6 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul economistului. Împuternicirea de a negocia contractul colectiv de muncă

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul economistului. Împuternicirea de a negocia contractul colectiv de muncă
Sfatul economistului. Împuternicirea de a negocia contractul colectiv de muncă
Vocea poporului

Cum aplicăm prevederile contractului colectiv de muncă în unitate pentru membrii de sindicat și pentru cei care nu sunt membri de sindicat? În ce mod își pot realiza angajații ne-membri de sindicat dreptul de a împuternici organele sindica­le de a negocia contractul colectiv de muncă?
Petru Iovu, președinte al organizației sindicale primare de la Î.S. „MoldATSA”

 

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

Pornind de la prevederile art. 20. din Codul muncii, interesele salariaţilor unităţii în cadrul par­teneriatului social – la negocierile colective, la încheierea, modifica­rea şi completarea contractului colectiv de muncă, la efectuarea controlului asupra îndeplinirii lui, precum şi la realizarea dreptului de participare la administrarea unităţii – sunt reprezentate de organul sindical din unitate, iar în lipsa acestuia – de alţi reprezen­tanţi aleşi de salariaţii unităţii.

Totodată, în conformitate cu art. 21 și art. 27 din Codul mun­cii, în unităţile unde o parte a salariaţilor nu sunt membri de sindicat, aceştia sunt în drept să împuternicească organul sindical să le reprezinte interesele la ne­gocieri.

Împuternicirea și reprezenta­rea la negocieri este un element esențial, deoarece, potrivit art. 33, alin. (7), sub incidenţa contractu­lui colectiv de muncă încheiat pe unitate în ansamblu cad salariaţii unităţii, ai filialelor şi ai reprezen­tanţelor acesteia, care au împu­ternicit reprezentanţii lor să par­ticipe la negocierile colective, să elaboreze şi să încheie contractul colectiv de muncă în numele lor.

Procedura de împuternicire și reprezentare nu este regle­mentată expres de Codul mun­cii. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 390, alin. (5) din Codul muncii, în unităţile în care este încheiat un contract colectiv de muncă şi/sau asupra cărora îşi produc efectele convenţiile co­lective, angajatorul, la solicitarea salariaţilor care nu sunt membri de sindicat, reţine din salariul acestora mijloace băneşti şi le transferă lunar în contul de de­contare al organului sindical, în condiţiile şi în modul stabilit de contractul colectiv de muncă şi/sau de convenţiile colective.

În concluzie, organul sindical, de comun acord cu angajatorul, în contractul colectiv de muncă urmează să prevadă procedura concretă de împuternicire din partea salariaților care nu sunt membri de sindicat pentru a fi reprezentați la negocieri și de a beneficia de prevederile contrac­tului colectiv de muncă.

Suplimentar, este necesar de menționat: Codul contravențional al Republicii Moldova stabilește sancțiuni în cazul încălcării drep­turilor și a obligațiilor ce țin de negocierile colective și contrac­tele colective de muncă. Astfel, în art. 59. al acestui document este prevăzut că eschivarea reprezen­tanţilor părţilor de la negocieri asupra încheierii, modificării sau completării contractului colectiv de muncă sau încălcarea terme­nului de negocieri, neasigurarea activităţii comisiei în vederea în­cheierii în termen a contractului colectiv de muncă se sancţionea­ză cu amendă de la 12 la 18 uni­tăţi convenţionale. De asemenea, în art. 60. al documentului în ca­uză este stabilit că refuzul neîn­temeiat al angajatorului de a în­cheia contract colectiv de muncă se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţiona­le (o unitate convențională este egală cu 50 de lei).

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand