
Foto: anex.ua
„Bună ziua. Am fost reangajată, pe 5 ianuarie anul curent, la primărie în calitate de contabil cu jumătate de normă. Înainte de a ieşi la serviciu am fost în concediu pentru îngrijirea copilului şi am lucrat, totodată, în calitate de şef al căminului cultural. Aş vrea să ştiu dacă este permis să-mi iau concediul de odihnă anual de la funcţia de şef al căminului cultural. Ţin să precizez că înainte de a ieşi în concediul de maternitate nu mi l-am luat pe cel de odihnă anual.
Tatiana Godoroja, or. Chişinău”
Şeful adjunct al Departamentului protecţie social-economică al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Sergiu Iurcu, a specificat că, pornind de la prevederile alin. (1) art. 125 din Codul muncii, femeii, în baza unei cereri scrise, i se poate acorda concediul de odihnă anual înainte de concediul de maternitate, prevăzut la art. 124 alin. (1), imediat după el sau după încheierea concediului pentru îngrijirea copilului.
Totodată, este necesar de menţionat că acest drept se poate realiza doar în cazul menţinerii relaţiilor de muncă, deoarece, conform alin. (3) art. 112 din Codul muncii, orice salariat care lucrează în baza unui contract individual de muncă beneficiază de dreptul la concediu de odihnă anual. Astfel, în cazul specificat de dumneavoastră, puteţi solicita concediul de odihnă anual doar dacă sunteţi în continuare angajată la căminul cultural, a mai accentuat Sergiu Iurcu.