20 mai 2022
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul economistului. Recalcularea pensiei: un drept pentru unii, dar o discriminare pentru alții

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul economistului. Recalcularea pensiei: un drept pentru unii, dar o discriminare pentru alții

În ce condiții pot solicita în prezent cei care și-au stabilit pensia de vârstă și continuă să lu­creze ca aceasta să le fie recalculată?
 
Vasile Chicioroagă, Bălți

 

Ana MOLDOVANU

consultant superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

Conform art.33 (41) al Legii privind sistemul public de pensii, nr.156 din 14.10.1998, pensionarii care activează sau au activat în câmpul muncii după realizarea dreptu­lui la pensie pentru limită de vârstă pot solicita reexa­minarea pensiei nu mai des decât o dată la doi ani, cu condiția că pensia calculată este mai mare decât pensia aflată în plată. Cu părere de rău, prevederile acestui arti­col se referă doar la pensionarii care și-au stabilit pensia începând cu 01.01.2017, dar nu și pentru cei 165 de mii de salariați care și-au stabilit pensia anterior.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi