La 16 aprilie curent, Guvernul a aprobat o hotărâre, prin care a fost abrogat punctul 3 din Hotărârea de Guvern nr. 1223 din 9 noiembrie 2004.
Această hotărâre, prin punctul care a fost abrogat, prevedea că durata timpului de muncă al schimbului personalului medico-sanitar nu poate fi mai mare de 12 ore, iar pentru asigurarea asistenţei medicale continue de către personalul de gardă – 24 de ore, cu acordul scris al salariaţilor (ambulanţe).
Drept motiv de abrogare a acestei norme a servit adresarea Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova către Organizaţia Internaţională a Muncii, având drept obiectiv aducerea prevederilor punctului 3 din Hotărârea de Guvern nr. 1223 din 9 noiembrie 2004, ce ţin de durata maximă a timpului de muncă, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 47 „cu privire la reducerea timpului de muncă până la patruzeci de ore pe săptămână”, la care Republica Moldova este parte, precum și cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, ale Constituţiei Republicii Moldova şi Codului muncii.
Astfel, odată cu intrarea în vigoare a acestei hotărâri de Guvern, angajatorii nu mai pot stabili timpul de muncă cu durata de 12 ore şi nici de 24 de ore. Or, durata timpului de muncă de 12 ore poate fi stabilită nu prin hotărâre de Guvern, dar prin convenţia colectivă pentru anumite genuri de activitate.
În astfel de cazuri, durata timpului de muncă de 12 ore trebuie să fie urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore conform art. 100, alin. (6) din Codul muncii.