8 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul avocatului. Recuperarea cheltuielilor de judecată

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul avocatului. Recuperarea cheltuielilor de judecată
Sfatul avocatului. Recuperarea cheltuielilor de judecată
dadavarmehr.com

După divorţ, întrucât fostul soţ nu dorea să împărţim casa pe care am cumpărat-o în timpul căsniciei, am în­aintat o cerere în judecată de partajare a averii comune. Judecătoria de sector nu mi-a dat câştig de cauză. Curtea de Apel a admis cererea mea şi a împărţit bunul imobil după cum am solicitat, dar la emiterea hotărârii instan­ţa de judecată a omis să se pronunțe asupra repartizării cheltuielilor de judecată. Am depus o cerere pentru emite­rea unei hotărâri suplimentare în acest sens, însă am pri­mit refuz, pe motiv că nu am cerut încasarea cheltuielilor de judecată. Restituirea căror cheltuieli pot cere şi cum să procedez în cazul dat?
Mariana Vasilache, mun. Chişinău

 

Liubomir DUDULICA

avocat

avocatmd@gmail.com

 

Pentru început, trebuie să de­puneţi recurs la încheierea Cur­ţii de Apel în termen de 15 zile din ziua pronunţării integrale a acesteia. Recursul se adresează Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Cur­ţii Supreme de Justiţie, dar se depune în cancelaria Curţii de Apel. Pentru depunerea acestui recurs nu trebuie achitată taxa de stat.

Potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, instanţa ju­decătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cererea părţii care a avut câştig de cauză, cheltuielile de judeca­tă. Dacă acţiunea reclamantului a fost admisă parţial, acestuia i se compensează cheltuielile de judecată proporţional părţii ad­mise din pretenţii, iar pârâtului – proporţional părţii respinse din pretenţiile reclamantului. Aceste prevederi legale se aplică şi la repartizarea între părţi a chel­tuielilor de judecată în instanţa de apel, în instanţa de recurs şi în cadrul revizuirii. Dacă, fără a trimite cauza spre rejudecare, modifică hotărârea atacată sau pronunţă o nouă hotărâre, in­stanţa ierarhic superioară poate schimba corespunzător reparti­zarea cheltuielilor de judecată.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand