27 iulie 2024
Chisinau
Economie

Salariul minim, la noi şi în lume

Loading
Economie Salariul minim, la noi şi în lume
salariu-minim

Foto: vocea.md

Australia este ţara cu cel mai mare salariu minim din lume, rezultă dintr-un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Au fost luate în calcul 27 de ţări care au legi ce stabilesc un salariu mi­nim la nivel naţional.

 

Astfel, în Australia, angajaţii cu salariul mi­nim, cu vârsta de peste 21 de ani, obţin 15,96 dolari australieni pe oră. După taxe şi alte deduceri, rămân cu echivalentul a 9,54 dolari americani. Conform datelor OCDE ce reflectă situaţia la nivelul anului 2014, lista celor 10 ţări cu cel mai bun salariu minim din lume, calculat la oră, arată în felul următor:

 

1. Australia – $9,54;

2. Luxemburg – $9,24;

3. Belgia – $8,57;

4. Irlanda – $8,46;

5. Franţa– $8,24;

6. Olanda – $ 8,2;

7. Noua Zeelanda – $ 7,55;

8. Germania – $ 7,19;

9. Canada – $ 7,18;

10. Marea Britanie – $ 7,06.

 

Cât priveşte realităţile noastre, amintim că, începând cu 1 mai 2015, la insistenţa sin­dicatelor, cuantumul minim garantat al sala­riului în sectorul real a fost stabilit de Guvern în mărime de 11,25 lei pe oră, 0,60 dol/oră sau 1900 de lei pe lună, echivalentul a 105 dolari SUA, calculat pentru un program com­plet de lucru, în medie de 169 de ore pe lună.

Mai recent, Comitetul Confederal al Con­federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Mol­dova a cerut Guvernului stabilirea salariului minim pe ţară care, după ultima majorare din 1 octombrie 2014, valorează 1000 de lei lunar, în mărime de 50-60 la sută din salariul mediu pe economie, cu o ulterioară indexare a acestuia la nivelul indicelui preţurilor de consum.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
1
Comentează
Citește și
slot thailand