Desfăşurarea alegerilor deschise a candidaţilor PDM pentru Parlament a fost un succes. Cetăţenii au demonstrat că ei vor să participe la luarea deciziilor şi au un cuvânt de spus. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele PDM, Marian Lupu, într-o conferinţă de presă, luni, 29 septembrie.
Liderul PDM a subliniat că, deşi aceste alegeri au fost un exerciţiu organizat în premieră de un partid, succesul se datorează cetăţenilor care au venit la secţiile de votare. „Noi suntem obligaţi să ascultăm de oamenii Moldovei, dacă ne asumăm răspunderea pentru viitorul lor. De acum încolo, în politică, în comunităţile locale, în administraţia de stat, nimeni nu va mai putea lua decizii fără a consulta oamenii, fără participarea cetăţenilor”, a declarat preşedintele PDM.
Marian Lupu a spus că ceea ce s-a făcut este doar primul pas, dar un pas care face ca societatea moldovenească să crească în ochii popoarelor democratice. Prezenţa la acest exerciţiu democratic a PDM a 98 de mii de oameni din toate raioanele ţării, printre care chiar membri şi votanţi ai altor partide, demonstrează că formaţiunea a luat decizia corectă atunci când a hotărât ca lista pentru Parlament să fie întocmită prin vot direct. „PDM este hotărât să abordeze în aceeaşi manieră, deschisă şi curajoasă, problemele cu care se confruntă zi de zi cetăţenii”, a mai spus liderul PDM.
Pentru desfăşurarea alegerilor deschise din 28 septembrie au fost create 42 de secţii de votare ale PDM în toate raioanele ţării şi două secţii de votare în Italia. În baza rezultatelor, Partidul Democrat va forma lista de candidaţi pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
În acest context, PDM a fost apreciat de americani pentru Alegerea deschisă a candidaților săi pentru Parlament. Prim-vicepreședintele PDM, Vlad Plahotniuc, a fost felicitat de către un cunoscut reprezentant al Congresului Statelor Unite ale Americii, Cornelius Harvey McGillicuddy IV, pentru succesul Alegerii deschise a candidaților PDM pentru Parlament, care a avut loc duminică, 28 septembrie.
Despre aceasta, prim-vicepreședintele PDM a scris pe blogul său, într-un articol intitulat „Alegerea deschisă a candidaţilor pentru Parlament – un exerciţiu care ne-a apropiat şi mai mult de oameni”, în care face o trecere în revistă a reacțiilor la cald primite după ziua de duminică, la care au participat 98.000 de oameni din toată țara și din diasporă.
Potrivit unei copii a scrisorii transmise de către fostul membru al Congresului Statelor Unite ale Americii, PDM este apreciat pentru „inițierea primelor alegeri deschise din istoria Republicii Moldova”. „Alegerile deschise pentru selectarea candidaților permit un nivel ridicat al participării cetățenilor la guvernare, ceea ce reprezintă esența democrației. Acesta este un pas puternic și curajos pentru partidul dumneavoastră și pentru țară”, a scris Connie Mack IV.
Cornelius Harvey McGillicuddy IV este un politician american republican, fost congresman timp de 8 ani de zile (2005–2013) din partea statului Florida în Congresul Statelor Unite ale Americii. El a fost membru în Comisia de politică externă și Comisia de reformă guvernamentală a Camerei Reprezentanților a SUA. Este cunoscut drept un apărător al libertăților și pentru promovarea reformelor fiscale.
un exercitiu democratic care a avut succes la noi, oamenii au iesit la vot, fapt ce demonstreaza ca ei nu sunt indiferenti fata de soarta tarii noastre
Pentru prima data in Moldova, poporul a putut decide desinestatator cine sa-i reprezinte din partea Democratilor la alegerile din noiembire !
Ceva nou, ceva mult mai progresist, un pas nou spre democratizarea sistemului politic de la noi din tara .