2 December 2024
Chisinau
Social

Școala din Buțeni, cu problemele și succesele ei

Loading
Social Școala din Buțeni, cu problemele și succesele ei
scoala-buteni

Foto: vocea.md

De-a lungul anilor, în timpul exercitării profesiei de ziarist, am întâlnit mulţi oameni minunaţi în dife-rite domenii. Şi în raionul Hânceşti am găsit oameni extraordinari, inimoşi, inteligenţi, care pun suflet în ceea ce fac şi pe care îi doare nepăsarea, indolenţa unora, din cauza cărora are de suferit mai multă lume. Unul dintre astfel de oameni este Pantelimon Gârleanu, directorul gimnaziului „Anton Bunduchi” din Buțeni, consilier raional. Aici învață și copii din școala de la Fârlădeni, care a fost reorga-nizată, eufemistic vorbind. Adică a fost închisă.

 

Directorul gimnaziului mi-a lăsat impresia de om ieşit din comun, chiar excepţional aş zice. Mi-a plăcut modul de predare al domniei sale. Ziceau şi colegii săi (pe care aşa îi şi tratează, ca pe colegi, nu ca pe subalterni) că toţi copiii sunt ataşaţi de dânsul. Când vede că au cam obosit elevii, ia acordeonul de pe o masă din sala de clasă şi le cântă o doină, o romanţă, după cum e starea sufletească, dispoziţia. Astea sunt momentele de respiro, de relaxare prin artă.

Dl Gârleanu e un bun manager, se simte mâna şi ochiul de gospodar în toată şcoala. În curtea şcolii – un teren de minifotbal cu gazon artificial de care nu sunt nici în multe centre raionale. Ne spune că a câştigat un proiect, a fost amenajat o parte cu bani europeni, o parte cu susţinerea din partea Federaţiei de Fotbal.

 

Şi profesorul trebuie să fie elev la şcoala vieţii

 

L-am întrebat cum îl ajută activitatea extraprofesională în ceea ce face, în realizarea obiectivelor.

„Muncesc pentru societate și, respectiv, așvrea ca societatea să se întoarcă cu fața spre școală. Cât priveşte educaţia, cred că ar trebui să creăm grupuri școlare unde ar avea acces nu doar copiii cu performanțe deosebite, ci și cei care au înclinații în careva domenii, spre exemplu, economie, programare. Eu nu sunt adeptul lucrurilor care au fost. Am preluat lucrurile bune din trecut, dar ceea ce este nou trebuie promovat și îmbogățit. Astăzi, politicile educaționale care se promovează în Republica Moldova sunt bune, axate pe abilități, pe deprinderi, pe orientarea copilului pentru viață. Profesorul nu trebuie să fie conservativ, ci să privească înainte”, își dă cu părerea Pantelimon Gârleanu.

 

g_social

De pe băncile unei şcoli, conduse de un director ieşit din comun, ies doar oameni dintr-o bucată

 

 

Acum, i s-a dat libertate profesorului. El trebuie să ia ceea ce e mai bun. Nu trebuie să se împotmolească în conținuturi. Copilul trebuie să folosească totul, are la dispoziție calculator, bibliotecă, mijloacele mass-media. Şi profesorul trebuie să fie la fel.

Fiind întrebat despre problemele cu care se confruntă astăzi şcoala, Pantelimon Gârleanu ni s-a destăinuit: „Dacă m-aș referi la problema de management și la finanțarea per elev, așface o trecere în revistă a situației anterioare. În raionul Hâncești s-a făcut finanțarea școlilor prin Consiliul Raional Hâncești după edificiu. Adică la o școală mare, după proiect, se dădeau bani mai mulți, la una mai mică – bani mai puțini.

Şcoala noastră are 1176 de lo-curi, având 326 de copii. Vă dați seama că beneficiul nostru acum este minim. În cadrul ministerului am discutat aceste probleme. Sper că se va lua în calcul, fiindcă mai departe nu se poate merge aşa. Spre exemplu, doar pentru încălzire noi avem jumătate de milion planificată și nu ne vor ajunge. O altă problemă este res-ponsabilitatea părinților și adaptarea la lege a celor responsabili de copii ai căror părinți sunt plecați peste hotare. Astăzi, părintele nu lasă nici un document legal în grija cui lasă copilul, cine va fi responsabil. Noi suntem într-o situație în care vedem că reușita elevilor scade, crește abandonul școlar”.

 

Învățătorii la clase primare, discriminaţi

 

Dialogul nostru a continuat în cancelarie, unde s-au adunat aproape toţi pedagogii la recreaţia mare. Profesorii au fost unanimi în ideea că o problemă este respectarea ordinului ministrului cu privire la formarea claselor de elevi, de la 25 în sus. „Dacă reușim să facem lucrul acesta în învățământul primar, mai departe vine fluctuația foarte mare a elevilor. Noi nu putem să menținem contingentul. Suntem nevoiți să comasăm clase. Nu accept nici școală cu până la zece elevi în clasă, dar nici 33, cum avem în prezent”, a spus directorul.

 

scoala-buteni-2

Foto: vocea.md

 

 

Nina Bunduchi, liderul comitetului sindical de la gimnaziu, învățătoare la clasele primare, a adăugat în context: „Nu știu de ce nu s-au gândit și la învățătorii claselor primare cei care au elaborat strategii. Să lucrezi cu patru elevi și cu 33 e o diferență foarte mare. Nu putem vorbi de calitatea învățământului în acest caz. O altă problemă o văd în salariu. Sarcina didactică în clasele primare este de 20 de ore, în cele gimnaziale – de 18 ore. Dirigenţia în clasele primare e de 80 de lei, în clasele mari – 150 de lei. La controlul caietelor, același lucru. Eu nu văd o ușurință să lucrezi în clasele mici faţă de clasele mari. Greutatea muncii e aceeași, dar remunerarea e diferită”, a subliniat liderul sindical.

 

Remunerarea e ridicolă, e de plâns!

 

Maria Harbuz, profesoară de limba și literatura română, a vorbit cu durere despre remunerarea pentru controlul caietelor. „Este vorba de a treia parte din tot timpul pe care-l consum în educaţie. Pentru aceasta, eu am 50 de lei pe lună. E ridicol!”.

Pantelimon Gârleanu a afirmat, în context, că soluția problemei este edificiul. „Avem un proiect de comasare a spațiilor – 2,5 milioane de lei – reparație, termoizolarea pereților. Suntem în proiectul japoniei 2KR – sală de cazane pe peleți. Suma 6.250 de lei per elev nu e suficient”.

Agrepina Paraschiv, directoarea școlii-grădiniță Fârlădeni, a ţinut să adauge: „Dacă mi-au adus grădinița în localul școlii, cred că ne vom descurca, fiindcă la grădiniță se alocă mai mulți bani per copil, 10.000 de lei. Altfel nu ieșim din situația de criză. Avem doar două clase primare. Clădirea trebuie încălzită, e vorba de apă, de canalizare”.

Pantelimon Gârleanu a relevat, în concluzie: „Cum văd eu reorganizarea? Dacă la școala de circumscripție de la Fârlădeni avem 46 de copii, la Fundul Galbenei este o școală asemănătoare, cu același număr de elevi. Unde este rentabilitatea?

Am fost în Europa și am văzut cum se face acest lucru acolo. Dacă nu s-ar implica politicul, învățământul și-ar face meseria așa cum se cuvine. Noi suntem în raza de zece kilometri de Hâncești. Avem copii care fac naveta la Hâncești. În Europa, copiii sunt transportaţi şi la 30 de kilometri de casă. Nu aici e problema, în distanţă, ci în modul de abordare, în remunerarea şi în distribuirea banilor. Care nu se face echitabil de la buget. Iar dacă învăţământul este o prioritate naţională doar în vorbe, ce viitor ne aşteaptă?”.

Am plecat de la Buţeni cu ferma convingere că atâta timp cât există astfel de oameni în învăţământ, dar şi în oricare alt domeniu, încă nu e totul pierdut nici în educaţie, nici în economie. Nici în politică. Fiindcă în timpul apropiat tonul în viaţa societăţii îl vor da oamenii care gândesc, nu doar execută ordonanţele şefilor.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand