4 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul economistului. Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul economistului. Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă
Sfatul economistului. Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă
cotidianul.md

Cum se calculează indemnizația pentru in­capacitate temporară de muncă pentru o boală obișnuită?

Emilia, Briceni

 

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

În conformitate cu art. 4 alin.(2 prim) din Legea nr. 289/2004, privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări soci­ale, plata indemnizației pentru incapacitate temporară de mun-că pricinuită de boli obișnuite sau de accidente nelegate de muncă, se efectuează în modul următor:

a) primele cinci zile calendaris­tice de incapacitate temporară de muncă se plătesc din mijloacele angajatorului, însă nu mai mult de 15 zile cumulative pe parcursul unui an calendaristic în cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă. Cuantumul lunar al indemnizației pentru in­capacitate temporară de muncă plătite din mijloacele angajato­rului se stabilește în proporție de 75% din salariul mediu al angaja­tului;

b) începând cu a șasea zi ca­lendaristică de incapacitate tem­porară de muncă, iar în cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă – începând cu prima zi după expirarea celor 15 zile cumulative plătite din mijloa­cele angajatorului, indemnizația se plătește din mijloacele bugetu­lui asigurărilor sociale de stat.

De exemplu: În luna septem­brie 2022, salariatului A. Veleșco i-a fost acordat concediu medical de la 1 septembrie până pe 15 septembrie. Pe parcursul anului 2022, salariatul nu s-a mai aflat în concediu medical. Respectiv, an­gajatorul este obligat să-i calcu­leze și să-i achite indemnizația de incapacitate temporară de muncă pentru primele cinci zile. Premiile lunare aferente lunilor iunie, iulie, august 2022 au fost calculate a câte 1000 de lei. În luna iulie, sa­lariatului i-a fost calculată prima pentru trimestrul II în valoare de 6000 de lei.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 426/2004 privind aprobarea Modului de calculare a salariului mediu, la determinarea salariului mediu se iau în calcul ultimele trei luni calendaristice de lucru premergătoare evenimentului de care depinde plata respectivă (dela data de 1 până la data de 1). Totodată, premiile se includ în câștigul din luna pentru care au fost calculate.

  1. Se determină salariul me­diu pe o zi lucrătoare – salariu­lui pe trei luni: numărul zilelor efectiv lucrate în această perioadă

(18 000+3000): 64 = 328,12 lei

  1. Se determină salariul me­diu pe o zi calendaristică – sa­lariul mediu pe o zi lucrătoare x coeficientul egal cu raportul din­tre numărul de zile lucrătoare din perioada de decontare (conform calendarului săptămâni de lucru stabilit la întreprindere), şi nu­mărul de zile calendaristice din aceeași perioadă, cu excepția zile­lor de sărbătoare nelucrătoare

64 : 90 = 0,71

328,12 x 0,71 = 232,96 lei

Se determină cuantumul pre­miului trimestrial pentru o zi ca­lendaristică

6000 : 3 : 29,4 = 68,03 lei

Se determină salariul mediu total pentru o zi calendaristică

232,96+68,03 = 300,99 lei

  1. Total salariul mediu calculat: 300,99 x 5 zile = 1504,95 lei
  2. Indemnizația pentru inca­pacitate temporară de muncă, pentru primele cinci zile, achita­tă de către angajator, constituie: 1504,95 x 75% = 1128,71 lei

Următoarele 10 zile calendaris­tice vor fi achitate de către Casa teritorială de asigurări sociale.

Conform Legii nr. 289/2004, cuantumul lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă se stabilește diferențiat, în funcție de durata stagiului de co­tizare, după cum urmează:

  1. 60% din baza de calcul sta­bilită conform art.7 – în cazul unui stagiu de cotizare de până la cinci ani;
  2. 70% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare cu­prins între cinci şi opt ani;
  3. 90% din baza de calcul – în cazul unui stagiu de cotizare de peste opt ani.

Baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale o constituie venitul mediu lunar asigurat reali­zat în ultimele 12 luni calendaristi­ce premergătoare lunii producerii riscului asigurat (în cazul dat – îm­bolnăvirii), venit din care au fost calculate şi plătite contribuții.

Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărțirea la 12 a venitului asigurat realizat la toate unitățile în ultimele 12 luni calen­daristice premergătoare lunii pro­ducerii riscului asigurat.

În cazul lipsei integrale a veni­tului asigurat la toate unitățile în unele și aceleași luni calendaristi­ce sau în toate lunile din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul, aceste luni se substitu­ie cu același număr de luni ca­lendaristice consecutive imediat premergătoare perioadei incluse în calcul în care s-a realizat venit asigurat. Perioada de substituire este de cel mult 36 de luni calen­daristice consecutive.

În cazul persoanelor asigura­te pentru care lipsește baza de calcul, la stabilirea indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obișnuite, baza de calcul o constituie 35% din salariul mediu lunar progno­zat, stabilit de Guvern, pentru anul în care s-a produs riscul asigurat. Pentru anul 2022, salariul mediu prognozat constituie 9900 de lei.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand