Am procurat un bun care s-a dovedit ulterior că este deteriorat. Vânzătorul a refuzat să remedieze aceste vicii, invocând lipsa obligaţiei respective. Acesta nu este primul caz, am mai avut astfel de experienţe neplăcute. Ce trebuie să ştiu în asemenea situaţii?
V. Marcenco, mun. Chişinău
Ca regulă generală, vânzătorul are obligaţia de remediere a viciilor depistate. Dar obligaţia dată este condiţionată de mai mulţi factori.
Vânzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale. Este fără vicii materiale bunul care are caracteristicile convenite. În cazul în care nu s-a convenit asupra caracteristicilor, bunul nu are vicii dacă corespunde destinaţiei stabilite sau dacă corespunde utilizării obişnuite şi prezintă caracteristici ce există în mod obişnuit la bunuri de acelaşi fel şi pe care cumpărătorul le poate aştepta ţinând cont de felul bunului. La aceste caracteristici se includ şi cele pe care cumpărătorul le poate aştepta conform specificaţiilor publice ale vânzătorului, producătorului, îndeosebi prin reclamă.
Există vicii materiale şi atunci când asamblarea convenită contractual a fost realizată defectuos de către vânzător, precum şi atunci când bunul trebuie asamblat de cumpărător şi acesta îl asamblează defectuos din cauza indicaţiilor de asamblare eronate, de asemenea, şi în cazul în care vânzătorul predă numai o parte a bunului, un alt bun, bunul într-o cantitate mai mică decât cea convenită sau când este viciată numai o parte a bunului, cu excepţia cazurilor când viciul nu exercită o influenţă substanţială asupra utilizării bunului.
Drepturile cumpărătorului în privinţa viciilor sunt excluse dacă, în momentul încheierii contractului, cunoştea aceste vicii. Cumpărătorul poate beneficia numai atunci de drepturile care rezultă din viciul pe care nu l-a cunoscut în urma unei culpe grave, când vânzătorul a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici. Cumpărătorul care este comerciant trebuie să verifice sau să pună pe cineva să verifice bunul într-un termen atât de scurt cât permit împrejurările, iar în cazul constatării viciilor, să-l informeze neîntârziat pe vânzător.
Cumpărătorul pierde dreptul de a invoca viciul dacă nu l-a comunicat vânzătorului într-un termen rezonabil din momentul în care a constatat sau trebuia să constate viciul şi felul lui. Vânzătorul nu poate beneficia de acest drept dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul. Vânzătorul nu poate invoca o înţelegere prin care drepturile cumpărătorului sunt excluse sau limitate ca urmare a unui viciu dacă a trecut sub tăcere în mod dolosiv viciul sau a preluat o garanţie pentru existenţa unei caracteristici. Dacă, prin lege sau contract, este obligat să controleze calitatea bunului, vânzătorul trebuie să prezinte cumpărătorului dovezi de efectuare a controlului calităţii bunului.
În cazul în care bunul prezintă vicii, cumpărătorul poate cere remedierea, solicitând înlăturarea viciului sau livrarea unui bun fără viciu. Vânzătorul suportă cheltuielile de remediere utile, îndeosebi cheltuielile de transport, de drum, de executare a lucrărilor şi de procurare a materialelor. Vânzătorul poate refuza remedierea viciilor dacă aceasta necesită cheltuieli neproporţional de mari. Cazul în care în locul remedierii viciilor livrează un bun fără viciu, vânzătorul poate cere cumpărătorului restituirea bunului cu vicii în conformitate cu regulile privind efectele rezoluţiunii contractului.
Dacă nu poate restitui vânzătorului bunurile în starea în care le-a primit, cumpărătorul pierde dreptul de a declara rezoluţiunea contractului sau de a cere vânzătorului predarea unor bunuri de înlocuire, cu excepţia cazurilor în care imposibilitatea de restituire a bunurilor se datorează acţiunii sau inacţiunii vânzătorului ori inutilităţii bunurilor dacă alterarea lor este o consecinţă a nerespectării condiţiilor de predare (inclusiv de ambalare) ori dacă bunurile au fost utilizate până a se constata neconformitatea lor. În locul rezoluţiunii contractului sau remedierii viciului de către vânzător, cumpărătorul poate pretinde reducerea preţului într-un volum echivalent cheltuielilor de remediere a viciului.
Liubomir DUDULICA,
avocatmd@gmail.com