4 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul avocatului. Executarea hotărârilor judecătoreşti străine

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul avocatului. Executarea hotărârilor judecătoreşti străine
Sfatul avocatului. Executarea hotărârilor judecătoreşti străine
haryanaexpress.in

Am plecat peste hotare cu familia cu mult timp în urmă. Din păcate, ulterior am divorţat. Prin hotărâre judecăto­rească din ţara în care ne aflam s-a stabilit plata pensiei de întreţinere pentru copii de la fostul soţ. Cât timp s-a aflat peste hotare, acesta efectua plăţile. De jumătate de an s-a întors în ţară şi nu mai achită nimic. Poate oare fi pusă în executare o hotărâre judecătorească străină în R. Moldova?

Galina V., Orhei

 

Liubomir DUDULICA

avocat

avocatmd@gmail.com

 

Hotărârea judecătorească străină care nu a fost executată benevol poate fi pusă în exe­cutare  pe teritoriul Republicii Moldova, la cererea creditorului, în temeiul încuviinţării date de instanţa judecătorească în a că­rei circumscripţie urmează să se efectueze executarea. În cazul în care debitorul nu are domiciliu sau sediu în Republica Moldo­va ori când domiciliul nu este cunoscut, hotărârea se pune în executare la locul de aflare a bu­nurilor acestuia.

Hotărârile judecătoreşti stră­ine sunt recunoscute şi se exe­cută în Republica Moldova fie dacă astfel se prevede în trata­tul internaţional la care Repu­blica Moldova este parte, fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărârilor judecătoreşti străine.

Nu pot fi puse în executare pe teritoriul Republicii Moldova hotărârile judecătoreşti străine prin care s-au luat măsuri de asigurare a acţiunii şi cele cu executare provizorie.

Hotărârea judecătorească străină poate fi înaintată spre executare silită în Republica Moldova în termen de trei ani de la data rămânerii ei definiti­ve, potrivit legii statului în care a fost pronunţată. Repunerea în termenul omis din motive înte­meiate se poate face de instanţa judecătorească din R. Moldova în modul stabilit de lege.

Potrivit prevederilor Codului de executare al Republicii Mol­dova, hotărârile judecătoreşti străine se primesc spre executa­re şi se execută numai în cazul în care executarea lor a fost recu­noscută şi încuviinţată conform procedurii stabilite în Codul de procedură civilă.

Deci, trebuie să depuneţi o cerere de recunoaştere a hotă­rârii date în instanţa de judecată de la domiciliul tatălui copiilor.

În cerere se indică: numele sau denumirea creditorului, pre­cum şi al reprezentantului, dacă cererea se depune de acesta, domiciliul (reşedinţa) ori sediul; numele sau denumirea debito­rului, domiciliul (reşedinţa) ori sediul; solicitarea încuviinţării executării silite a hotărârii, ter­menul de la care se cere exe­cutarea hotărârii. Pentru soluţi­onarea justă şi rapidă a cauzei, în cerere se indică numerele de telefon, faxul, poşta electronică, alte date.

La cerere se anexează actele stipulate de tratatul internaţio­nal la care Republica Moldova este parte. Dacă în tratatul in­ternaţional nu se indică astfel de acte, la cerere se anexează: copia de pe hotărârea judecă­torească străină, încuviinţarea executării căreia se cere, legali­zată de judecată în modul sta­bilit; actul oficial care confirmă rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti străine, conform legii statului în care s-a emis, dacă faptul acesta nu rezultă din hotărâre; actul care confirmă că partea împotriva căreia s-a emis hotărârea, deşi a fost înştiinţată legal, nu a participat la proces; actul care confirmă executarea anterioară a hotărârii pe teri­toriul statului respectiv. Aceste acte se însoţesc de traduceri în limba română autorizate şi su­pralegalizate, în modul stabilit de lege. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părţile sunt de acord cu depunerea actelor în copii certificate.

Potrivit legii, se admite refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii judecătoreşti străine în unul din următoarele cazuri: hotărârea nu a devenit irevoca­bilă sau nu este executorie; par­tea împotriva căreia este emisă hotărârea a fost lipsită de po­sibilitatea prezentării la proces, nefiind înştiinţată legal despre locul, data şi ora examinării ca­uzei; examinarea cauzei este de competenţa exclusivă a instan­ţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova; există o hotărâre, chiar şi nedefinitivă, a instanţei jude­cătoreşti a Republicii Moldova emisă în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri sau în procedura instanţei judecă­toreşti a Republicii Moldova se află în judecată o cauză în litigiul dintre aceleaşi părţi, cu privire la acelaşi obiect şi având aceleaşi temeiuri la data sesizării instan­ţei străine; a expirat termenul de prescripţie pentru prezentarea hotărârii spre executare silită; hotărârea judecătorească străină este rezultatul unei fraude comi­se în procedura din străinătate.

Încheierea privind refuzul în­cuviinţării executării silite poate fi atacată în instanţa ierarhic su­perioară.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand