Un interes tot mai mare este atestat, în ultimul timp, din partea salariaţilor membri de sindicat faţă de normele privind securitatea şi sănătatea la locul de muncă. Lucrătorii solicită frecvent informaţii despre aspecte cum sunt: cauzele ce duc la producerea accidentelor de muncă sau aspectele legate de evaluarea factorilor de risc.
Elena Carchilan, şefa Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, a menţionat, în contextul unui seminar organizat recent la Institutul Muncii, că salariaţii solicită, totodată, şi asistenţă la constituirea în cadrul întreprinderilor a unor comitete pentru securitate şi sănătate în muncă şi organizarea activităţii acestora.
Elena Carchilan a remarcat că un ciclu de 15 seminare cu genericul „Sănătatea şi securitatea muncii – în atenţia sindicatelor” este desfăşurat în prezent în diferite oraşe ale ţării noastre. Iniţial, s-a preconizat ca la acestea să participe câte aproximativ 20 de persoane, iar ulterior s-a decis ca acest număr să fie extins, din cauza că solicitările au depăşit cu mult aşteptările.
„Noi punem accentul pe familiarizarea sindicaliştilor şi a specialiştilor abilitaţi cu funcţii legate de securitatea şi sănătatea cu prevederile cadrului normativ internaţional şi ale celui naţional. Vrem ca salariaţii să cunoască obligaţiile ce stau în faţa angajatorilor în ceea ce priveşte crearea unor condiţii adecvate de muncă, evaluarea factorilor de risc, dar şi să conştientizeze şi respecte normele şi cerinţele respective”, a remarcat Elena Carchilan.
La sfârşitul săptămânii trecute, la Chişinău a fost desfăşurat al şaselea din cele 15 seminare regionale. La el au participat lideri ai organizaţiilor sindicale, membri ai comitetelor pentru securitate şi sănătate în muncă şi responsabili de aspectele în cauză de la întreprinderi din raioanele Ialoveni, Străşeni şi Anenii Noi.
Agenda evenimentului a inclus subiecte legate de cadrul juridic privind securitatea şi sănătatea în muncă, evaluarea factorilor de risc, pericolele la locul de muncă şi factorii de risc profesional, parteneriatul social la nivel de unitate etc.
Până acum, au mai fost organizate patru mese rotunde şi un atelier de lucru, iar pe lângă cele 15 seminare regionale se mai prevede organizarea unei instruiri similare în Găgăuzia. Ciclul de seminare se va încheia la mijlocul lunii octombrie 2015.
Activităţile respective au loc în cadrul proiectului „Instruirea sindicaliștilor privind implementarea convențiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă”, implementat de CNSM și Organizația Internațională a Muncii, cu suportul financiar al Guvernului Norvegiei.