2 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Scutiri şi alte deduceri: în ce volum și pentru cine sunt prevăzute

Loading
Cetăţeanul şi legea Scutiri şi alte deduceri: în ce volum și pentru cine sunt prevăzute
Scutiri şi alte deduceri: în ce volum și pentru cine sunt prevăzute
agora.md

Participând la un seminar, mi-au apărut câteva întrebări și consider că ar fi bine să fie publicate în ziarul „Vocea poporului”. Care sunt scutirile personale și scutirile pentru persoanele întreținute la impozitul pe venit al persoanelor fizice pentru anul 2024? Are dreptul mama cu copil cu dizabilități din copilărie la scutire majoră pentru întreținerea acestuia? Cum vor beneficia organizațiile sindicale de donațiile acordate de angajatori în scopuri filantropice și de sponsorizare? Cu care cheltuieli s-a suplinit Lista cheltuielilor deductibile pentru persoanele fizice?

Galina M., Criuleni

 

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

Cu referire la scutirile personale și scutirile pentru persoanele întreținute. Conform prevederilor Codului fiscal pentru anul 2024, scutirile personale stabilite în articolul 33, alineatul (1), sunt următoarele:

Fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) care are un venit anual impozabil mai mic de 360000 de lei, are dreptul la o scutire personală în sumă de 27000 de lei pe an (2250 de lei lunar).

Suma scutirii personale, în mărime de 31500 de lei pe an (art. 33, alin. (2)), este stabilită pentru persoana care:

  1. s-a îmbolnăvit şi a suferit de boala actinică provocată de consecințele avariei de la C.A.E. Cernobîl;
  2. este persoană cu dizabilități şi s-a stabilit că dizabilitatea sa este în legătură cauzală cu avaria de la C.A.E. Cernobîl;
  3. este părintele sau soţia (soţul) unui participant căzut sau dat dispărut în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenței Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de luptă din Afganistan;
  4. este persoană cu dizabilităţi ca urmare a participării la acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova, precum şi în acţiunile de luptă din Afganistan;
  5. este persoană cu dizabilităţi de pe urma războiului, persoană cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie, persoană cu dizabilităţi severe şi accentuate;
  6. este pensionar-victimă a represiunilor politice, ulterior reabilitată.

Articolul 34 din Codul fiscal acordă dreptul persoanei fizice rezidentă aflată în relații de căsătorie cu orice persoană specificată la art. 33 alin. (2) la o scutire suplimentară în valoare de 19800 de lei anual (1650 de lei lunar), cu condiția că soția (soțul) nu beneficiază de scutire personală.

Articolul 35 din Codul fiscal specifică scutirile pentru persoanele întreținute.

Astfel, contribuabilul (persoană fizică rezidentă) are dreptul la o scutire de 9000 de lei anual (750 de lei lunar) pentru fiecare persoană întreținută, cu excepția persoanelor cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie, a persoanelor cu dizabilități severe şi accentuate, pentru care scutirea constituie 19800 de lei anual (1650 de lei lunar).

În înțelesul prezentului titlu, persoană întreținută este persoana care întrunește toate cerințele de mai jos:

  1. este un ascendent sau descendent al contribuabilului sau al soției (soțului) contribuabilului (părinții sau copiii, inclusiv înfietorii şi înfiații) ori persoană cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie, rudă de gradul doi în linie colaterală;
  2. are un venit ce nu depășește suma de 11280 de lei anual.

La calcularea venitului nu se include suma alocațiilor achitate din mijloacele bugetului de stat pentru persoanele cu dizabilități în urma unei afecțiuni congenitale sau din copilărie şi pentru persoanele cu dizabilități severe şi accentuate.

Curatorul minorilor în vârstă de la 14 până la 18 ani şi tutorele legal au dreptul la o scutire suplimentară în mărimea 9000 de lei anual, în funcție de caz, pentru fiecare persoană aflată sub tutelă şi/sau curatelă, care întrunește cerințele specificate la lit. b).

Conform articolului 35 din Codul fiscal, mama cu copil cu dizabilități din copilărie are dreptul la scutire pentru întreținerea acestuia, în mărime de 19800 de lei anual (1650 de lei lunar).

Cu referire la beneficierea sindicatelor de anumite donații de la angajator. Conform articolului 36 din Codul fiscal, începând cu 1 ianuarie anul curent, agentul economic are dreptul la deducerea oricăror donații făcute de el pe parcursul perioadei fiscale în scopuri filantropice sau de sponsorizare, sindicatelor și patronatelor, dar nu mai mult de 5% din venitul impozabil.

Este de notat faptul că donaţiile în scopuri filantropice sau de sponsorizare vor fi deduse numai în cazul confirmării lor în modul stabilit de Guvern. Modul privind deducerea cheltuielilor vizate este reglementat de Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice şi persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 693 din 11.07.2018.

Cu referire la extinderea listei cheltuielilor deductibile pentru persoanele fizice. Începând cu 1 ianuarie 2024, Lista cheltuielilor deductibile pentru persoanele fizice a fost extinsă cu următoarele tipuri de cheltuieli:

  • cheltuielile suportate pentru primele de asigurare facultativă de asistență medicală sau pentru contractarea serviciilor medicale de la un singur furnizor al acestor servicii, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pentru anul pentru care a fost acordat. Dreptul la deducere se acordă persoanelor asigurate conform Legii nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală.
  • suma achitată de către persoana fizică pentru procurarea primei de asigurare în baza contractului de asigurare de viață, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pe anul pentru care a fost acordat;
  • suma achitată sub formă de dobânzi de către persoana fizică pentru creditele ipotecare, la procurarea primei locuințe, altele decât cele contractate prin Programul de stat „Prima Casă”, în cuantumul unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat şi aprobat de Guvern pe anul pentru care a fost acordat.

Pentru locuința proprietate comună în devălmășie/cote-părţi, dreptul la deducere se acordă fiecărui beneficiar al creditului ipotecar, proporțional cotei-părţi deținute, aplicată conform limitei stabilite.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand