Serghei ȘTEPA: „În oncologie timpul e limita de jos. Facem ce putem, cu ce avem”

Interviu cu Serghei ȘTEPA, vicedirector al IMSP Institutul Oncologic din RM, specialist în chirurgie oncoproctologică, doctor în medicină, conferenţiar-cercetător

 

– Domnule doctor, practic nu există familie în ţara noastră, în care ci­neva nu ar suferi de cancer. Care este evoluţia, ce spun statisticile?

– Cancerul nu este o lovitură implaca­bilă a unui destin vrăjmaş, ci rezultatul unor greşeli repetate şi (din nefericire) inconștiente, pe care le facem zi de zi, pană ce organismul cedează. Apariţia lui este provocată de mai mulți factori, fizici, chi­mici și desigur genetici. Referindu-ne la populația din RM, pot spune că avem mul­te familii cu o predispoziție ereditară spre această boală. La noi au fost cazuri când întreaga familie s-a tratat de această mala­die: bunelul, tata și doi feciori.

– Statisticile sunt sumbre?

– În 2008, acum cinci ani, au fost luați bolnavi primari la evidență 7 607 pacienți. În 2012 am înregistrat 8 204. La 100. 000 de cetăţeni, în Moldova, morbiditatea de cancer, în anul trecut, a fost de 230, 5. Este destul de regretabil faptul că această nefas­tă maladie se depistează cu întârziere. În cazul bolilor oncologice, rezultatul trata­mentului depinde de momentul depistării. Doar 15 % din pacienți sunt diagnosticați cu cancer în stadiu incipient, 22 % – în stadiul doi. 25% vin la noi cu cancer în ultimul stadiu, atunci când prognosticul este rezervat. Anual, numărul pacienților diagnosticați cu cancer crește cu 150 – 200 de cazuri noi.

– Care sunt localizările de bază?

– Primul loc, din 2007, îl ocupă cancerul colorectal. Aici avem 1004 pacienți luați anul trecut la evidență. Urmează în „to­pul suferinţei” cancerul glandei mamare. Aproape 900 de paciente se iau la evidență anual. Pe locul trei este cancerul pulmonar, apoi cel de piele, hemoblastozele (leuce­mia) și cancerul gastric.

– Se crează uneori impresia că la noi oameni mor mai mulți decât oriunde de cancer?

– Mortalitatea este înaltă. Anual, în Mol­dova această cifră atinge peste 5000 de persoane (5 734 doar în 2012).

– Dar niște cifre care să ne redea, totuși, speranță sunt?

– Un criteriu de eficiență a sistemului este supraviețuirea. Chiar dacă jumătate din pacienți se adresează la noi fiind deja în stadii avansate de boală, supraviețuirea de cinci ani este în mediu de 49%. Un alt criteriu este prevalența. Aceasta înseamnă, numărul pacienților bolnavi de cancer, care trăiesc anul corespunzător, adică toți cei, viața cărora e marcată de cancer. Aceas­tă prevalență crește. Dacă în 2008, în RM erau 42 000 persoane diagnosticate și tra­tate de cancer, în anul trecut au fost aproa­pe 48 000 de persoane. Adică, tratamentul e satisfăcător. Ar fi și mai bine dacă mala­dia ar fi stabilită la un stadiu timpuriu.

– Tot mai des apar informaţii pre­cum că savanţii au elaborat un vac­cin care ar preveni sau trata cance­rul precoce. Cum comentaţi?

– În cazul fiecărei tumori, la bază sunt maladiile de fon și maladiile precanceroa­se. Dacă noi vom trata bine maladiile pre­canceroase, atunci riscurile de apariție a cancerului scad. Spre exemplu, adenomul colorectal duce iminent la cancer în trei-cinci ani. Ce trebuie de făcut? O banală co­lonoscopie cu înlăturare nechirurgicală a acestui adenom. Exact așa putem proceda şi în cazul gastritelor atrofice etc. Vaccine care să prevină 100% cancerul la moment nu sunt. S-a inceput imunizarea fetelor mi­nore contra cancerului de col uterin.

 

Deci, mai puțină fripturică și maioneză, mai multe fructe, legume și… armonie să fie

 

– Dar care este cea mai puternică școală care studiază această boală a secolului în care trăim?

– Oncologia fără știință, fără investiții capitale nu poate face față situaţiei. SUA, Germania, Franța studiază această boa­lă la nivel genomic, genetic. Noi nu avem astfel de posibilități, și nu pentru că am fi incompetenți, ci pentru că nu avem o finanțare adecvată. Suntem bucuroși că putem face față la capitolul tratament. Dinamica comparativă în finanțarea siste­mului de ocrotire a sănătății e favorabilă. În anii 90, operam cu minimumul garan­tat (circa 98 de bănuți per persoană). Din 2004, de când a fost implimentată asigu­rarea obligatorie în medicină, chiar dacă e mai multă ”hârtie”, noi suntem îndestulați totalmente cu medicamente. Practic, pa­cientul astăzi nu cumpără nimic. Până în 2004, noi dădeam pacienților liste cu ce trebuie să cumpere. Era o tragedie.

Îmi amintesc o bătrânică care mă între­bă cât o să coste (cele scrise în listă)? Noi nu aveam dreptul să scriem prețul. Vine în­apoi de la farmacie și zice: ”Au spus că o să fie 1 600 lei, dar eu am numai o mie și o țin pentru înmormântare”. Asta era situația.

– Deci, acum, tratamentul acestor bolnavi este gratuit și Institutul Oncologic are capacităţi, dotările necesare pentru a asigura un trata­ment decent acestor persoane. Dar în societate circulă zvonuri cu refe­rire la anumite taxe…

– Nu poate într-o țară, care se dezvoltă după relații economice capitaliste, medici­na să fie socialistă. Toate instituțiile medi­cale sunt nonprofit.

Oamenii care vin de peste hotare să se trateze la noi, râd de prețurile de aici. Sunt foarte mici. Nu poți să prestezi servicii de înaltă performanță la prețuri derizorii. Anual, companiile farmaceutice produc noi și noi preparate antitumorale. Acestea sunt scumpe. Noi avem posibilitate să tra­tăm pacienții, cu remedii contemporane, dar nu în toate cazurile cu cele de ultima generație.

Nici bugetul țării nu ar fi suficient. De aceea sunt întrebuințate liniile de trata­ment acceptabile după cost și calitate. On­cologia este domeniul, unde nu poți ocupa rând la un tratament performant, ca în ca­zul transplantului de cord. Aici timpul e la limita de jos. Facem ce putem cu ce avem.

– Îmi dau seama că e diferit, de la caz la caz, dar care ar fi simpto­mele care să-i facă pe oameni să se adreseze la Institutul Oncologic?

– Vin foarte mulți la noi și întreabă: ”Doctore, ce analize să dau, ca să văd dacă am cancer?”. Nu există o analiză, care să depisteze tumoarea malignă în organism. Putem doar presupune, după un spectru mare de analize, că ceva nu e normal. Ceea ce putem face e să ne simțim organismul și să nu lăsăm sănătatea în urma altor griji.

– Care ar fi profilaxia acestei boli?

– În Ungaria, spre exemplu, au mini­malizat depistarea tardivă a cancerului de sân, doar prin faptul că au dus o politică națională de autopalpare și autodepistare. Fiecare femeie, dimineața, în fața oglinzii își palpa glanda mamară. Controlul profi­lactic e indiscutabil anual, ceea ce la noi nu s-a impus ca normă. Profilaxia cancerului este simplă: mâncare sănătoasă, somn, armonie psihologică, evitarea stresului. Oamenii noștri au devenit foarte grăbiți, avizi posomorâți și îngrijorați. Uită să tră­iască clipa. Și aceasta e un fon ideal pentru semința canceroasă.

– Se zice că în Moldova apa este iz­vor sigur de declanșare a unei tu­mori. În egală măsură se dă vina pe explozia de la Cernobâl… deşi spe­ranţa de viaţă a japonezilor, care iată ajung la 80 – 90 de ani având Hiroshima, mai nou Focusima în spate sugerează că e altceva … Ce poate fi?

– Sunt foarte multe ipoteze, ”de unde și cum?”. Nu sunt atât de multe studii care le-ar argumenta. Am devenit o societate con­sumeristă, economisim timp pentru gătit și bani pentru producere. Bunica mea creștea o vară un pui, ca să-l pregătească de săr­bători. Acum puiul injectat cu tot felul de hormoni ajunge pe masă timp de o lună, două. Casele noastre mai sunt acoperite cu ardezie, care e cancerogenă, științific demonstrat. Cernobâlul? Da, a lăsat am­prenta sa.

– Salariile, dle conferențiar, vă per­mit să vă înnobilați competențele, să faceți cu plăcere ceea ce ați ales?

– Când merg peste hotare și spun ce sa­lariu am, mă întreabă: ”Aceasta e pentru o oră?”. Vorbeam la un trening cu oncologul principal al Elveției, Franco Cavalli. Atunci când acesta s-a adresat sindicatelor să i se majoreze salariul, a recunoscut că are vreo 20. 000 de Euro pe lună, dar nu-i ajunge. Omul zice că a acumulat atâtea cunoștințe, atâta experiență că este un gest de egoism să n-o împartă lumii. Ar fi bine ca un me­dic de-al nostru să aibă măcar 20. 000 de lei. Un chirurg în Germania nu are dreptul să urce la volan în ziua operației. La noi chirurgul poate seara să sape grădina, iar noaptea să fie chemat de urgență în sala de operații.

– În activitatea dvs. de ani buni ce este cel mai greu să acceptați?

– E greu să privești în ochii celor fără de șanse, care ne văd pe noi, medicii, ca pe Dumnezeu. Dar noi nu suntem Dumne­zeu. Noi suntem oameni ca ei. Noi putem doar să ne exercităm funcția în limitele capacității sistemului și a competențelor personale.

 

Consemnare: Liuba Lupașco