Corneliu S. a lucrat mai mulţi ani la o fermă de porci, ca muncitor, dar într-o bună zi s-a pomenit că e şomer. Angajatorul l-a chemat şi i-a spus să semneze ordinul de concediere. Patronul a fost deranjat de faptul că salariatul creştea porci şi acasă, iar aceasta ar veni în contradicţie cu una dintre prevederile contractului individual de muncă. Omul îşi caută dreptatea, astfel că a solicitat o consultaţie gratuită a avocatului CNSM Anatolie Lupaşcu, care a efectuat recent o vizită în oraşul Rezina.
„Este un abuz din partea angajatorului, atunci când acesta îi impune salariatului anumite interdicţii la domiciliu, şi nu la locul de muncă”, susţine apărătorul.
Versiunea completă a materialului este disponibilă
doar pentru utilizatorii înregistrați
doar pentru utilizatorii înregistrați
Sunt înregistrat
Logare
Logare
La același subiect