Fiind implicat într-un accident rutier, din motiv că un pasager a fost traumat, am plecat imediat cu acesta să îl duc la spital. Despre acest fapt l-am anunţat pe şoferul automobilului lovit şi ne-am înţeles să ne întâlnim mai târziu la poliţie pentru documentarea cazului. Anunţarea poliţiei a rămas pe seama sa. Apoi am mers la poliţie, unde un colaborator al Inspectoratului Naţional de Patrulare a examinat cazul şi a constatat că din vina mea s-a produs accidentul. În final mi s-au întocmit două procese-verbale cu privire la contravenţie: unul pentru încălcarea regulilor circulaţiei rutiere cu aplicarea unei amenzi şi puncte de penalizare şi altul pentru părăsirea locului accidentului rutier.Am încercat să îi explic inspectorului de patrulare că am fost forţat de situaţie să duc persoana de urgenţă la spital şi nu intenţionam să părăsesc locul accidentului rutier ca să evit răspunderea, dar nu am fost auzit.Care este procedura legală în aşa situaţii?
M. Lenţa, mun. Chişinău
Din păcate, cazuri similare celui descris de către dvs. se întâmplă foarte des, în special din motivul pregătirii profesionale necorespunzătoare a unor colaboratori ai Inspectoratului Naţional de Patrulare.
Dacă dvs. aveţi obiecţii la constatarea vinovăţiei în încălcarea regulilor circulaţiei rutiere care a provocat accidentul rutier, atunci puteţi în termen de 15 zile calendaristice de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-verbal cu privire la contravenţie să depuneţi contestaţie adresată judecătoriei în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator. Contestaţia poate fi făcută la procesul-verbal cu privire la contravenţie şi decizie, dar şi la fiecare în parte.
Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator şi faptul dat suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicate prin proces-verbal. În cel mult trei zile de la data depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază în instanţă contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale. Persoana care face contestaţie împotriva deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale nu plăteşte taxă de stat.
Referitor la transportarea persoanei traumate de către dvs. la spital şi plecarea de la locul accidentului rutier, este
o situaţie interpretabilă.
Potrivit pct. 12 din Regulamentul circulaţiei rutiere conducătorul de vehicul implicat într-un accident în traficul rutier este obligat să oprească imediat vehiculul semnalizându-l în modul stabilit; să nu schimbe poziţia vehiculului şi a obiectelor de pe carosabil provenite ca urmare a accidentului în traficul rutier; să acorde primul ajutor, să cheme ambulanţa în cazul în care în accident au fost cauzate traumatisme persoanelor, iar dacă aceasta nu este posibil sau în cazurile de urgenţă – să asigure transportarea persoanei traumatizate la cea mai apropiată unitate medicală cu un vehicul de ocazie ori cu propriul vehicul, să declare la unitatea medicală identitatea sa, prezentând permisul de conducere sau alt act, precum şi certificatul de înmatriculare a vehiculului, ulterior să revină la locul accidentului; să elibereze carosabilul deplasând vehiculul pe acostament ori cât mai aproape de bordura trotuarului, atunci când în urma accidentului nu sunt persoane decedate şi/sau traumatizate, iar prezenţa pe carosabil a vehiculului implicat în accident face dificil sau blochează traficul rutier; să marcheze locul iniţial al vehiculului, obiectelor ce ţin de accident şi a persoanei traumatizate, dacă se impune schimbarea poziţiei acestora pentru acordarea primului ajutor, transportarea persoanei traumatizate cu propriul vehicul la unitatea medicală sau pentru eliberarea carosabilului; să asigure, pe cât posibil, păstrarea urmelor, precum şi ocolirea locului accidentului; să anunţe despre accident poliţia şi să rămână pe loc până la sosirea lucrătorilor de poliţie; să nu consume băuturi alcoolice sau droguri, precum şi să nu administreze medicamente preparate în baza acestora până nu va fi supus testării alcoolscopice, sau, după caz, examinării medicale şi recoltării probelor biologice.
Părăsirea locului accidentului rutier se permite pentru transportarea persoanei traumatizate la cea mai apropiată unitate medicală şi pentru eliberarea carosabilului, dacă vehiculul implicat în accident face dificil sau blochează traficul rutier.
Legislatorul nu defineşte cazurile de urgenţă, respectiv, rămâne la decizia fiecăruia aprecierea cazului ca „de urgenţă” şi să asigure transportarea imediată la spital a persoanei rănite.
Deci, dvs. aţi procedat corect, în limitele legii, dar urma, totuşi, să reveniţi la locul accidentului rutier, potrivit Regulamentului circulaţiei rutiere.
Privitor la procesul-verbal cu privire la contravenţie pentru părăsirea locului accidentului rutier, urmează să îl contestaţi în mod obligatoriu.
În conformitate cu prevederile art. 243 din Codul contravenţional, se sancţionează părăsirea de către persoana vinovată a locului în care s-a produs accidentul rutier, dacă fapta nu constituie infrac-țiune. Deci, este obligatoriu ca persoana acuzată de comiterea acestei contravenţii să întrunească calitatea obligatorie – să fie vinovată.
Întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţie în acest temei la data producerii accidentului rutier este ilegală, or este încălcat principiul prezumţiei nevinovăţiei.
Potrivit prevederilor art. 21 din Constituţia Republicii Moldova, orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale. În mod similar, potrivit prevederilor art. 375 din Codul contravenţional, persoana acuzată de săvârşirea unei contravenţii se consideră nevinovată atâta timp cât vinovăţia sa nu este dovedită în modul prevăzut de lege – în temeiul unei hotărâri executorii prin care se declară vinovată de comiterea unui delict. Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei contravenţii, nici supus sancţiunii contravenţionale decât în conformitate cu legea, iar interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii contravenţionale sunt interzise.
Prin procesul-verbal cu privire la contravenţie pentru încălcarea regulilor circulaţiei rutiere s-a constatat vinovăţia dvs., inclusiv de producerea accidentului rutier ca consecinţă cu stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege.
Dar decizia prin care aţi fost recunoscut vinovat devine executorie doar la expirarea termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru depunerea contestaţiei.
Respectiv, doar la expirarea acestui termen sau la data devenirii definitive a hotărârii sus-menționate, agentul constatator putea să vă întocmească procesul-verbal cu privire la contravenţie pentru părăsirea locului accidentului rutier.
În cazul dvs., urmează să depuneţi contestaţie adresată judecătoriei în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator în termen de 15 zile calendaristice de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-verbal cu privire la contravenţie.
Invocaţi în susţinerea recursului drept temei de anulare a procesului-verbal şi a deciziei de sancţionare lipsa calităţii de subiect – persoană vinovată, calificativ obligatoriu pentru tragerea la răspundere contravenţională a persoanei în temeiul art. 243 din Codul contravenţional. De asemenea, insistaţi pe necesitatea pe moment a transportării persoanei rănite la spital şi că a fost un caz de urgenţă.
Liubomir DUDULICA,
avocatmd@gmail.com