În anul acesta, nu ne-am planificat vacanţa din timp. Deja fiind în concediu, am mers la mai multe agenţii de turism în căutarea de bilete de odihnă. Acolo, de cele mai multe ori, ne solicitau să lăsăm informaţia despre destinaţia dorită, numărul de persoane, descrierea preferinţelor şi ne promiteau să revină în curând cu un telefon, după verificarea ofertelor la operatorii turistici. Până la urmă, nu am mai reuşit să găsim ceea ce ar fi corespuns aşteptărilor noastre, auzind mai multe păreri şi reguli contradictorii. Ba au fost şi unele neînţelegeri cu colaboratorii agenţiilor de turism. Ce trebuie să ştim așadar despre prestarea serviciilor respective, ca să ne putem proteja?
Moraru A., mun. Chişinău
Liubomir DUDULICA
avocat
avocatmd@gmail.com
În legislaţia ţării, chestiunile invocate mai sus sunt reglementate, în mare parte. Calitatea serviciilor prestate este foarte diferită, dar trebuie să cunoaşteţi un şir de reguli şi noţiuni înainte de a porni în căutarea unui bilet de odihnă, şi anume: Comercializarea serviciilor şi a pachetelor turistice pe teritoriul Republicii Moldova este efectuată de turoperatori şi agenţiile de turism în baza contractului de servicii turistice şi a voucherului turistic.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare