În condiţiile intensificării migraţiei peste hotare a moldovenilor în scop de muncă, reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova sunt îngrijoraţi de faptul că în ţara noastră multe locuri de lucru rămân vacante, din cauza salariilor derizorii. Totuşi, în unele sectoare ale economiei, deficitul de cadre este mare şi pe fondul pregătirii profesionale inadecvate.
Oleg Budza, preşedintele CNSM, a menţionat, în cadrul şedinţei de joi a Comitetului Confederal, că reprezentanţii salariaţilor trebuie să-şi consolideze eforturile pentru a dobândi condiţii mai atractive de muncă şi de viaţă pentru salariaţi. Totodată, este necesar să fie ținută şi o evidenţă strictă a factorilor de risc pentru viaţa şi sănătatea salariaţilor la locul de muncă, pentru ca, în cazul accidentelor ce se produc, vina să nu fie atribuită salariaţilor în mod nejustificat.
În context, Ana Moldovanu, şefa Departamentului protecţie social-economică al CNSM, a remarcat că în ţara noastră se atestă o tendinţă de reducere a numărului de persoane economic active. În acelaşi timp, în scădere numerică se află şi populaţia ocupată.
Şi cu toate că ritmul de micşorare a numărului salariatelor este mai accelerat decât în cazul bărbaţilor, contrar situaţiei din majoritatea ţărilor din regiune, în Republica Moldova, ponderea femeilor din rândul şomerilor este mai mică. Această situaţie este generată de faptul că femeile acceptă mai des locurile de muncă prost plătite, a apreciat Ana Moldovanu.
În condiţiile în care femeile acceptă mai des locuri de muncă prost plătite, Liuba Rotaru, preşedinta Consiliului de Femei din cadrul CNSM, le-a propus membrilor Comitetului Confederal să lanseze o propunere ce ţine de includerea în legislaţie a unei noi prevederi. Prin aceasta ar urma să fie echivalată plata pe care o primesc bărbaţii şi femeile pentru aceeaşi muncă.
Or, femeile ar ridica, în prezent, salarii în medie cu 12 la sută mai mici decât ale bărbaţilor, a argumentat Liuba Rotaru.
Cât despre rata şomajului, în cazul femeilor tinere, aceasta este
cu peste 10 la sută mai mare decât în cel al bărbaţilor tineri.
Şomerii tineri
Şomajul în rândul tinerilor rămâne a fi însă cea mai acută problemă ce necesită atenţie sporită din partea factorilor de decizie. Ea este cauzată în mare parte de competitivitatea scăzută a proaspeţilor absolvenţi ai instituțiilor de învățământ profesional în raport cu lucrătorii cu experienţă de muncă. În această privinţă, Tatiana Marian, preşedinta Comisiei de Tineret a CNSM, desemnată în această funcţie în cadrul şedinţei de joi, a precizat că sindicaliştii dispun de strategii bine puse la punct pentru soluţionarea problemelor tinerilor. Există şi posibilităţi reale în ceea ce priveşte realizarea diferitelor proiecte în acest scop.
Tatiana Marian a specificat că, în prezent, aproximativ 10 la sută dintre absolvenţii instituțiilor de formare profesională sunt angajaţi fără contract de muncă. Totodată, ponderea tuturor tinerilor angajaţi în economia informală este de peste 30 la sută.
În consecinţă, preşedinta Comisiei de Tineret a CNSM şi-a asumat angajamentul de a contribui la soluţionarea acestor şi a altor probleme ale tinerilor şi la atragerea lor în sindicate.
Garanţii salariale
Recent, reprezentanţii sindicatelor au elaborat un set de propuneri de modificare a Legii salarizării, în scopul asigurării unei protecţii suplimentare pentru salariaţi, dar şi ca măsură de combatere a muncii „la negru”, a specificat Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM.
Propunerile respective se axea-ză pe majorarea cuantumului mi-nim garantat al salariilor şi diversificarea lui, cu excluderea din acesta a plăţilor suplimentare. Una dintre solicitările respective ţine de salariul tarifar pentru prima categorie de calificare şi cuantumul minim garantat.
Astfel, s-a propus să fie prevăzut ca salariul tarifar pentru prima categorie de calificare în sectorul real să fie stabilit prin negocieri colective la nivel de ramură şi să nu fie mai mic decât cuantumul minim garantat. O altă solicitare se referă la achitarea salariilor prin carduri bancare sau la locul de muncă în numerar, la dorinţa salariatului.
Propunerile sindicaliştilor au fost incluse într-un proiect de lege, care a fost deja înregistrat spre examinare la Parlament şi se bucură de susţinere din partea reprezentanţilor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
Cât priveşte salarizarea în sectorul bugetar, sindicaliştii au fost anunţaţi că în proiectul Legii bugetului de stat pentru 2016 este prevăzută plata, începând cu 1 iunie anul curent, a vechimii în muncă pentru personalul auxiliar. Aceasta va duce la majorarea de la 10 până la 30 la sută a salariilor acestei categorii de angajaţi, a adăugat Sergiu Sainciuc.
În cadrul şedinţei Comitetului Confederal, au mai fost examinate chestiuni cu privire la convocarea şedinţei Consiliului General al CNSM, activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, Planul CNSM în domeniul formării sindicale şi cercetării pentru 2016.
Totodată, ordinea de zi a mai inclus subiecte legate de propunerile CNSM cu privire la excluderea art. 96 din Legea insolvabilităţii, îndeplinirea Planului de acţiuni pentru 2015 în vederea realizării Strategiei CNSM pentru 2012-2017, organizarea Spartachiadei a patra a CNSM etc.
Materiale mai detaliate pe marginea acestor chestiuni citiţi în numerele următoare ale ziarului „Vocea poporului”.