1 October 2024
Chisinau
Cititorii ne scriu

Salariaţii, în drept şi primii interesaţi să anunţe accidentele de muncă

Loading
Cititorii ne scriu Salariaţii, în drept şi primii interesaţi să anunţe accidentele de muncă
Salariaţii, în drept şi primii interesaţi să anunţe accidentele de muncă

 

 

securitatea-muncii

Foto: arcelormittal.com

„Dragă redacţie,

Sunt angajată la o întreprindere din capitală şi, acum câţiva ani, am suferit un accident de muncă, soldat cu pierderea temporară a capaci­tăţii de lucru, dar şi cu unele conse­cinţe care îmi vor cauza probleme de sănătate în viitor. Din fericire, în momentul în care s-a întâmplat acest lucru, conducătorul unităţii a dat dovadă de o atitudine corectă şi grijulie, am beneficiat de tratament gratuit, de unele compensaţii mate­riale. Şi în continuare am parte de acelaşi tratament.

Mă interesează însă dacă legisla­ţia prevede garanţii şi pentru even­tualitatea ca, o dată cu înaintarea în vârstă, ar putea să-mi scadă capa­citatea de muncă. Totodată, aşvrea să ştiu şi dacă se ţine cont de acest fel de factori în momentul calculării indemnizaţiei de pensie de vârstă. În caz că da, rog să-mi explicaţi ce acte justificative îmi trebuie pentru aceasta şi cum le pot obţine.

Vă mulţumesc anticipat.

 

Cu respect,

Viorica Ciocanu”

 

Potrivit experţilor de la Confede­raţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, orice accident soldat cu pierderea temporară a incapacităţii de muncă, care se produce în cadrul unităţii şi este legat de activitatea desfăşurată în orele de serviciu, tre­buie să fie comunicat în mod ope­rativ şi obligatoriu reprezentanţilor Inspectoratului de Stat al Muncii.

Atunci când este vorba despre pierderea temporară a capacităţii de muncă, responsabilii instituţiei re­spective pot să le permită celor de la întreprindere să constituie o comisie pentru cercetarea accidentului. În toate cazurile de accidentare a salari­aţilor este întocmit un proces verbal în care sunt descrise circumstanţele de producere a acesteia. Procesul verbal este înregistrat la întreprin­dere şi la Inspectoratul de Stat al Muncii şi este ținută evidenţa strictă în cadrul ambelor structuri.

Unităţile economice trebuie să dispună de un registru special şi de dosare pentru fiecare caz de acest fel documentat, care sunt păstrate timp de cel puţin 50 de ani. Victima acci­dentului este în drept să solicite o co­pie a procesului verbal de cercetare a accidentului. Acest proces verbal oferă anumite drepturi legate de asi­gurările sociale de stat.

 

Drepturi sociale

 

În cazul reducerii numărului sau statelor de personal după criteriul legat de productivitate şi calificare, conform Codului muncii, atunci când sunt salariaţi cu abilităţi egale, priori­tate au persoanele care au suferit în urma anumitor accidente de muncă sau au boli profesionale. Totodată, acestea obţin şi un adaos la pensia de vârstă.

Sunt şi anumite prevederi legate de reabilitarea sănătăţii. De exemplu, victimele unor accidente de muncă pot beneficia de bilete de tratament peste rând, la decizia comitetului sin­dical.

Cât privește garanţiile de stat, în cazul pierderii parţiale a capacităţii de muncă, salariatului îi este achitată o indemnizaţie unică şi îi este com­pensat prejudiciul material.

Dacă nici Inspectoratul de Stat al Muncii şi nici administraţia unităţii nu a efectuat cercetarea, fiecare sala­riat este în drept să comunice perso­nal reprezentanţilor inspectoratului despre producerea accidentului, iar aceştia vor emite o dispoziţie în ceea ce priveşte documentarea cazului.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand