
Foto: pan.md
Normele ortografice ale scrierii lui „â” şi „sunt” în grafia limbii române au devenit obligatorii pentru instituţiile de învăţământ din Republica Moldova.
Un ordin în acest sens a fost semnat marți de ministrul Educaţiei, Corina Fusu, cu scopul de „a asigura respectarea prevederilor Consiliului Suprem pentru ştiinţă şi dezvoltare tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM)”.
Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Educaţiei, conducătorii instituţiilor de învăţământ vor asigura implementarea în sistemul de instruire a recomandărilor de aplicare a normelor ortografice de scriere a lui „â” şi „sunt” în limba română.
Ordinul stipulează, de asemenea, că elaborarea, tipărirea manualelor, a ghidurilor metodice, materialelor didactice şi a altor suporturi şi resurse educaţionale se va efectua cu respectarea normelor ortografice de scriere a lui „â” şi „sunt” în limba română.
Anterior, Consiliul Suprem pentru ştiinţă şi dezvoltare tehnologică al AŞM a aprobat un proiect de hotărâre care prevede revenirea la „â” şi „sunt” în grafia limbii române, potrivit normelor ortografice cuprinse în „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române”, ediţia a II-a, Bucureşti, 2005.
Acest proiect de hotărâre urmează să fie examinat de Guvern, pentru a fi ulterior prezentat spre aprobare Parlamentului. Până la decizia finală, Consiliul a pus în sarcina Institutului de Filologie al AȘM elaborarea unei metodologii privind aplicarea normelor ortografice ale scrierii lui „â” şi „sunt” în grafia limbii române, ţinând cont de Hotărârea Adunării Generale a Academiei Române din 17 februarie 1993.