Recent, la Liceul Teoretic „M. Eminescu” din Edineţ a avut loc o întrunire a femeilor membre de sindicat, dedicată Zilei mondiale a femeilor din mediul rural, aceasta fiind organizată la iniţiativa Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Edineţ.
La sărbătoare au participat peste o sută de femei din majoritatea sindicatelor de ramură din raion. Au fost prezenţi Iurie Garas, preşedintele raionului, Liuba Rotaru, preşedinta Consiliului de Femei din cadrul CNSM, Violeta Savca, director adjunct al Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Edineţ, Victor Rotaru, colaborator al Direcţiei raionale învăţământ, Tamara Borosan, redactor-şef al ziarului „Curierul de Edineț”, delegaţii ale femeilor sindicaliste din raioanele Briceni şi Ocnița.
În alocuţiunea de deschidere, Stela Ciobanu, preşedinta Consiliului interramural al sindicatelor din raionul Edineț, a anunţat genericul întrunirii: „Rolul femeii sindicaliste din mediul rural în mişcarea sindicală şi creativitatea ei”. Apoi, ea a vorbit despre semnificaţia acestei zile, despre problemele femeilor de la ţară, despre povara greutăţilor ce cad pe umerii femeii, menţionând că stâlpul Moldovei este Femeia. Domnia sa a spus că la multe instituţii, întreprinderi din raion sunt create condiţii favorabile pentru femei, se îndeplinesc clauzele contractelor colective. Dar, totuşi, femeile ar trebui să nu fie timide, să participe mai activ la negocierea contractului colectiv de muncă, la luarea deciziilor atât la nivel de unitate, cât şi de comunitate.
De asemenea, s-a referit la problemele de sănătate, menţionând că rată mortalităţii femeilor în sate e mare, speranța de viaţă a acestora e cu cinci ani mai mică decât a celor de la oraş.
În pofida a ceea ce se crede, femeile de la ţară sunt puternice, curajoase, iar la nevoie pot răsturna şi munţii.
Liuba Rotaru s-a referit la activitatea Consiliului de Femei din cadrul CNSM, la întrunirile avute cu diferiţi demnitari de stat, la cerinţele înaintate şi soluţionarea lor. Ea a chemat femeile să fie mai active, mai îndrăzneţe în dobândirea drepturilor.
Violetă Savca de la CTAS Edineţ a adus la cunoştinţă femeilor despre plata indemnizaţiilor la naştere şi pentru îngrijirea copilului, despre modul de calculare a alocaţiilor sociale, a răspuns la numeroase întrebări.
Preşedintele raionului, Iurie Garas, a vorbit despre rolul femeii de la ţară, despre promovarea lor în funcţiile de conducere, locurile de muncă create pentru femei odată cu deschiderea parcului industrial din oraş, despre migraţia femeilor de la ţară şi consecinţele acesteia pentru societate. În încheiere, a venit cu un mesaj de felicitare către toate femeile din mediul rural.
În continuare, femeile de la ţară din fiecare sindicat de ramură au participat la un concurs cu genericul „Femeile sindicaliste solicită”, în care au prezentat cele mai stringente probleme cu care se confruntă. Toate revendicările au fost generalizate şi incluse în Declarația întrunirii femeilor către organele de resort şi mijloacele mass-media. Apoi a urmat un moment foarte interesant de verificare a cunoştinţelor femeilor sindicaliste privind legislaţia.
Stela Ciobanu a menţionat, în continuare, că femeile din mediul rural manifestă activism nu numai în sindicate, dar sunt şi bune mame, gospodine. Acest lucru l-au confirmat expoziţiile obiectelor de artizanat, confecţionate de mâna femeilor, dar şi o bogată varietate de bucate tradiţionale moldoveneşti.
După prezentarea expoziţiilor de către fiecare sindicat de ramură, a urmat un concurs de activitate artistică. Stela Ciobanu a înmânat tuturor diplome, suvenire din partea Consiliului interramural al sindicatelor pentru participare activă în organizarea şi desfăşurarea întrunirii, precum şi artiştilor, pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor strămoşeşti. De asemenea, Liuba Rotaru a mulţumit tuturor pentru această sărbătoare de suflet şi celor mai activi le-a înmânat cadouri din partea Consiliului de Femei.
Domnica DAȘAN,
Bădragii Noi, Edineţ