Stimate domnule vicepreședinte, în numele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova și al întregii mișcări sindicale, vă adresăm sincere și cordiale felicitări cu ocazia frumosului jubileu de 70 de ani, împreună cu urări de sănătate, prosperitate, putere de muncă și noi realizări.
Pe parcursul carierei Dumneavoastră, ați fost întotdeauna un exemplu de integritate, un om al cuvântului, al respectului și al corectitudinii. Munca Dumneavoastră neobosită a lăsat o amprentă adâncă asupra tuturor celor care au avut onoarea să colaboreze cu Dumneavoastră. Ați demonstrat, de-a lungul timpului, o viziune clară și o dăruire autentică în lupta pentru drepturile și interesele lucrătorilor.
Modestia și onestitatea Dumneavoastră sunt calități care vă fac respectat și apreciat nu doar în cadrul mișcării sindicale, dar și în întreaga societate. Ați fost mereu un lider de încredere, iar principialitatea și etica profesională de care dați dovadă continuă să inspire și să motiveze pe toți cei care lucrează sau au lucrat alături de Dumneavoastră.
Ne exprimăm înalta apreciere și recunoștința pentru activitatea Dumneavoastră remarcabilă și pentru dedicarea neobosită în apărarea și promovarea drepturilor și intereselor omului muncii.
Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați realizat și pentru tot ce continuați să faceți în slujba muncii decente și a dreptății sociale. Suntem mândri să avem un astfel de coleg și vă asigurăm de înalta noastră considerație și respect.
Să ne trăiți mulți ani, viața să vă dăruiască numai bucurii și cer senin, iar împlinirile să vă lumineze sufletul!
La mulți ani frumoși și împliniți!
Cu cele mai bune gânduri,
Igor ZUBCU, președintele CNSM



