Sfatul avocatului: Compensarea pagubei

Foto: glasul.info

În situaţia descrisă, normele de drept pertinente sunt prevederile Constituţiei Republicii Moldova – respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deose­bire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului. Salariaţii au dreptul la protecţia muncii.

Măsurile de protecţie privesc se­curitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, presta­rea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice. Constituţia Republicii Moldova prevede că prin lege organică se reglementează re­gimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială. Conform Codului muncii, orice persoană este liberă la alege­rea locului de muncă, a profesiei, meseriei sau activităţii sale. Ni­meni, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profesie, oricare ar fi aceasta.

Persoana fizică dobândeşte ca­pacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Contractul indi­vidual de muncă poate înceta în circumstanţe ce nu depind de vo­inţa părţilor (art. 82, 305 şi 310 din Codul muncii). Articolul 82 şi art. 301 din Codul muncii prevăd că contractul individual de muncă încetează la atingerea vârstei de 65 de ani sau la stabilirea pensiei pen­tru limită de vârstă numai cu con­ducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale, sau a unităţii cu capi­tal majoritar de stat sau cu cadrele didactice şi cu cadrele din organi­zaţiile din sfera ştiinţei şi inovării.

Conform art. 1 din Legea nr. 278-XIV din 11 februarie 1999 privind modul de recalculare a su­mei de compensare a pagubei cau­zate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu, legea dată stabileşte modul de recalculare a sumei ini­ţiale, stabilite conform legislaţiei în vigoare, de compensare a pagu­bei  cauzate persoanelor care şi-au pierdut capacitatea de muncă în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, precum şi persoanelor care au dreptul la recuperarea pagubei în cazul pier­derii întreţinătorului, ca mecanism permanent de recuperare, în baza salariului mediu lunar pe ţară, a pierderilor suportate de acestea.

În Constituţia Republicii Mol­dova şi Codul muncii, cu excepţia situaţiilor descrise şi a celor prevă­zute expres în alte legi, este stabili­tă numai limita minimă de vârstă de la care persoana fizică dobân­deşte capacitatea de muncă. La ce vârstă persoana fizică pierde capa­citatea de muncă 

nu este prevăzut în nici un act legislativ. Plafonul de vârstă este indicat în art. 18 din Le­gea securităţii şi sănătăţii în mun­că nr. 186-XVI din 10 iulie 2008, care prevede că, în caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesi­onale, unitatea care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în mo­dul şi în mărimea stabilită de lege şi, în plus, le plăteşte, din mijloa­cele proprii, o indemnizaţie unică, luându-se ca bază salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit cu numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit până la vârsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.

Articolul 5 alin. (3) din Codul civil prevede expres că nu se admi­te aplicarea prin analogie a  nor­melor care limitează drepturile civile sau care stabilesc răspunde­re civilă. Aşadar, persoana fizică, dobândind capacitatea de muncă la vârsta de 16 ani, pe toată durata vieţii sale, nu poate fi limitată în dreptul de a munci şi de a realiza din munca prestată remuneraţia respectivă. Prin urmare, lipsa re­glementării exprese prin lege că prejudiciul cauzat angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătă­mări ale sănătăţii în timpul exer­citării obligaţiunilor de serviciu se repară doar până la o anumită vâr­stă permite de a considera că aces­ta se repară viager, inclusiv după atingerea vârstei de pensionare. Concluzia dată rezultă şi din conţi­nutul art. 14-15 şi 41-42 din Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări soci­ale de stat, care prevăd că dreptul la plata pensiei integrale pentru li­mită de vârstă se acordă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: 1) împlinirea vârstei de pensionare; 2) realizarea stagiu­lui de cotizare stabilit de lege. Or, fiind accidentată, mutilată sau contractând o boală profesională până la momentul realizării con­diţiilor necesare stabilirii pensiei pentru limită de vârstă, persoanei fizice nu i se va achita pe tot restul vieţii pensia integrală pentru limi­tă de vârstă.

Conform art. 2 din Legea nr. 278-XIV din 11 februarie 1999 pri­vind modul de recalculare a sumei de compensare a pagubei cauzate angajaţilor în urma mutilării sau a altor vătămări ale sănătăţii în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu, în sensul acestei legi, suma iniţială de compensare a pa­gubei înseamnă o parte din sala­riul mediu lunar pe care persoana vătămată l-a avut în ultimele 12 luni calendaristice înainte de ac­cidentul de muncă sau de consta­tare a bolii profesionale, calculată în funcţie de procentul pierderii capacităţii de muncă. În cazul când persoanei i s-a stabilit pen­sie de invaliditate, suma iniţială de compensare a pagubei se mic­şorează cu suma acestei pensii. Conform art. 1418 din Codul civil, la determinarea salariului nereali­zat (a venitului ratat) nu se iau în considerare pensia de invaliditate, stabilită persoanei vătămate în legătură cu vătămarea integrităţii corporale sau cu o altă vătămare a sănătăţii şi nici alte indemnizaţii sau sume plătite pe linia asigură­rilor sociale de stat.

Instanţa judecătorească soluţi­onează pricinile civile în temeiul Constituţiei Republicii Moldova, al tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, al legilor constituţionale, organice şi ordinare, al hotărârilor Parlamen­tului, al actelor Guvernului, al ac­telor normative ale ministerelor, ale altor autorităţi administrative centrale şi ale autorităţilor admi­nistraţiei publice locale. În cazu­rile prevăzute de lege, instanţa aplică uzanţele, dacă nu contravin ordinii publice şi bunelor mora­vuri. Dacă, la judecarea pricinii civile, se constată că o lege sau un alt act normativ nu corespunde le­gii sau unui alt act normativ cu o putere juridică superioară, instan­ţa aplică normele legii sau ale altui act normativ care are o putere ju­ridică superioară.

Deci, potrivit celor enunţate, urmează să vi se compenseze via­ger prejudiciul cauzat sănătăţii în  forma unor rate lunare a venitu­lui ratat. Dacă angajatorul refuza benevol achitarea prejudiciului, puteţi să vă adresaţi în instanța de judecată.

Liubomir DUDULICA,

avocatmd@gmail.com