de multe calificări ca și la Jocurile Olimpice precedente. Eu pun accentul mai mult pe calitate. Sper ca liderii noștri, care și-au demonstrat valoarea pe parcursul mai multor ani, să aibă un randament bun”.
Un moment important al evenimentului a fost prezentarea noului logo al Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova. Este o emblemă modernizată a logou-ului creat în 1992 și îmbină nuanțele albastru, galben și roșu, inelele olimpice, câteva elemente tradiționale, care fac referire la coroana domnitorului Ștefan cel Mare, și cuvântul „Moldova”.
Un mod de viață sănătos al salariaților
La Cina Olimpică au fost apreciați și cei care contribuie la promovarea sportului ca mod de viață sănătos. E vorba de CNSM, Federația Sindicală a Educației și Științei, Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice, care au fost distinse cu cupe simbolice pentru promovarea sportului în Republica Moldova.
Totodată, lui Mihail Hîncu, președintele Asociației Obștești a Veteranilor Mișcării Sindicale, i s-au înmânat o statuetă și diploma CNOS pentru investiția în promovarea sportului de-a lungul carierei.
Ghenadie Donos, președintele FSEȘ, a relevat că, bineînțeles, sindicaliștii nu se compară cu sportivii de performanță, însă aprecierea dată de CNOS sindicatelor denotă faptul că noi suntem pe drumul cel bun, iar sportul, ca modus vivendi, merge mână în mână cu activitatea sindicală și e un indiciu al modului de viață sănătos.
Tot la Cina Olimpică au fost premiate și instituții media pentru promovarea sportului și a Mișcării Olimpice în Republica Moldova. Cina Olimpică a devenit un eveniment tradițional, ajuns deja la a 11-a ediție, care este dedicat zilei de fondare a Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova.