17 December 2024
Chisinau
Social

Să sprijinim persoanele cu dizabilităţi mereu, nu numai de ziua lor

Loading
Social Să sprijinim persoanele cu dizabilităţi mereu, nu numai de ziua lor
Să sprijinim persoanele cu dizabilităţi mereu, nu numai de ziua lor
freepik.com

Anual, pe 3 decembrie, este marca­tă Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilităţi.

Având în vedere crizele multiple ale lumii de astăzi, realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) este un obiectiv major pe agenda de lucru a Federației Sin­dicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice.

În acest context, în cadrul unei ședințe care a avut loc recent, membrii Birou­lui Executiv au luat decizia de a continua desfășurarea acțiunii cu genericul: ,,Uniți prin acțiune în scopul de a atinge ODD-urile pentru persoanele cu dizabilități.

Cu regret, constatăm că cei mai afectați și cei mai vulnerabili sunt copiii cu grad sever de dizabilitate, care resimt puternic necesitatea de a fi susținuți în aceste vre­muri de criză.

Raportul pe anul 2023 privind numă­rul de copii cu grad sever de dizabilitate ai salariaților membri de sindicat din ca­drul FSCRE indică faptul că în cadrul celor 18 organizații sindicale primare sunt înregistrați 50 de copii cu grad sever de diza­bilitate.

Părinții acestor copii au nevoie de su­portul FSCRE și al organizațiilor sindicale primare membre. Susținerea financiară a salariaților prin acțiunile sindicatelor vor contribui la motivarea acestora, precum și la îndeplinirea unor prevederi ale ODD-urilor pentru persoane cu dizabilități.

Eforturile de a susține persoanele cu dizabilități, pe părinții care cresc și educă copii cu grad sever de dizabilități trebuie să fie intensificate, având în vedere că această categorie este cea mai vulnerabilă.

Astfel, prin acțiunea cu genericul: ,,Uniți prin acțiune în scopul de a atinge ODD-uri­le pentru persoanele cu dizabilități”, pentru 50 de copii ai membrilor de sindicat din ramură care au la întreținere copii cu grad sever de dizabilitate s-a  acordat un ajutor material unic, în valoare de 3500 de lei din bugetul FSCRE pentru anul 2024.

Margareta Strestian, președinta FSCRE, a relatat despre acțiunea respectivă la o masă rotundă care s-a desfășurat pe 2 decembrie și a întrunit peste 35 de sindicaliste din ca­drul organizațiilor sindicale primare.

Sindicalistele au venit cu mesaje de mulțumire la adresa Federației, din partea părinților care au beneficiat de acest ajutor material.

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilităţi a fost instituită, pe 14 octombrie 1992, de către Adunarea Generală a ONU, în semn de solidaritate cu persoanele cu dizabilități.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand